Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ryan Gosling, detalii inedite de pe platourile de filmare ale peliculei The Gray Man

Ryan Gosling ne-a povestit, într-un interviu exclusiv pentru Observator, cum a fost pentru el misiunea de erou într-un film de acţiune. A avut un program riguros de antrenamente şi un regim alimentar strict. Însă cea mai mare provocare a venit când regizorii filmului The Gray Man l-au ispitit cu pizza, burgeri şi alte preparate de la care el trebuia să se abţină pe perioada filmărilor.

De la 21.07.2022, 21:40
WhatsApp
Vezi și:

Ryan Gosling : "A fost solicitant din punct de vedere fizic, bineînţeles, mai ales că, dacă e să luăm în calcul standardele unui film de acţiune, în acest film sunt nouă scene de acţiune, în timp ce, de regulă, nu sunt mai mult patru sau 5. Cred că pentru toţi cei implicaţi a fost extrem de solicitant, în special pentru mine, mai ales că nu am mai jucat într-un film de acţiune până acum."

Ne-a obişnuit cu o formă fizică de invidiat, dar nu nu e atât de simplu pe cât face el să pară. Ryan Gosling ne-a povestit că, pentru a face faţă provocărilor fizice din filmul The Gray Man, s-a văzut nevoit să-şi diversifice antrenamentele în sala de forţă, iar pentru scenele de luptă, cel mai mare ajutor a venit de la un fost membru al forţelor de elită americane, care a stat cu el pe tot parcursul filmărilor. Regizorii filmului, fraţii Russo, au spus chiar că The Gray Man este filmul care aproape i-a ucis. 

Filmările pentru The Gray Man, un exercițiu de voință

Joe Russo, regizor: "Este foarte greu să faci un film de acţiune, este epuizant, este solicitant fizic şi pentru noi, şi pentru actori, cascadorii în fiecare azi, explozii, pregătirile pentru un astfel de film sunt dificile, poate fi toxic fizic şi psihic şi în acest film au fost nouă filme de acţiune, în majoritte filmelor Marvel pe care le-am regizat, erau, de regulă, patru, deci am avut de două ori mai mult de muncă decât la filmele Marvel, care şi ele au fost greu de realizat. Asta am vrut să spun prin faptul că aproape ne-a ucis. Eram epuizaţi la finalul filmărilor. 

Pe acelaşi subiect

Rege-Jean Page, actor: "Mi-am spus că este o aventură interesantă şi eram foarte curios cum va ieşi. Erau toate aceste scene incredibile, pe care nu eram sigur cum le vom duce la capăt, dar Dacă există cineva care să ducă la bun sfârşit un astfel de film, aceia sunt fraţii Russo, pentru că au făcut tot ce se putea face în această industrie şi acum încearcă să se depăşească pe ei şi să pot lua parte la asta este aşa o oportunitate şi un privilegiu uriaş."

În ciuda efortului, Ryan Gosling spune că de la filmări nu au lipsit momentele amuzante. Ca acela în care colegii lui îl ispiteau cu mâncare, deşi el era la un regim strict. 

Ryan Gosling: "Cel mai greu lucru a fost că Fraţii Russo (regizorii, n.r.) comandau mereu mâncare pe platou, pizza, burgeri, pizza din diferite locuri, de mai multe ori pe zi, şi era greu, pentru că eu mă antrenam, pentru că trebuia să joc în The Gray Man şi pizza nu e ...Da, da, nu vrei să joci o scenă de acţiune cu burta plină de burgeri. Aşa că a fost dificil."

Fraţii Russo sunt recunoscuţi la Hollywood că le place să-i răsfeţe cu bunătăţi pe actorii cu care lucrează. 

Simona Moloiu, reporter Observator: "Dacă aveţi un moment amuzant de la filmări pe care puteţi să ni-l povestiţi, pentru că Ryan mi-a spus acum câteva minute că aţi comandat foarte multă pizza la filmări."

Anthony Russo, regizor: "Ne-am simţit prost, pentru că ne plăcea să mâncăm pe platou şi ne place pizza, şi Ryan trebuia să se menţină în cea mai bună formă fizică, iar dieta lui era foarte strictă. Şi unul dintre cele mai amuzante momente a fost în ultima săptămână de filmări, când ne-a spus: ştiţi ce, o să mănânc şi eu pizza cu voi, băieţi. Şi aşa a făcut, şi se vedea că savurează momentul."

Joe Russo, regizor: "Am comandat o pizza doar pentru el şi a mâncat-o pe toată."

Cum s-a descurcat Ryan Gosling în rol de erou de acţiune vedeţi mâine, când The Gray Man are premiera pe Netflix.  

Simona Moloiu
ryan gosling fratii russo netflix film
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024