Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Casa Albă anunţă boicotarea diplomatică a JO de la Beijing, din cauza încălcării drepturilor omului

Statele Unite au anunţat, luni seară, că nu vor trimite oficiali la "Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022", în semn de protest faţă de abuzurile în domeniul drepturilor omului atribuite regimului comunist chinez, informează site-ul BBC, citat de Mediafax.

de Redactia Observator

la 06.12.2021 , 21:15

Casa Albă anunţă boicotarea diplomatică a JO de la Beijing, din cauza încălcării drepturilor omului - Profimedia

Boicotul diplomatic anunţat de Washington - care nu va opri participarea sportivilor americani - marchează o escaladare majoră a crizei dintre Statele Unite şi China. Washingtonul critică frecvent situaţia drepturilor omului din China, inclusiv abuzurile din provincia Xinjiang, ameninţările militare asupra Taiwanului, tarifele economice şi criza democratică din Hong Kong. Departamentul de Stat consideră "acte de genocid" şi "crime împotriva umanităţii" abuzurile asupra minorităţii uigure din Xinjiang.

Reacţia Casei Albe

"Administraţia Biden nu va trimite diplomaţi sau delegaţii oficiale la Jocurile Olimpice şi Paralimpice Beijing 2022, din cauza actelor de genocid şi crimelor împotriva umanităţii din Xinjiang şi a altor abuzuri asupra drepturilor omului. Atleţii din Echipa SUA au susţinerea noastră totală, îi vom susţine în totalitate şi ne vom bucura de performanţele lor de acasă. Dar nu vom contribui la atmosfera de fanfară de la Jocurile Olimpice", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Articolul continuă după reclamă

China a avertizat că va aplica măsuri dure de retorsiune dacă Statele Unite vor boicota în totalitate "Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022", care vor începe în februarie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Sport » Casa Albă anunţă boicotarea diplomatică a JO de la Beijing, din cauza încălcării drepturilor omului