Antena LIVE

Curs valutar

Din 2 iunie, Italia primeşte turiştii care au paşaport de vaccinare

Turiştii care vor dori să plece la vară în Italia vor trebui să prezinte paşaportul de vaccinare anti-Covid. Ministrul italian al Turismului şi premierul Mario Draghi au anunţat, aseară, într-o conferinţă de presă, că Executivul de la Roma este gata să redeschidă economia de la începutul lunii iunie sau chiar mai devreme.

De la 09.04.2021, 10:01
WhatsApp
Din 2 iunie, Italia primeşte turiştii care au paşaport de vaccinare Profimedia

Mario Draghi a declarat, potrivit ABC News, că Italia trebuie să se concentreze pe vaccinarea 100% a vârstnicilor şi a persoanelor vulnerabile pentru ca activitatea economică a ţării să poată fi reluată rapid. El s-a arătat încrezător, în ciuda unei încetiniri a administrării vaccinurilor în timpul sărbătorilor pascale şi din cauza unor întârzieri în primirea dozelor, că Italia îşi va atinge obiectivul de 500.000 de doze administrate zilnic până la finalul lunii aprilie.

Astfel, va fi posibil ca până la finalul lunii septembrie 80% din populaţie să fie vaccinată.

Asemenea Greciei şi Spaniei, care se pregătesc pentru revenirea turiştilor, după restricţiile de călătorie impuse în pandemie, şi Italia face deja planuri pentru a primi turiştii străini, începând cu cei care au certificate care să ateste vaccinarea împotriva Covid-19.

"Există posibilitatea unei cooperări între ţările mediteraneene: Italia are multe de învăţat de la Grecia şi Spania. Trebuie să acţionăm imediat pentru a primi turiştii vaccinaţi", a spus premierul Mario Draghi, potrivit News.ro.

Pe acelaşi subiect

Ministrul italian al Turismului speră să promoveze unele dintre insulele mici ale ţării, precum Capri, ca „libere de Covid”, pentru a-i încuraja pe turişti să revină.

"2 iunie este sărbătoare naţională şi acela poate fi momentul pentru redeschiderea turismului", a precizat Massimo Garavaglia pentru televiziunea italiană La7.

Violenţe în centrul Romei, din cauza restricţiilor antiepidemice

Mai mulţi agenţi de poliţie au fost răniţi, marţi după-amiază, în centrul oraşului Roma, în timpul protestelor faţă de restricţiile antiepidemice.

Mii de persoane s-au adunat în Piaţa Montecitorio din Roma, în apropierea Parlamentului Italiei, pentru a cere anularea restricţiilor antiepidemice.

La protest au participat proprietari de restaurante, de magazine şi de săli de sport, dar şi angajaţi afectaţi de restricţii, precum şi unii politicieni, inclusiv din cadrul mişcării de extremă-dreapta CasaPound, informează agenţiile de presă Adnkronos şi ANSA. Au fost aduse şi steaguri ale mişcării Italexit, o organizaţie condusă de senatorul Gianluigi Paragone care vrea retragerea Italiei din Uniunea Europeană. De asemenea, a fost prezent un protestatar costumat în mod asemănător cu un militant din SUA prezent la violenţele produse în ianuarie la sediul Congresului.

"Suntem antreprenori, nu infractori!" şi "Vrem libertate!", au scandat manifestanţii.

Protestul a degenerat în violenţe. Grupuri de manifestanţi au atacat forţele de ordine cu petarde şi sticle. Mai mulţi agenţi de poliţie au fost răniţi, doi fiind transportaţi la spital. Cel puţin şapte protestatari au fost reţinuţi de forţele de ordine.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

italia pasaport vaccinare covid pandemie turisti mario draghi
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024