Antena LIVE

Curs valutar

Video

În ce stadiu se află Catedrala Mântuirii Neamului, monumentala construcție care a costat până acum 185 de milioane de euro. Se muncește din greu la mozaicul venețian

Se lucrează de zor la Catedrala Mântuirii Neamului. De două sau de trei ori pe lună sosesc direct din Veneţia sute de saci cu pietre de mozaic pentru interiorul bisericii. Reporterii Observator au făcut astăzi un tur al celei mai mari catedrale ortodoxe de la noi. Iconostasul este gata, dar până la deschiderea catedralei vor mai trece încă trei ani. 185 de milioane de euro a costat până acum monumentala construcţie.

De la 06.07.2022, 19:29
WhatsApp
Vezi și:

Mădălina Iacob, reporter Observator:  În acest moment, muncitorii lucrează la faţadele exterioare. Sunt gata cele 7 turle, împreună cu turla Pantocrator. Se doreşte ca faţadele exterioare să fie gata până la finalul acestui an, astfel încât să putem admira silueta Catedralei naţionale. 

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: Ne aflam într-unul dintre cele doua porticuri care marginesc spațiul liturgic exterior al Catedralei Naționale. Există și aceste locuri retrase, de reculegere, de odihna pentru cei care viziteaza un asemenea spatiu relegios.

18.000 de metri pătrați de mozaic venețian

Cupola centrală din tablă aurită a celei mai mari Catedrale Ortodoxe se vede de la oricare dintre intrările Capitalei.

Pe acelaşi subiect

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: Lungimea catedralei la sol este de 120 de metri, înălţimea tot de 120 de metri, pentru că avem simbolistica lui Hristos cel Înviat, care ridicându-se din mormânt era la fel de înalt ca atunci când a fost depus în acest mormânt. Atunci când crucea va fi montată pe turla principală, înălțimea va fi 127 de metri.

Furnicarul s-a mutat la interior acum. Se lucrează la zona care face legătura dintre altar şi naosul bisericii.

Mădălina Iacob, reporter Observator: Specialişti montează mozaicul. Este cel mai amplu proiect de decorare a unei biserici cu această tehnică. Iconostasul a intrat deja în Cartea Recordurilor.

Daniel Codrescu, pictor specialist în tehnica mozaicului: Vorbim despre 18 mii de metri pătrați de mozaic, din care am reușit să realizam 6 mii de metri pătrați, altarul, catapeteasma pe față și pe spate, cea mai mare catapteasma din lumea ortodoxă, care are aproximativ 500 de metri pătrați doar aceasta suprafață, compusă din 45 de icoane pe 5 registre.

Totul începe însă în atelierul de mozaic unde 100 de oameni muncesc de zor la plăcile care sunt montate apoi în biserică.

Daniel Codrescu, pictor specialist în tehnica mozaicului: La Veneția se confectionează aceste mici pietre de mozaic care sunt livrate în saci și ne folosesc nouă ca materie primă. Fiecare petricică trebuie să îşi găseasca locul aici în Bucureşti.

16 kilograme de mozaic pe metru pătrat. Costuri deloc mici, dar potrivit reprezentanţilor Bisericii, nu la fel de mari ca în cazul altor instituţii de interes public.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: Până în acest moment s-au cheltuit 180 de milioane de euro. Anul acesta, Guvernul României, prin secretariatul pentru culte, a putut oferi 50 de milioane de lei. Se primesc bani din donațiile oamenilor credincioși, și nu puțini. Mobilizarea oamenilor ne-a surprins și pe noi. La început a fost un proiect discutat și disputat, actualmente este un proiect consacrat!

Lucrările au demarat în anul 2010, iar în anul 2018 Catedrala a fost sfințită de patriarhul Daniel împreuna cu patriarhul Bartolomeu cu ocazia Centarului. Un an mai târziu, sute de oameni au participat la slujbă în interior, cu ocazia vizitei apostolice a Papei Francisc în România. De atunci, lucrările continuă, iar Biserica Ortodoxă Română anunţă cu speranţă finalizarea lucrărilor în anul 2025, cand se vor împlini 100 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române.

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. ...

bor catedrala
Întrebarea zilei
Ultimele studii arată că 50% dintre angajaţi vor trebui să-şi găsească alt job din pricina AI până în 2030. Credeţi că e posibil?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025