Antena LIVE

Curs valutar

Au explodat în Europa chiriile la terminalele plutitoare de gaze lichefiate. Anul trecut ar fi acceptat "orice" sumă

Agravarea crizei energetice din Europa a dat naştere unui deficit de terminale plutitoare de gaze lichefiate, astfel încât chiriile pentru aceste nave specializate s-au dublat, relatează Bloomberg, citat de Agerpres

De la 03.10.2022, 13:43
WhatsApp
Bătălie pe terminalele plutitoare de gaze lichefiate.Sunt puţine în lume iar chiriile s-au dublat: 200.000 de dolari pe zi Profimedia

Cererea pentru importul de gaze lichefiate s-a intensificat după ce defecţiunile la sistemul de conducte Nord Stream au eliminat orice şansă ca Rusia să redeschidă robinetele pentru livrările de gaze. În acest context, ţările se îndreaptă spre aşa-numitele terminale plutitoare de stocare şi regazificare (FSRU), care sunt practic terminale mobile în care pot fi descărcate gazele lichefiate super-răcite care ulterior sunt introduse în reţelele terestre de conducte.

"Anul trecut, era un surplus de FSRU-uri, anul acest avem un deficit. Până acum era un număr suficient de vase pe piaţă dar în condiţiile în care majoritatea au fost închiriate, situaţia devine mai problematică", subliniază Per Christian Fett, director global pentru gaze lichefiate la firma de brokeraj maritim Fearnley LNG din Oslo.

În prezent, la nivel global sunt în funcţiune 48 de FSRU-uri, şi exceptând şase nave toate sunt blocate în contracte ferme de închiriere, susţine Kaushal Ramesh, analist la firma de consultanţă Rystad Energy. Având în vedere că oferta de nave este atât de redusă, costul pentru recentele închirieri în Germania s-au dublat, comparativ cu situaţia din urmă cu un an, ajungând la 200.000 de dolari pe zi. Este o situaţie complet diferită de cea din urmă cu un an, când proprietarii de FSRU-uri "ar fi acceptat orice chirie primită", spune Ramesh.

În plus, nu sunt semne că deficitul va dispărea. Şantierele navale lucrează la capacitate maximă şi chiar şi convertirea navelor existente în FSRU-uri durează cel puţin trei ani, spune Ramesh. Pentru un FSRU nou, perioada de aşteptare poate fi mai mare.

Pe acelaşi subiect

După invadarea Ucrainei de către Rusia, preţurile mari la energie forţează guvernele să accelereze utilizarea de FSRU-uri, care pot fi instalate mai rapid şi sunt mult mai ieftine decât uzinele de regasificare construite onshore. Ţări precum Germania, Italia şi Franţa şi-au asigurat deja terminale plutitoare, în timp ce Ţările de Jos au început luna trecută să importe gaze lichefiate prin două noi FSRU-uri.

O companie din Texas, Excelerate Energy Inc., va trimite trei FSRU-uri în Europa pe parcusul următoarelor 16 luni. Navele au o capacitate combinată de import de 15 miliarde metri cubi de gaze, sau aproximativ 10% din importurile de gaze prin conducte şi gaze lichefiate din Rusia în 2021.

Însă cererea pentru terminale plutitoare este atât de mare în Europa încât există riscul ca statele emergente care nu au resurse financiare suficiente nu vor mai putea să utilizeze FSRU-uri pentru a-şi acoperi nevoile proprii. "Există un risc real ca facilităţile care nu sunt utilizate în ale regiuni ale lumii ar putea fi transferate în Europa, dacă termenii contractelor de închiriere permit acest lucru", a spus Kaushal Ramesh.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

gaz natural lichefiat terminale
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024