Antena LIVE

Curs valutar

Video

Dronă-capacană doborâtă deasupra Ambasadei SUA în Irak

O dronă-capcană care viza Ambasada Statelor Unite la Bagdad a fost doborâtă de americani, au anunţat surse din domeniul securităţii, la doar câteva ore după un nou atac cu proiectile vizând o bază militară în care se află militari americani, în vestul Irakului.

De la 06.07.2021, 12:44
WhatsApp
Dronă-capacană doborâtă deasupra Ambasadei SUA în Irak VIDEO captura Twitter

Sistemele americane de apărare de tip C-RAM au fost activate în noaptea de luni spre marţi şi au efectuat salve, au constatat jurnalişti AFP, iar surse din securitatea irakiană au anunţat că au interceptat un dispozitiv zburător - o nouă tehnică de atac privilegiată de susţinători ai Iranului în Orientul Mijlociu.

De la începutul lui 2021, 47 de atacuri au vizat interese americane în Irak, în care sunt staţionaţi 2.500 de militari americani, în cadrul unei coaliţii internaţionale de luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Cine se află în spatele atacului cu dronă-capcană de la Bagdad

Şase dintre aceste atacuri au fost comise cu ajutorul unor drone, o tehnică de atac ”ianugurată” la mijlocul lui aprilie în Irak, o adevărată bătaie de cap pentru coaliţie, deoarece aceste dispozitive pot trece de baterii de apărare de tip C-RAM, instalate de către armata americană în vederea apărării trupelor americane, scrie news.ro.

Pe acelaşi subiect

Niciunul dintre aceste atacuri nu a fost revendicat, însă modul de operare poartă semnătura proiranienilor care, în Yemen, de exemplu, folosesc drone-capcană împotriva saudiţilor.

Coaliţia paramilitară proiraniană Hashd al-Shaabi, integrată în forţele regulate irakiene, o adevărată forţă în Irak, salută cu regularitate lansarea unor proiectile şi drone-capcană care vizează instalaţii americane în Irak, însă nu îşi revendică responsabilitatea.

Atac asupra bazei Ain al-Assad

Trei proiectile au fost trase, luni, asupra unei baze irakiene, în vestul deşertic irakian, în care se află militari americani, a anunţat coaliţia internaţională antijihadistă.

Acest atac a vizat baza Ain al-Assad, însă nu s-a soldat cu victime.

Aceste atacuri noi intervin la o săptămână după ce Statele Unite au efectuat atacuri aeriene asupra unor poziţii aparţinând Hashd al-Shaabi în Siria şi în Irak, în care au fost uciţi zece combatanţi.

Un semn al faptului că Statele Unite sunt îngrijorate de atacuri cu dronă este faptul că au anunţat recent că oferă o recompensă în valoare de trei milioane de dolari în schimbul unor informaţii cu privire la atacuri vizând interese americane în Irak.

Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

ambasada sua bagdad drona irak militari
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025