Ceremonia de aniversare a 78 de ani de la Debarcarea din Normandia, umbrită de noul război de pe teritoriul Europei
Ziua de ieri a marcat cea de-a şaptezeci şi opta aniversare a Debarcării din Normandia. Ceremonia anuală omagiază operațiunea militară care a contribuit la eliberarea Europei de sub dominația nazistă. Au fost organizate festivități de comemorare, la care au participat zeci de veterani. Ziua a fost umbrită de faptul că are loc, din nou, un război pe teritoriul Europei.
De Redactia Observator la 07.06.2022, 08:43Zeci de veterani au călcat ieri pe pământul unde și-au riscat viața pentru încheierea celui mai sângeros război din istoria omenirii, la 78 de ani distanță. Ceremonia a avut loc la cimitirul din orașul francez Colleville-sur-Mer. Mii de vizitatori au participat, cu tristeţe şi recunoştinţă, la evenimentul solemn. Festivitățile au avut o semnificație aparte în acest an, dat fiind contextul actual grav al războiului din Ucraina.
Mark Milley, general al armatei americane și președinte al statului Major: Deşi Kiev este la aproape 2000 de kilometri distanţă de aici, şi ei, chiar acum, au parte de aceleași orori pe care cetățenii francezi le-au experimentat în Al Doilea Război Mondial, din partea invadatorilor naziști.
O paradă militară de reconstituire a fost organizată, în ajunul evenimentului, în primul sat francez din Normanida eliberat de sub ocupația nazistă. Veterani în varstă de aproape un secol au participat la defilare în scaune cu rotile.
Festivităţi au fost şi pe plaja Omaha. Cei care au participat la debarcare, acum 78 de ani, au stat cu gândul tot la războiul din Ucraina.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 104 LIVE TEXT. Ruşii au desfăşurat sisteme de rachete în Crimeea şi Herson....
- Ruşii vor să plaseze Mariupolul sub caratină din cauza unei posibile epidemii de holeră: "Vedem cum orașul se...
- Ruşii au ras de pe faţa pământului oraşul Druzcovca: cratere adânci 5 metri lăsate de bombe, nicio casă nu...
Charles Shay, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial: În 1944 am aterizat pe această plajă și am crezut că vom aduce lumii pacea. Dar nu este posibil.
Ceremonia a avut loc fără restricţii, după doi ani
Pe plaja cândva minată, acum domneşte calmul. La 6 iunie 1944, aproape 160 de mii de soldaţi ai Aliaţilor au debarcat în Normandia, într-un contra-atac împotriva puterilor Axei. Operațiunea a însemnat primul pas spre eliberarea Franței iar, ulterior, a întregii Europe de Vest.
Evenimentele din acest an au avut din nou loc în condiții de normalitate, după doi ani de restricţii.