Atac "double tap" cu rachete Iskander al ruşilor la Odesa. Cel puţin 16 morţi şi 55 de răniţi. Ruşii pretind că au lovit militari
Război în Ucraina. Cel puţin 16 persoane au fost ucise şi alte 55 au fost rănite vineri în unul dintre cele mai grave atacuri cu rachete ruseşti asupra oraşului-port Odesa din sudul Ucrainei, vizat deja de două ori de lovituri ruseşti în ultimele zile, relatează Ukrainska Pravda. Ucrainenii susţin că a fost un atac double tap, adică două rachete Iskander au lovit una după alta în aproximativ acelaşi loc. Aşa-numiţii "corespondenţi militari" ruşi susţin pe Telegram că au vizat personal militar şi din serviciile de informaţii.
Primăria a decretat zi de doliu sâmbătă în urma acestui atac, unul dintre cele mai grave asupra oraşului Odesa de la începutul invaziei ruse în urmă cu doi ani.
"Un atac cu rachete ruseşti a provocat moartea a 14 persoane, între care locuitori, un paramedic şi un membru al echipelor de salvare", a declarat guvernatorul regional Oleg Kiper pe Telegram. Atacul cu rachete în plină zi s-a soldat cu 46 de persoane rănite, inclusiv şapte angajaţi ai serviciilor de urgenţă, a adăugat el. Ulterior bilanţul a crescut la 16 morţi şi 55 de răniţi.
Unul dintre cele mai grave atacuri ruseşti asupra oraşului Odesa
Clădiri rezidenţiale şi vehicule au fost lovite, potrivit parchetului ucrainean. Potrivit serviciilor de urgenţă ucrainene, este vorba de două lovituri consecutive în acelaşi loc.
- Rezultatul războiului din Ucraina va fi decis în următoarele luni, avertizează şeful diplomaţiei europene
- Macron, despre războiul "existenţial" din Ucraina: "Dacă Rusia va acest câştiga razboi, credibilitatea Europei...
- Şeful armatei a anunţat că Ucraina începe un proces de rotaţie a trupelor pe front pentru a ridicat moralul...
- "Războiul este pentru săraci". Bărbaţii care plătesc o taxă de 520 de dolari lunar pot scăpa de mobilizare....
- Kremlinul vine cu clarificări după declaraţiile lui Putin privind armele nucleare: Nu e ameninţare şi nici nu a...
După ce un prim atac cu rachete ruseşti asupra oraşului a deteriorat infrastructura civilă şi a provocat un incendiu, salvatorii au ajuns la faţa locului şi au început să "stingă focul, să cureţe dărâmăturile şi să caute victime", când "inamicul a lansat un alt atac cu rachete", a precizat serviciul pentru situaţii de urgenţă.
În imaginile difuzate de serviciile de urgenţă ucrainene se pot vedea salvatori răniţi, cu feţele murdare şi hainele rupte, fiind ajutaţi de colegi. Acesta este cel de-al treilea atac soldat cu morţi de la începutul lunii martie asupra oraşului Odesa.
Pe 3 martie, o lovitură cu dronă asupra unui bloc de apartamente a ucis 12 persoane, între care cinci copii, iar pe 6 martie, un bombardament a ucis cinci persoane, în momentul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis se aflau în oraş.
În ultimele luni, Rusia şi-a intensificat atacurile asupra oraşului-port de la Marea Neagră, o platformă crucială pentru exporturile de cereale ucrainene via un coridor maritim creat de Kiev după ieşirea Moscovei dintr-un acord care a permis Ucrainei să-şi exporte producţia de grâne.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰