Antena LIVE

Curs valutar

Audiere crucială la Curtea Supremă din SUA, cu privire la viitorul dreptului la avort. Mississippi atacă fundamentul deciziei "Roe v. Wade"

Viitorul dreptului la avort în Statele Unite este în joc, miercuri, la o Curte Supremă profund remaniată de către Donald Trump, care ar putea să profite de examinarea unei legi din Mississippi şi să arunce cu ţara cu aproape 50 de ani în urmă, relatează AFP.

De la 01.12.2021, 16:21
WhatsApp
Protest în fața Curții Supreme din SUA, 1 decembrie 2021 Profimedia Images

Cei nouă "înţelepţi", dintre care şase sunt conservatori, urmează să analizeze, începând de la ora locală 10.00 (17.00, ora României), o lege adoptată în 2016 de către acest stat din Sud, care interzice avorturile după 15 săptămâni de sarcină. Curtea urmează să-şi prezinte hotărârea în primăvara lui 2022. Legea, în comparaţie cu alte legislaţii adoptate în ultimii ani, încalcă cadrul legal stabilit de către Curtea Supremă. Prin acceptarea examinării acesteia, Curtea a transmis semnalul că este pregătită să-şi revizuiască poziţia. Această poziţie datează din 1973, prin hotărârea emblematică Roe v. Wade, prin care Curtea a stabuilit că Constituţia americană le garantează dreptul femeilor de a avorta şi că statele nu le pot priva de acest drept.

În 1992, Curtea a precizat că acest lucru este valabil atât timp cât fătul nu este "viabil", adică până la a 22-a sau a 24-a săptămână de sarcină. Luând act de această jurisprudenţă, tribunalele federale au blocat legea din Mississippi înante ca aceasta să intre în vigoare. Oficiali din acest stat rural şi religios s-au adresat, atunci, Curţii Supreme. Atunci când le-a acceptat recursul, în pofida faptului că nu era obligată să facă acest lucru, Curtea a anunţat că este pregătită să se întrebe despre limita "viabilităţii". Însă Mississippi îi cere în prezent să meargă mai departe şi să-şi anuleze pur şi simplu hotărârea din 1973. "Suntem conştienţi de impactul cererii noastre", subliniază într-un editorial, în Washington Post (WP), procurorul general al Mississippi Lynn Fitch. "Însă, acum 49 de ani, Curtea a privilegiat o intuiţie politică în defavoarea unui raţionament legal solid pentru a ajunge la o concluzie nefondată constituţional şi este timpul să corecteze această greşeală", apreciază ea.

Poziția pro-viață, susținută de Partidul Republican și Biserica Catolica

Toate eşaloanele Partidului Republican o susţin, dar şi Biserica Catolică şi numeroase asociaţii antiavort, dintre care unele au cheltuit milioane de dolari cu campanii publcitare înaintea acestei auderi. Toţi aceşti actori consideră că a venit timpul lor, după o jumătate de secol de luptă judiciară şi politică. "Suntem pe punctul de a intra într-o nouă eră, în care Curtea Supremă va trimite hotărârea Roe v. Wade în cotloanele istoriei, din care nu ar fi trebuit să iasă niciodată", aprecia cu o zi înainte de audiere fostul vicepreşedinte Mike Pence, un ultraconservator creştin.

Pe acelaşi subiect

Opozanţii avortului sunt galvanizaţi de instalarea la Curtea Supremă a trei judecători numiţi de către fostul preşedinte republican Donald Trump, care au consolidat majoritatea conservatoare. Influenţa lor s-a făcut deja simţită la 1 septembrie, când "templul" dreptului american a refuzat, din motive de procedură, să blocheze intrarea în vigoare a unei legi din Texas care interzice avortul din a şasea săptămână de sarcină. Ea a redeschis dosarul şi şi-a exprimat scepticismul cu privire la arhitectura textului, însă hotărârea se lasă aşteptată, iar numeroase femei texane sunt nevoite să părăsească statul pentru a avorta.

Dreptul la avort, apărat de democrați, asociații medicale și figuri publice

De cealaltă parte, apărătorii dreptului femeilor de a avorta, "îngrojoraţi ca niciodată", îşi strâng rândurile. Asociaţii medicale, feministe sau de drepturi civice au scris Curţii Supreme pentru a-i cere să invalideze legea din Mississippi, dar şi sute de aleşi democraţi sau 500 de atleți de nivel înalt, inclusiv fotbalista Megan Rapinoe. Toţi dau asigurări că o alterare, oricât de mică, a actualei jurisprudenţe, va face să cadă întregul edificiu.

În cazul unei abandonări a criteriului "viabilităţii", "statele vor fi capabile să interzică avorturile în orice stadiu al sarcinii", subliniază Julie Rikelman, care va pleda în faţa celor nouă "înţelepţi" în numele unicii clinici care practică avorturi în Mississippi.

Potrivit puternicei organizaţii de planning familial, Planned Parenthood, 28 de state nu vor ezita să facă acest lucru, iar 36 de milioane de femei aflate la vârsta procreării vor fi private de acces la întreruperea sarcinii. Chiar şi fără a spune acest lucru în mod explicit, o validare a legii din Mississippi "ar însemna o anulare a Roe", avertizează Julie Rikelman, potrivit news.ro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

curtea suprema statele unite avort audiere mississippi
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024