Putin promite "represalii" după ce a acuzat Ucraina că încearcă să perturbe alegerile cu acţiuni militare "demonstrative"
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Ucraina, în prima zi a alegerilor prezidenţiale din Rusia, că încearcă să perturbe acest scrutin prin bombardamente şi tentative de incursiuni pe teritoriul rus la care au participat circa 2.500 de combatanţi veniţi dinspre teritoriul ucrainean, el promiţând că aceste atacuri nu vor rămâne nepedepsite, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
"Cu obiectivul de a perturba alegerile, de a teroriza oamenii, în mai multe regiuni de graniţă cu Ucraina regimul neonazist de la Kiev a planificat şi încearcă să execute acţiuni militare demonstrative", a spus Vladimir Putin în timp ce prezida prin videoconferinţă o şedinţă a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.
Putin: "Aceste lovituri inamice nu vor rămâne nepedepsite"
"Aceste lovituri inamice nu vor rămâne nepedepsite", a promis preşedintele rus, vizibil furios. "Circa 95% dintre rachetele şi proiectilele inamicului au fost distruse de apărarea antiaeriană. Totuşi, din păcate avem victime civile", a continuat el.
Putin a vorbit de asemenea despre patru incursiuni terestre pe teritoriul rus la graniţa ucraineană în regiunea Belgorod şi una în regiunea Kursk, la care au participat circa 2.500 de combatanţi echipaţi de asemenea cu arme grele, printre care 35 de tancuri şi 40 de vehicule blindate. Dar "inamicul nu a reuşit (...), a fost respins şi s-a repliat, sau, mai bine spus, a rupt-o la fugă, cu o mare cantitate de pierderi. A pierdut circa 60% din efective şi mai mult de jumătate din blindate", a susţinut liderul de la Kremlin.
Trei grupări care, potrivit acestora, sunt formate din combatanţi ruşi pro-ucraineni au efectuat în ultimele trei zile incursiuni pe teritoriul rus şi le-au cerut civililor ruşi să părăsească regiunile de graniţă, ameninţând că vor înainta, una dintre aceste grupări revendicând şi cucerirea unui sat.
De partea sa, Ministerul rus al Apărării a susţinut că a respins toate aceste atacuri, recunoscând însă că armata rusă a fost nevoită să folosească aviaţia şi artileria. Au continuat în acest timp şi atacurile ucrainene cu drone atât în zonele ruse de graniţă, cât şi dincolo de acestea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰