Horia Roman Patapievici, despre arta şi cultura din România: "În 2012, Institutul Cultural Român a fost distrus"

Invitat la Podcasturile Observator, cu Marius Pancu, Horia Roman Patapievici a vorbit despre războiul care se dă pe frontul din Ucraina, modul în care acesta va influența arta, dimensiunea culturală a pieței de artă din România și modul în care aceasta este îngrădită de statul român.

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Marius Pancu: În cartea dumneavoastră "Despre idei & blocaje", chiar în începutul acesteia, făceați o încercare de definire a spațiului cultural românesc, pornind de la argumentele mai multor autori, care vedeau cumva în cultura română o anexă a marii culturi europene, o colonie a marilor culturi europene. În lumea artelor vizuale e aceeași situație pentru România ca în lumea literaturii? Arta contemporană acum se mai încadrează în același tipar sau a reușit cumva să-l spargă?

Horia Roman Patapievici: Când vorbim despre artă, noi întotdeauna avem în vedere artiștii, iar dintre artiști, nu artiștii comuni, ci marii artiști. Întotdeauna sintetizăm fenomenul artistic prin contribuția marilor artiști. Ăsta e un fel corect de a vedea lucrurile și în același timp parțial. Spun parțial pentru că, a vedea arta din perspectiva marilor artiști este a te pune în perspectiva posterității. Dar arta care se face, arta care e cu adevărat contemporană cu noi are nevoie de încă ceva în plus față de enunțarea numelor artiștilor. Este vorba de lumea extraordinar de vastă a schimburilor, a interacțiunilor, a contactului. Contact care poate fi vizualizat, cum spun oamenii de astăzi în epistemologie, printr-un hiperobiect. Adică, unul care are mai multe dimensiuni, care nu sunt toate vizibile. Artistul este legat prin foarte multe legături de actorii culturali, care sunt colecționarii, sunt intermediarii, adică galeriile, casele de licitație, cei care intermediază schimbul artistic și, lucrul foarte important, puterea. Un lucru care nu trebuie deloc trecut cu vederea și care are asupra pieței artei, asupra acestei conectivități extraordinare care nu se vede, dar care definește prezența contemporană a artistului, un efect extraordinar.

Horia Roman Patapievici susține că perioada comunistă a fost cea care a reușit să distrugă valoarea reală a artei, prin îndoctrinarea ideologică și orientarea culturală, prin instituțiile totalitare. Prin confiscare, comunismul a reușit să producă o naționaltate forțată a culturii, care a avut drept consecință "eliminarea completă a circuitului natural în societate, a produselor artistice produse de artiștii români".

Horia Roman Patapievici: Și pentru că ați invocat România interbelică, efectul extraordinar pe care l-a avut asupra culturii române în ansamblul ei, ceea ce înseamnă deopotrivă scriitorii, artiștii, oamenii de cultură, dar și ierarhiile culturale, precum și viața lor personală, toate astea au fost schimbate radical de prezența puterii politice. Mă refer la cea comunistă, la puterea care a eliminat complet un filon de cultură germană extraordinar, care era prezența așa-numiților artiști, gânditori, poeți, scriitori germano-evrei. O cultură care își scoate un mădular și îl duce în cuptor. Parte din acest mădular a emigrat și a avut o fertilitate extraordinară în culturile anglo-saxone, în special. La noi, comunismul a schimbat complet pentru câțiva ani tabla de valori, dacă și Eminescu, o figură inconică a culturii române și centrală, ajunsese să fie răsturnat pentru ceea ce eu numesc circuitul natural al artei în societate prin eliminarea proprietății private asupra artei lui, a artistului, prin îndoctrinare ideologică și orientare culturală prin instituțiile totalitare. Și pe de altă parte, prin eliminarea dreptului de proprietate asupra operei de artă a colecționarului, a galeriștilor, a celor care fac posibil acest circuit, așa a înghețat. Prin confiscare, a produs o naționalitate forțată a culturii, a produselor artei românești, care a avut drept consecință eliminare completă a circuitului natural în societate, a produselor artistice produse de artiștii români. În felul ăsta nu s-au putut forma ierarhii, nu s-a putut stabili un preț de piață al acestor artiști și ne-am trezită că dintr-o cultură al unui geniu extraordinar, marea virare în secolul 18-19 a culturii române, dintr-o cultură orientată spre spațiul oriental, într-o cultură care se occidentalizează.

O altă consecință a comunismului asupra artei a fost faptul că arta a fost îngrădită și nu i s-a permis să intre în contact cu oamenii, cu iubitorii de cultură. Regimul comunist a "înghețat circuitul natural al artei în societate, făcând imposibilă stabilirea ierarhiei valorilor pe piață și ierarhiei în conștiința publică", fâcând astfel imposibilă stabilirea unei valori reale a unui artist și a artei sale. 

Horia Roman Patapievici: Ce a făcut regimul comunist a fost nu doar să înghețe circuitul natural al artei în societate, făcând imposibilă stabilirea ierarhiei valorilor pe piață și ierarhiei în conștiința publică. Toate astea sunt consecințele unei negocieri foarte subtile și îndelungate. Nu stabilește Ministerul Culturii care este valoarea artistului, nu statul român decide, nu Guvernul, nu o instanță. Este o negociere la nivelul societății, extraordinar de subtilă și liberă. Ce s-a mai întâmplat este că nu i s-a permis artei să intre în contact cu publicul ei. Artmark-ul a avut ca vârf de vânzare pentru un clasic al culturii vizuale românești pe Nicolae Grigorescu. „Fata cu broboadă albă”, lucrare care a fost vândută cu 340.000 de euro. Cu cât ar fi fost vândută această lucrare pe piețele occidentale? Mult mai puțin. Pentru că valoarea lui pe piață a fost stânjenită în evaluarea ei.

Ce fel de efect are statul asupra pieței de artă din România, în 2023

Horia Roman Patapievici: Are o putere semnificativă. Prin legislație și prin faptul că deține mijlocitori de artă. Statul român deține Institutul Cultural Român și Ministerul Culturii deține participările la târguri. Sunt o mulțime de pârghii prin care statul român este unul dintre mijlocitorii operei de artă. Este o acțiune nocivă. E clar că în 2012, Institutul Cultural Român a fost distrus. Cum ar fi fost dacă nenorociții de comuniști nu ar fi venit la putere, n-ar fi confiscat proprietățile, n-ar fi distrus capitalismul, n-ar fi distrus modernizarea în acre noi eram angajați de mai multe decenii. Satele n-ar fi fost niște rezerve de sărăcie și ar fi avut o evoluție care ar fi semănat cu evoluția satelor din Europa Occidentală.

Marius Pancu: Cum ați privit scandalul de la ICR Londra?

Horia Roman Patapievici: Atunci eram acuzat că atrăgeam prea mult atenția asupra a ceea ce fac. Acum este vorba de un management defectuos, de o lipsă de viziune a programelor care este cu totul tristă și, de fapt, o neputință de a atinge obiectivul care este formulat foarte limpede: este vorba de a integra două piețe.

Puterea este cea care poate limita arta, atât ideologic, cât și prin legislatie, "prin supralicitarea caracterului ei de patrimoniu". 

Horia Roman Patapievici: Puterea poate gâtui arta.O poate face în mai multe feluri, ideologic. Atunci când statul dă o direcție, adică atunci când statul are vocație ori veleități totalitare, el poate să aibă veleități ideologice în a da direcții naționale artiștilor. Un alt mod este prin legislație. Dacă legislatorul spune „din acest moment toată producția culturală a tuturor artiștilor români, care au o anumită cotă, este producție națională și se definește ca tezaur național”, în clipa aia totul îngheață.  Ajungem în situația în care gâtuirea artei se produce prin supralicitarea caracterului ei de patrimoniu.

Ce-și dorește consumatorul român

Oamenii așteaptă să se identifice în ceea ce creează artistul. Arta are nevoie să fie expusă în locuri reprezentative, precum muzee, galeri de artă sau la o licitație. În funcție de gradul de educație, oamenii vor să intre în contact cu arta, în locurile în care aceasta este pusă cel mai bine în valoare. 

Horia Roman Patapievici: Așteaptă multe lucruri. Așteaptă elemente de identitate și identificare. Arta, în mod limpede, are un rol de identificare națională, un rol de identificare comunitară, un rol de identificare cu proiecția culturală a unei societăți despre ea însăși. Așteaptă, în funcție de gradul lui de educație, să intre în contact fizic cu ea. Muzeul este o manieră de a intra în contact fizic opera de artă, dar și mai mult este galeria, atelierul pictorului, licitația. Lumea crede, în mod covârșitor, că Statul e mult mai grijuliu cu valorile decât sunt oamenii privați.

Marius Pancu: Una dintre acuzațiile care vi s-au adus adesea a fost aceea cu 'Eminescu de eșalon secund'. Cum vedeți acuzația asta acum, în 2023, când este foarte la modă să îl demitizezi și să-l dai jos de pe soclu pe Eminescu?

Horia Roman Patapievici: Știți cum arată miturile pentru artiștii mari? Ca artrita sau ca tromboza, adică te cam înțepenește. Există un soi de demitizare care se petrece permanent. Eminescu „statuie” e foarte diferit de Eminescu “hrana mea”. Noi trebuie să intrăm în raport cu Eminescu în acest raport de hrănire, atunci el este cu adevărat mare. În momentul în care intervine statuia, în mod paradoxal, capacitatea noastră de a ne hrăni cu valorile scade. Tot sensul culturii este să fie hrană, adică să fie accesibile pe piață. Asta înseamnă să te hrănești cu ele. Dacă le închizi în subsolul muzeelor, cum să te hrănești cu ceea ce nu vezi? Dacă statul construiește o statuie din valorile naționale, păi nu te poți cățăra pe ele.

Cum arată profilul colecționarului 

Arta se consumă în funcție de educația pe care colecționarul sau iubitorul de artă o are. Colecționarii, așadar, sunt profund influențați atât de mijloacele pe care le au, culturale și financiare, dar mai ales de dorința pe care o au pentru artă. Asftfel, Horia Roman Patapievici susține că educația este, de fapt, o formă a dorinței. Această formă a dorinței se mainifestă prim faptul că oamenii vor să găsească ceva care să îi "hrănească" pe o perioadă cât mai lungă de timp.

Horia Roman Patapievici:  Pleacă, în primul rând, de la două lucruri: mijloacele pe care le are și dorința care-l animă. Educația este o formă a dorinței. Educația este ceva cu totul interior. Singura educație este autoeducația. Ceea ce înseamnă că motorul ei este nevoia de ceva ce este mai înalt, ceva ce este mai hrănitor. Asta este realiatatea. Ceea ce te hrănește imediat este ca focul de paie.

Cât de educată e România

Pofta de artă este însă redusă de dorința de autoeducație, care este foarte scăzută la noi în țară. Oamenii citesc din ce în ce mai puțin, ceea ce înseamnă că nu cunosc și nu intereacționează cu cultura noastră, fără să cunoască adevăratele valori care ne reprezintă.

Horia Roman Patapievici: Păi nu e prea educată, pentru că dorința de autoeducație este foarte scăzută. De ce? Citim cel mai puțin dintre vecinii noștri. Asta e ceva de necrezut, ceva care te îngheață. Citim puțin, ceea ce înseamnă că nu ne hrănim cu cultura noastră. Există internetul, există alte suporturi.

Cum va influența războiul pe care îl trăim arta zilelor noastre

Horia Roman Patapievici: Influențează, în primul rând, comportamentele de achiziție. Atunci când achiziționezi un bun tu o faci în deplină libertate, dar o faci pe seama unui alt produs pe care nu-l achiziționezi. Când ești solicitat de un pericol cum este cel al extinderii războiului din Ucraina, când ești confruntat cu soluții la care trebuie să fim atenți, toate astea te fac să te gândești în alt fel la dorințele tale în zona culturii.