Acuzații false despre români, că răpesc copii, răspândite în Marea Britanie
O serie de acuzații false la adresa românilor, că ar răpi copii, au fost răspândite în Marea Britanie, în Great Yarmouth. Polițiștii, care au verificat postările de pe rețelele sociale, spun că sunt doar zvonuri nefondate.
De Cristian Toteştean la 07.05.2019, 22:02O serie de acuzații false la adresa românilor, că ar răpi copii, au fost răspândite în Marea Britanie, în Great Yarmouth. Polițiștii, care au verificat postările de pe rețelele sociale, spun că sunt doar zvonuri nefondate.
Incidentul a fost dezvăluit într-un video al postului BBC, care a făcut un reportaj în Great Yarmouth.
Conform televiziunii britanice, pe rețelele de socializare au apărut postări în care românii sunt acuzați că răpesc copiii din stațiunea Norfolk. ”40 de țigani străini”, ”un grup de oameni fură copiii”, ”vă rugăm, nu vă duceți copiii în Great Yarmouth”, se afirmă în unele postări, care au mii de distribuiri.
”Dacă îmi mai trebuie un copil, fac unul cu nevastă-mea”
Românii din zonă se simt jigniți. Ei dezmint acuzațiile și spun că mai degrabă sunt ei victime.
”Noi nu furăm copii, nu furăm nimic. Par discriminări, strigă după noi”, a declarat Mihalache Stănescu, un român intervievat de BBC.
”Noi nu facem așa ceva! Cum să luăm noi copiii de pe stradă?”, spune un alt român.
”Dacă îmi mai trebuie un copil, fac unul cu nevastă-mea! De-aici nu-mi trebuie”, răspunde un alt român.
Poliția spune că sunt false acuzații
Poliția britanică a făcut verificări și a ajuns la concluzia că aceste acuzații sunt false. Mai mult, polițiștii duc acum muncă de convingere cu localnicii, pentru a le arăta că sunt doar zvonuri, mai spune BBC.
”Am vorbit cu unii localnici care au făcut astfel de postări, pe care unii oameni le-ar considera jignitoare. Am făcut multe eforturi împotriva instigării la ură în Great Yarmouth. Am simțit o astfel de tensiune în perioada pre și post-Brexit și ne-am dat seama că trebuie să luăm măsuri. Monitorizăm permanent această tensiune din orașul nostru”, a declarat Inspectorul Nathan Clarke, de la Poliția din Great Yarmouth.
”Nu am văzut niciodată atâta ostilitate”
Sunt și localnici foarte critici față de postările acuzatoare la adresa românilor.
”Nu am văzut niciodată atâta ostilitate, ne destramă comunitățile”, exclamă Steffania Shearwood, o localnică.
Postările care susțin că românii răpesc copii în Marea Britanie circulă de câteva luni în social media. Un astfel de mesaj am găsit și noi pe Facebook.
”Aveți grijă la copiii voștri când ieșiți în oraș, sunt femei cu baticuri și fuste lungi (românce), dar și bărbați de aceeași origine, care merg în oraș în grupuri mari și arată foarte suspect. Se uită și se holbează la copii, am văzut o postare că au încercat să răpească un băiat. Nu știu cum au scăpat sau cum acceptăm noi astfel de oameni care nu oferă nimic acestei țări”, se afirmă în postare.
Potrivit BBC, în Great Yarmouth locuiesc cel puțin 4000 de est europeni. Mulți dintre ei sunt cetățeni români.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și