ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN FRANŢA. Cine sunt cei 11 candidaţi în cursa pentru palatul Elysee
Un număr de 11 candidaţi au primit în acest an cele 500 de aprobări necesare din partea unor oficiali aleşi pentru a se înscrie într-o cursă imprevizibilă pentru palatul Elysee.
De Redactia Observator la 23.04.2017, 02:04Un număr de 11 candidaţi au primit în acest an cele 500 de aprobări necesare din partea unor oficiali aleşi pentru a se înscrie într-o cursă imprevizibilă pentru palatul Elysee.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pentru 23 aprilie, iar primii doi se vor confrunta în al doilea tur pentru a moşteni poziţia lui Francois Hollande, relatează Reuters.
NATHALIE ARTHAUD (46 DE ANI) - LUPTA MUNCITORILOR
Aceasta predă economie şi conduce formaţiunea de extremă-stânga Lutte Ouvriere (n.r. Lupta Muncitorilor), inspirată de principiile lui Lev Troţki. De asemenea, candidata de extremă-stânga a reuşit să câştige 0,5% din voturi în alegerile prezidenţiale din 2012, susţinând drepturile muncitorilor din Franţa.
- ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN FRANŢA. Tot ce trebuie să ştii despre scrutinul de duminică
- Scenariul se repetă! Alegătorii francezi sunt asaltaţi de ŞTIRI FALSE pe reţelele de socializare, înainte de...
- Meci în patru la ALEGERILE PREZIDENŢIALE din Franţa. Cine sunt principalii candidaţi şi cum va influenţa ATACUL...
- ALEGERI FRANȚA - Trei candidați cu șanse egale în turul de duminică. Care este scenariul negru?
FRANCOIS ASSELINEAU (59 DE ANI) - UNIUNEA POPULAR REPUBLICANĂ
Acesta face parte din elita inspectorilor financiari, susţine suveranitatea şi vrea retragerea ţării din zona euro, Uniunea Europeană şi NATO.
JACQUES CHEMINADE (75 DE ANI) - PARTIDUL SOLIDARITATE ŞI PROGRES
Înainte de a deveni candidat în alegerile prezidenţiale, acesta era funcţionar în ministerul Economiei. Este a treia cursă prezidenţială a lui Cheminade, care a reuşit să obţină 0,2% din voturi în alegerile prezidenţiale din 2012. De asemenea, acesta susţine eliberarea ţării din cătuşele finanţelor internaţionale, renunţarea la euro şi retragerea din Uniunea Europeană.
NICOLAS DUPONT-AIGNAN (55 DE ANI) - DEBOUT LA FRANCE
Un parlamentar care susţine suveranitatea ţării şi principiile lui Charles de Gaulle. Acesta a reuşit să obţină 1,8% din voturi în alegerile prezidenţiale din 2012. Dupont-Aignan a făcut parte anterior dintr-o formaţiune de centru-dreapta, dar acum vrea renegocierea tratatelor europene, reducerea imigraţiei şi reconsiderarea euro ca monedă a Franţei.
FRANCOIS FILLON (63 DE ANI) - LES REPUBLICAINS
Fostul prim-ministru doreşte o reîntoarcere la putere a politicilor de centru-dreapta după o pauză de cinci ani cauzată de victoria socialistului Francois Hollande. Acesta a reuşit să câştige alegerile primare promiţând tăieri drastice ale cheltuielilor publice şi reducerea numărului bugetarilor din Franţa.
BENOIT HAMON (49 DE ANI) - PARTIDUL SOCIALIST
Candidatul stângii provine din aripa progresistă a Partidului Socialist. ”Marea idee” a sa constă într-o reformă extrem de costisitoare a sistemului de ajutoare sociale, prin care toţi adulţii vor primi un venit anual din bugetul Franţei.
JEAN LASSALLE (61 DE ANI) - INDEPENDENT
Parlamentarul centrist este cunoscut pentru că a dus la capăt o grevă a foamei de 39 de zile în semn de protest faţă de închiderea unei fabrici din circumscripţia sa electorală. Lassalle propune o amânare a datoriei naţionale, renegocierea tratatelor europene, precum şi retragerea din operaţiunile militare de peste mări a Franţei.
MARINE LE PEN (48 DE ANI) - FRONTUL NAŢIONAL
Prezindenţiabila populistă încearcă să obţină prima victorie în alegerile prezidenţiale pentru formaţiunea de extremă-dreapta înfiinţată în 1972 de tatăl ei, Jean-Marie Le Pen. Aceasta a reuşit să schimbe imaginea formaţiunii, dintr-un partid de extremă-dreapta, cunoscut inclusiv pentru rasism, antisemitism şi homofobie, într-o adevărată mişcare antisistem care atrage atât clasa muncitoare, cât şi votanţii antiimigraţionişti şi eurosceptici din Franţa.
EMMANUEL MACRON (39 DE ANI) - EN MARCHE!
Fostul bancher de investiţii este cunoscut pentru că a ocupat funcţia de ministru al Economiei (2014-2016), fiind promovat în politică de preşedintele socialist Francois Hollande. Acesta a pus bazele unei mişcări politice nepartizane cu scopul declarat de a depăşi limitele unor formaţiuni tradiţionale de dreapta sau stânga prin politici care combină protecţia statului şi libertatea pieţei pentru a încuraja inovaţia.
JEAN-LUC MELENCHON (65 DE ANI) - PARTIDUL STÂNGII
Adevăratul veteran al politicii franceze propune o reformă completă a sistemului politic, creşteri de taxe, precum şi suplimentarea cheltuielilor bugetare. Acesta vede drept ostilă Uniunea Europeană. Melenchon se bucură inclusiv de susţinerea comuniştilor din Franţa.
PHILIPPE POUTOU (49 DE ANI) - NOUL PARTID ANTICAPITALIST
Înainte de a deveni candidat în alegerile prezidenţiale, acesta muncea într-o fabrică de maşini. Asemenea lui Nathalie Arthaud, el susţine drepturile muncitorilor şi a reuşit să obţină 1% din voturi în alegerile prezidenţiale din 2012.
Sursa: News.ro
CITEŞTE ŞI: Meci în patru la ALEGERILE PREZIDENŢIALE din Franţa. Cine sunt principalii candidaţi
CITEŞTE ŞI: Alegeri prezidenţiale în Franţa. Ce spun ULTIMELE SONDAJE înaintea primului tur de scrutin
CITEŞTE ŞI: ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN FRANŢA. Tot ce trebuie să ştii despre scrutinul de duminică