Video Povestea mărturisitorilor secolului XX: 16 noi sfinţi, proclamaţi într-o slujbă plină de har, la Bucureşti. "Foarte multe minuni, o lucrare dumnezeiască"
Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte o sută de ani de la ridicarea sa la rang de Patriarhie, iar cu această ocazie mâine va avea loc în Capitală proclamarea a 16 noi sfinţi. O ceremonie publică, cu prezentarea icoanei şi a zilei de pomenire a fiecărui sfânt. Printre ei, sunt şi Ilie Lăcătuşu din Bucureşti, dar şi Sfântul Mărturisitor Dumitru Stăniloae de la Cernica. Un reportaj Observator cu povestea mărturisitorilor secolului XX.
"Suntem în cartierul Giuleşti din Capitală şi aşa arata locul este depusă racla părintelui Ilie Lăcătuşu. Trupul părintelui este aşezat într-un sicriu de sticlă, astfel ca orice credincios care trece pe aici îl poate vedea", arată Mădălina Iacob, reporter Observator.
Minunile Sfântului Ilie Lăcătuşu
Este numit sfântul viu al Bucureştilor, pentru că la 15 ani de la moartea sa, când a fost desfacută cripta în care a fost îngropat, oamenii au descoperit minunea – trupul părintelui era intact. Așa arată şi astăzi, când credincioşi din toată ţara se roagă la racla sa, convinşi că sfântul face minuni neîncetat
- John a aflat după 30 de ani că e român dintr-o scrisoare a mamei sale: "Te rog să nu mă judeci". Poveştile...
- Sebastian Burduja dă afară 20% dintre oamenii din Ministerul Energiei: "Unii pleacă de bunăvoie". Cum va gestiona...
- Ministrul Educaţiei Daniel David, despre şcoala nouă: "Vom face analiză să vedem cum trebuie regândite toate...
- EXCLUSIV. Cum a aflat Sebastian Stan că a fost nominalizat la Oscar: “Am oprit repetițiile și i-am spus”....
- Superstarurile Cameron Diaz şi Jamie Foxx, interviu exclusiv pentru Observator. Actriţa a revenit pe marile ecrane...
"Multă emoţie, amestecată cu bucurie, sunt lucruri pe care nu le poţi explica, atunci când simţi să mai vii e clar că ai simţit ceva ce nu trăieşti în orice moment al zilei", spune un credincios. Joia e cel mai aglomerat, când unul dintre membrii familiei vine și deschide capela din cimitir. Tineri şi bătrâni aşteaptă ore în şir să poată intra ca să îi ceară ajutorul părintelui. La coadă, fiecare îşi spune povestea.
"Când am fost ultima oară şi am intrat, ţin minte că deschisese ochii şi de atunci am rămas aşa şi am zis că trebuie să mai vin. S-au întamplat şi mamei multe minuni şi multora care au povestit", spune un credincios.
"Am venit şontoroacă de un picior, nu puteam să mă dau jos, abia am venit până aici. Când am plecat am uitat că mă doare piciorul, şi nu numai asta, am avut aşa şanse mari la părintele, spun la toată lumea, e o lucrare dumnezeiască", povesteşte o femeie.
"E cu ochii deschişi, şi acum are ochii deschişi, să mergeţi să vedeţi. Sunt foarte multe minuni, ne bucurăm că va fi canonizat părintele şi chiar acum două secunde când am intrat, mi s-a părut că a mişcat degetul. Multe emoţii, se simte sfinţenia părintelui şi doamne ajută să îl canonizeze şi să ne putem ruga la dânsul", zice altcineva.
Cine a fost Ilie Lăcătușu
Ilie Lăcătușu a slujit pe vremea comuniștilor, a fost acuzat și închis ca deținut politic. A fost eliberat in 1964, iar în 1983 s-a stins din cauza bolilor cu care s-a întors din teminiţă. "Stă acolo, într-o margine. Nu se gândeşte nimeni, hai să facem un paraclis măcar, să îl vârâm acolo. Pentru că a fost legionar", spune Iustin Pîrvu, fost deţinut politic.
"Procesul de canonizare este unul destul de îndelungat. În eparhia din care a făcut parte Sfântul respectiv se face un dosar special, în care se adună mărturiile despre viaţa lui, despre minunile pe care le-a împlinit, ulterior acest dosar este înaintat sinodului mitropolitan spre aprobare. Îl transmite mai departe sau nu, după caz, Sfantului Sinod", spune Adrian Agachi, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.
Pe lista celor 16 sfinţi Ilie Lăcătușu va fi prăznuit la data de 22 iulie. Cu cinstire în 4 octombrie este Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, înmormântat la Mănăstirea Cernica. "Toată viaţa lui a fost o jertfă. De câte ori l-am întâlnit avea o aură de sfinţenie, o aură de înţelepciune asupra lui, de smerenie, de mare mare înţelepciune. Aşa sunt oamenii sfinţi, vorbesc simplu, adevărul se exprimă foarte simplu. Vin oamenii, cum să nu, să aprindă o lumânare", adaugă Ignatie Gerecu, slujitor la Mănăstirea Cernica.
Părintele Ignatie Grecu de la Cernica i-a fost aproape celui mai mare teolog, al secolului XX: "El a fost închis odată cu membrii rugului aprins, în 1958, şi când a sosit o delegaţie din Occident - unde e Părintele Stăniloae? În puşcărie am învăţat să mă rog. Cum părinte, înainte nu te rugai? Da, mă rugam în baza tradiţiei şi a obşinuinţei. Dar în închisoare, ştiind că nu mai scap de acolo cu viaţă, legătura cu Dumnezeu devenise o evidenţă în aşa fel încât noi ne rugăm zi de zi oră de oră clipă de clipă să nu ne pierdem existenţa şi speranţa. Devenise ca o respiraţie a sufletului".
Moaştele au fost dezgropate vara trecută de o delegaţie trimisă de Prefericitul Patriah Daniel şi duse la Manastirea Antim până la canonizare. "La noi în perspectivă omonească se schimbă că el nu mai este pomenit printre cei adormiţi, este pomenit în rândul sfinţilor. Noi ne rugăm la el ca şi la ceilalţi sfinţi care sunt mijlocitori la tronul dumnezeiesc pentru nevoile, supărările, se va face un acatist al Sfântului mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu slujbă", spune Ignatie Gerecu, slujitor la Mănăstirea Cernica.
Printre măturisitorii canonizaţi de BOR, se află şi Sfântul Sofian de la Antim, Sfântul Preot Constantin Sârbu, Arsenie de la Prislop, Gherasim de la Tismana şi Visarion de la Lainici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰