Belgorod, oraşul rusesc de la graniţa cu Ucraina, bombardat în timp ce oamenii votau. Vladimir Putin, sigur că va obţine al cincilea mandat
Alegeri cu scandal în Rusia, acolo unde oamenii protestează faţă de victoria previzibila a lui Vladimir Putin. În unele localităţi, oamenii au incendiat urnele sau au pus vopsea peste buletinele de vot. În ciuda rezistenţei, liderul de la Kremlin este sigur că va rămâne preşedinte încă 6 ani. Ar fi cel de-al cincilea mandat pentru Vladimir Putin, cel mai longeviv lider al Rusiei de la Stalin încoace.
De Redactia Observator la 15.03.2024, 20:52Într-o secţie de votare din Moscova, o femeie a turnat un lichid inflamabil peste cabina de vot şi i-a dat foc. Incidentul s-a repetat în multe alte regiuni, printre care şi în Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Vladimir Putin, unde un alt alegător a aruncat un cocktail Molotov în clădire. Alţi ruşi au ales altă metodă de protest. Au turnat vopsea colorată peste buletinele de vot. Cu toţii riscă între trei şi cinci ani de închisoare.
Oraşul Belgorod a fost bombardat de peste graniţă în timp ce oamenii votau
În zonele de la graniţa cu Ucraina, oamenii nu votează, pentru că cei mai mulţi îşi evacuează casele în urma atacurilor cu drone şi ale ruşilor pro-ucraineni. Oraşul Belgorod a fost bombardat de peste graniţă în timp ce oamenii votau. În toată Rusia, 114 milioane de oameni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne până duminică. De la Moscova până în Orientul Îndepărtat, pentru cei mai mulţi ruşi opţiunea este clară. Nici nu ar spune altceva în faţa camerelor de filmat. Ieri, de la Kremlin au fost anunţati că pe perioada alegerilor este interzisă orice formă de protest.
Printre primii care s-au înghesuit să pună ştampila pe numele lui Putin au fost şefii armatei, ministrul Serghei Shoigu şi generalul Gherasimov, care nu mai fusese văzut în public din luna ianuarie. S-a grăbit să dea un exemplu şi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. În seara dinaintea începerii alegerilor, Putin a ţinut o şedinţă de guvern şi a prezentat o imagine roz a traiului în Rusia. "Creșterea prețurilor este în scădere, iar inflația se stabilizează. Pentru februarie, a fost de 0,7%. În primele două săptămâni ale acestei luni, inflația a ajuns la zero", a declarat Vladimir Putin.
- Putin promite "represalii" după ce a acuzat Ucraina că încearcă să perturbe alegerile cu acţiuni militare...
- Atac "double tap" cu rachete Iskander al ruşilor la Odesa. Cel puţin 16 morţi şi 55 de răniţi. Ruşii pretind...
- Alegerile lui Putin, atacate. Cabină de vot incendiată, secţii lovite cu cocktail-uri Molotov, voturi distruse cu...
În cursa electorală se află patru candidați, repectiv Vladimir Putin, Vladislav Davankov, de la Partidul Poporului Nou, Leonid Slutsky, reprezentantul liberal-democraţilor și Nikolai Kharitonov, reprezentantul partidului Comunist. Niciunul dintre aşazişii candidaţi nu l-a criticat pe Putin pe parcursul campaniei electorale. "Rusia lui Putin nu că este dictatură, este un regim autoritar, asta este o evidenţă, dar nu permite nici cea mai mică formă de opoziţie. Orice formă de opoziţie se transformă în trădare şi este condamnată la închisoare. Iar cei din rândul oligarhilor care încearcă să i se împotrivească dispar subit", a declarat Cristian Pîrvulescu, analist politic.
Pe social media, preşedintele Consiliului European l-a felicitat ironic pe Putin pentru victorie, deşi alegerile abia au început.. "Fără opoziţie, fără libertate, fără dreptul de a alege", a scris Charles Michel. Kievul a cerut comunităţii internaţionale să respingă rezultatul alegerilor, în condiţiile în care la urne s-au prezentat şi ucrainenii din regiunile anexate cu forţa de Moscova. Drept răzbunare, Putin a atacat Odesa. Cel puţin 16 oameni au murit şi alţi 55 au fost răniţi după un dublu atac cu rachetă balistică. Prima explozie a distrus mai multe case, în timp ce a doua a avut loc în timp ce salvatorii acordau primul ajutor victimelor.