Antena LIVE

Curs valutar

Americanii au raportat un nou efect advers după vaccinarea cu Pfizer

În plus faţă de durerea locală de braţ, o uşoară stare de rău sau oboseală, un nou efect advers al vaccinului anti-COVID Pfizer a fost raportat de americani. Experţii spun că este un fenomen rar, dar real.

De la 28.03.2021, 11:55
WhatsApp
Americanii au raportat un nou efect advers după vaccinarea cu Pfizer shutterstock.com

Mai mulţi americani s-au plâns de un efect secundar neobişnuit în urma imunizării cu vaccinul Pfizer: un gust metalic intens în gură, care poate dura chiar și câteva zile.

"Simţi ca și cum ai avea nichel în gură", spune John Howard, 45 de ani, din Carolina de Sud. 

Senzația a apărut la câteva minute de la primirea primei doze de vaccin Pfizer, săptămâna trecută. A încercat să scape de ea cu cafea, apoi cu apă de gură. 24 de ore mai târziu, gustul metalic a rămas.

Şi nu este singurul. Dave Bischel, în vârstă de 52 de ani, din Sacramento, California, a simţit gust de nichel în gură, şii după prima doză şi după rapel. 

Pe acelaşi subiect

Gustul metalic a dispărut după câteva zile.

Deși este rar, dezvoltarea unui gust metalic după vaccinare nu este nemaiîntâlnită

Paul Wartenberg, 50 de ani, din Mulberry, Florida, a spus că a simţit gustul metalic timp de câteva ore după injecția cu Moderna, însă a dispărut după ce a luat masa.

Citește și:
Experiment Observator: Efecte adverse apărute după rapelul cu vaccinul Pfizer/BioNTech

Deși este rar, dezvoltarea unui gust metalic după vaccinare nu este nemaiîntâlnită. De fapt, este un efect secundar care a fost documentat în cazul alotor vaccinuri, antibiotice și medicamente împotriva durerilor, scrie NBC News.

"Am întâlnit persoane care s-au plâns de un gust neobișnuit după vaccinuri, de obicei un gust metalic care durează câteva zile", a spus dr. Buddy Creech, expert în boli infecțioase și director al Programului de cercetare a vaccinurilor Vanderbilt de la Centrul Medical al Universității Vanderbilt din Nashville, Tennessee.

Expert: "Nu există un receptor metalic al gustului"

Un raport din 1999 a detaliat o astfel de reacție la o femeie, după ce a primit o injecție de lidocaină, un tip de anestezic.

"Gustul metalic este interesant, pentru că într-adevăr nu cunoaștem baza biologică pentru acesta", a spus Nancy Rawson, vicepreședintele Centrului Monell Chemical Senses Center din Philadelphia. 

"Nu există un receptor metalic al gustului", a continuat expertul.

Se știe că vaccinările provoacă efecte secundare precum durerea brațelor, febră ușoară, cefalee și oboseală. Iar imunizarea cu serurile anti-Covid nu face excepție. Unele persoane au raportate simptome asemenea celor provocate de gripă, timp de câteva zile, după ce au primit serul.

A început testarea vaccinului Pfizer-BioNtech pe copii cu vârste de sub 12 ani

Americanii de la Pfizer şi compania germană parteneră BioNTech au început testarea vaccinului pentru Covid-19 pe copii cu vârste de sub 12 ani, în speranţa extinderii vaccinări pentru intervalul respectiv de vârstă de la începutul anului 2022, a anunţat, joi, producătorul american de medicamente, transmite Reuters.

Primii voluntari în acest studiu clinic de fază timpurie au fost inoculaţi miercuri, a declarat purtătorul de cuvânt Sharon Castillo. Vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech a fost autorizat de către autorităţile de reglementare din SUA la sfârşitul lunii decembrie, pentru persoane cu vârste de cel puţin 16 ani. Aproape 66 de milioane de doze din acest vaccin au fost administrate în SUA până în dimineaţa zilei de miercuri, potrivit datelor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite. Studiul clinic pentru copii cu vârste pornind de la 6 luni urmează unui alt studiu lansat de către compania Moderna săptămâna trecută. Numai vaccinul produs de Pfizer/BioNTech este utilizat în SUA pentru persoane cu vârste pornind de la 16 ani. Vaccinul fabricat de Moderna este administrat pentru persoane cu vârste de cel puţin 18 ani şi niciun vaccin împotriva Covid-19 nu a fost autorizat pentru copii mai mici.

Primul studiu Pfizer-BioNtech, cu 144 de participanți. Următorul va avea 4.500

Pfizer şi BioNTech intenţionează să testeze iniţial siguranţa vacccinului lor în două doze în trei dozaje, de 10, 20 şi 30 de micrograme, într-un studiu de fază I şi II cu 144 de participanţi. Ulterior, companiile vor extinde studiul de fază târzie la 4.500 de participanţi, în cadrul căruia vor testa siguranţa. Tolerabilitatea şi reacţia imunitară genertă de vaccin, probabil prin măsurarea nivelului de anticorpi la participanţii tineri.

Castillo a spus că cele două companii speră să aibă date referitoare la acest studiu în a doua jumătate a anului 2021. Între timp, Pfizer s testat vaccinul pe copii cu vârste de 12-15 ani şi se aşteaptă să aibă date din studiul respectiv în următoarele săptămâni, a mai arătat Castillo.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

gust pfizer vaccin anti covid
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024