"Anihilare lentă a soldaților ucraineni". Armata rusă schimbă strategia în Ucraina, avertizează americanii
În cea de-a opta zi de la izbucnirea războiului în Ucraina, mai mulţi oficiali americani şi europeni revin cu un avertisment dur cu privire la strategia Rusiei. Potrivit acestora, Kremlinul va lovi din ce în ce mai multe ţinte civile, în vreme ce intenţionează să "anihileze încet" soldaţii ucraineni.
De Redactia Observator la 03.03.2022, 14:06Invazia declanşată de Rusia în Ucraina ţine o lume întreagă în alertă. Armata lui Vladimir Putin contină să atace oraşe cheie, cu bombardamente masive în nord, est şi sud, reușind să preia controlul în Herson. Au fost lupte grele în Mariupol, iar la Kiev s-au auzit explozii puternice, joi dimineață. Alarmele au sunat şi în Odessa, oraș aflat sub ameninţarea unui desant al forţelor armate ruse. Iar potrivit unor oficiali occidentali, citaţi de CNN, Moscova s-ar putea concentra pe viitor asupra ţintelor civile, lansând bombardamente "sângeroase" şi "mortale". Aceştia susţin că strategia Rusiei ar putea lua alt curs, îndreptându-se către "anihilarea lentă" a soldaţilor ucraineni.
Războiul Rusia - Ucraina nu ar fi mers conform planului lui Putin
Până acum, armata Ucrainei a reuşit să ţină piept atacurilor ruşilor, deşi, la rândul lor, şi civilii s-au implicat în lupte cum au ştiut mai bine. Autorităţile de la Kiev afirmă că încă deţin controlul asupra celor mai multe oraşe importante din ţară, însă Kremlinul ar putea schimba radical direcţia acestui război. Dacă Putin foloseşte "cele mai rele arme", la care face referire şi un ministru britanic, civilii ar putea suferi pierderi imense. Momentan, luptele grele se dau între militarii celor două tabere.
Soldaţii ucraineni, "anihilaţi treptat" de ruşi
Un ofiţer de top al serviciilor de informaţii occidentale afirmă că schimbarea de strategie ar reflecta, cel mai probabil, recunoaşterea faptului că planul iniţial al Rusiei - de a cuceri rapid Kievul - nu a funcţionat. Ucraina a opus rezistenţă mai bine decât estimau ruşii, iar problemele de logistică au îngreunat înaintarea trupelor trimise de la Kremlin. Acum, autorităţile se aşteaptă oricând la un atac masiv, inclusiv la bombardamente asupra oraşelor unde zeci de mii de ucraineni trăiesc de mai bine de o săptămână cu temă în suflet. În acest caz, într-un final, soldaţii ucraineni ar fi "anihilaţi".