"America va plăti scump boicotarea Jocurilor Olimpice". China ameninţă SUA
China a condamnat boicotul diplomatic al SUA planificat la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 de la Beijing și a amenințat că se va răzbuna.
De Redactia Observator la 07.12.2021, 15:58Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, a declarat că statul chinez va lua „contramăsuri hotărâte”, dar nu a oferit detalii suplimentare, scrie BBC
Luni, SUA au declarat că nu vor trimite diplomați la Beijing din cauza preocupărilor legate de situația Chinei în domeniul drepturilor omului. America a adăugat că sportivii ar putea merge la eveniment și vor avea sprijinul guvernamental deplin. La o conferință de presă susţinută marți, Zhao a acuzat SUA de încălcarea „neutralității politice în sport” și a spus că boicotul propus se bazează pe „minciuni și zvonuri”.
Tensiuni între China şi SUA
Tensiunile sunt mari între ambele țări. SUA au acuzat China de genocid în reprimarea minorității uigure predominant musulmane din regiunea de vest a Xinjiang - o acuzație pe care China a negat-o cu fermitate.
Relațiile sunt tensionate și din cauza suprimării libertăților politice de către China în Hong Kong și din cauza preocupărilor față de jucătoarea chineză de tenis Peng Shuai, care nu a fost văzută de câteva săptămâni după ce a acuzat un înalt oficial guvernamental de atac.