Analiză Bloomberg. Europa iese din lunga iarnă Covid
”Europa iese din lunga sa iarnă Covid” scrie Bloomberg într-o analiză în care trece în revistă încercările de redeschidere a economiilor pe continent.
De Redactia Observator la 05.05.2021, 13:06După o iarnă lungă și grea în Europa continentală, afectată de un al treilea val de coronavirus și un început bâlbâit al vaccinărilor, întunericul pare că începe să se ridice. Aproape 25% dintre cetățenii Uniunii Europene au primit până în prezent o doză de vaccin împotriva Covid-19. Se duc pași timizi pentru redeschiderea economiilor din Italia până în Danemarca.
UE a dezvăluit luni un plan pentru a pune capăt restricțiilor privind călătoriile neesențiale și de a întâmpina turiști din afara blocului comunitar care au fost vaccinați complet, iar perspectiva dă un imbold pentru hoteluri, restaurante și companii aeriene. Miliarde de euro din fondurile UE pentru pandemie urmează vor fi distribuite din vară. Indicele european Stoxx 600 a urcat cu peste 10% în acest an, în așteptările unei recuperări economice rapide.
Perspectiva era sumbră în urmă cu 6 săptămâni
Cu doar șase săptămâni în urmă, perspectivele erau însă groaznice. Executivul de la Bruxelles a fost ignorat de mai multe națiuni care au suspendat unilateral vaccinul AstraZeneca din cauza problemelor legate de cheagurile de sânge, amenințând că va submina campania de vaccinare deja afectată de problemele de achiziție de ser. Ce rost are UE dacă nu își poate proteja cetățenii?
- Vaccinare blocată în mai multe centre din țară, unde s-au format cozi. Valeriu Gheorghiță a anunțat că...
- Comisia Europeană a propus ridicarea restricțiilor de călătorie pentru turiștii străini vaccinați
- Pfizer anunță câştiguri uriaşe din vânzarea vaccinului împotriva Covid-19. Veniturile sunt cu până la 73%...
Acum, pariul său pe serul BioNTech / Pfizer dă rezultate. UE a exportat vaccinuri în întreaga lume când SUA a oprit serul de la export. Faptul că toți membrii UE s-au aflat în aceeași barcă se pare că a consolidat blocul, în loc să-l slăbească, conluzionează Alan Crawford de la Bloomberg.
Cu toate acestea, rata incidenței este inconfortabil de mare în anumite părți ale Europei și amenințarea unei noi tulpini de coronavirus rămâne prezentă. După cum ne arată situația Indiei: Umilința este o lecție clară a pandemiei pe care Europa ar face bine să o ia în seamă.