Antena LIVE

Curs valutar

Donald Trump a sosit în Florida, la prima înfăţişare la tribunal în cazul documentelor clasificate

Donald Trump a sosit în Florida unde astăzi se va prezenta la un tribunal federal, pentru a fi inculpat de deţinere ilegală de documente clasificate şi obstrucţionare a justiţiei. Fostul preşedinte este acuzat că a păstrat dosare secrete după încheierea mandatului şi a încercat să le ascundă după ce FBI a deschis o anchetă pe acest subiect. Experţii juridici, inclusiv un fost ministru din guvernul lui Trump, susţin că acuzaţiile sunt grave şi pot atrage pedepse grele cu închisoarea. Dar Trump se consideră persecutat politic şi nu are de gând să-şi retragă candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024.

De la 13.06.2023, 08:27
WhatsApp
Vezi și:

Miliardarul, care îşi propune să revină la putere în 2024, se confruntă cu nu mai puţin de 37 de capete de acuzare, printre care "reţinerea ilegală de informaţii privind securitatea naţională", "obstrucţionarea justiţiei" şi "sperjur". Cutiile de documente pe care le-a păstrat - unele dintre ele fiind depozitate într-o baie - includ secrete nucleare, potrivit rechizitoriului de 44 de pagini dezvăluit vineri.

Încălcarea legilor privind securitatea naţională "ne pune ţara în pericol", a declarat procurorul special Jack Smith, un om al legii cunoscut pentru rigoarea sa, care, pentru imparţialitate, a fost desemnat de procurorul general să supervizeze ancheta referitoare la păstrarea documentelor secrete.

Magnatul imobiliar a denunţat ca de obicei o "vânătoare de vrăjitoare" menită să-i împiedice candidatura la prezidenţiale şi acuză "stânga radicală" că se află în spatele acestor demersuri.

Este pentru prima dată când un fost preşedinte american este pus sub acuzare la nivel federal. Donald Trump a fost deja pus sub acuzare pentru mai multe fraude contabile de către justiţia din statul New York, în legătură cu o plată efectuată înainte de alegerile prezidenţiale din 2016 pentru a o determina pe o fostă actriţă porno, Stormy Daniels, care susţine că a avut cu el relaţii sexuale, să păstreze tăcerea. 

Pe acelaşi subiect

Trump va pleda nevinovat

Trump, care a sosit luni în Florida, este aşteptat să se prezinte în faţa tribunalului federal marţi, la ora locală 15.00 (22.00, ora României). Potrivit unuia dintre avocaţii săi, el va pleda nevinovat. Totul se întâmplă cu o zi înainte ca fostul preşedinte să împlinească, miercuri, 77 de ani.

În Statele Unite, o lege îi obligă pe preşedinţi să trimită toate e-mailurile, scrisorile şi alte documente de lucru ale acestora la Arhivele Naţionale. O altă lege, referitoare la spionaj, interzice păstrarea secretelor de stat în locuri neautorizate şi nesecurizate. În ianuarie 2021, când a părăsit Casa Albă pentru a se muta în luxoasa sa reşedinţă Mar-a-Lago din Florida, Donald Trump a luat cu el zeci de cutii pline cu dosare. Apoi, potrivit actului de acuzare, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a le păstra, în pofida cererilor repetate de a fi predate.

Impactul pe care această nouă afacere judiciară îl va avea asupra şanselor sale de a deveni candidatul republican la preşedinţie pare să fie deocamdastă limitat. Mulţi dintre susţinătorii săi continuă să îi promită sprijinul, convinşi că este victima unei înscenări. Însă, spre deosebire de cazul de la New York, faptul că această punere sub acuzare este legată de apărarea naţională ar putea să îi dăuneze, potrivit AFP.

Într-un sondaj recent YouGov, doar jumătate dintre cei chestionaţi au considerat că falsificarea documentelor contabile pentru a cumpăra tăcerea unei actriţe porno în legătură cu o presupusă aventură este o infracţiune gravă. În schimb, două treimi dintre cei chestionaţi au considerat că luarea de documente clasificate de la Casa Albă şi obstrucţionarea încercărilor autorităţilor de a le recupera constituie o infracţiune gravă. În rândul republicanilor, 28% şi, respectiv, 42% au fost de aceeaşi părere, cifre deloc neglijabile, potrivit AFP.

Iar Donald Trump probabil că nu a terminat cu problemele sale juridice. O procuroare din Georgia urmează să anunţe până în septembrie rezultatul anchetei sale privind presiunile pe care acesta le-a exercitat în încercarea de a schimba rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020.

Manifestaţii pentru susţinerea lui Trump

La Miami, unde fostul preşedinte a ajuns luni după-amiază, autorităţile au sporit securitatea pentru a preveni orice risc în cazul unor manifestaţii, în urma unor apeluri care circulă pe reţelele sociale pentru a-l apăra pe Trump.

După ce va apărea marţi în faţa instanţei, Trump urmează să plece în New Jersey, unde va ţine un discurs la clubul său de golf din Bedminster, la ora locală 20.15 (miercuri, ora 3.15, ora României).

Un eventual proces federal în Florida ar putea avea loc abia după alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024. Trump îl acuză pe preşedintele democrat Joe Biden că a orchestrat acest caz federal pentru a-i submina campania. Biden a păstrat distanţa faţă de acest caz şi refuză să comenteze pe marginea acestuia.

Procurorul special Jack Smith, care conduce urmărirea penală, beneficiază de un grad mai mare de independenţă decât alţi procurori ai Departamentului de Justiţie, pentru a încerca să minimizeze factorii politici. El investighează, de asemenea, efortul lui Trump de a anula înfrângerea sa din 2020 în faţa lui Biden.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald trump florida tribunal sua
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024