Macron spune că Putin i-a promis că nu va mai exista "o degradare sau o escaladare" în criza dintre Rusia şi Ucraina. Kremlinul neagă
După vizitele la Moscova şi Kiev, Emmanuel Macron rămâne convins că o nouă agresiune a Rusiei asupra Ucrainei poate fi evitată. Rusia îl contrazice.
De Redactia Observator la 09.02.2022, 12:50Preşedintele francez Emmanuel Macron a dat asigurări marţi că, la întâlnirea pe care a avut-o luni, la Moscova, cu omologul său rus, Vladimir Putin i-a promis "că nu va mai exista o degradare sau o escaladare" în criza dintre Rusia şi Occident pe tema situaţiei din Ucraina. Kremlinul s-a mișcat însă rapid şi a ridiculizat orice sugestie că ar fi făcut concesii.
Într-o discuție de marți cu reporterii, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov a negat că Putin ar fi fost de acord cu Macron să dezescaladeze. "Moscova și Parisul nu au putut face nicio înțelegere. Este pur și simplu imposibil", a spus Peskov, sugerând că nu ar avea rost un acord cu Franța.
Peskov a adăugat: "Franța este o țară fruntașă în UE, Franța este membră NATO, însă Parisul nu este liderul acolo. În acest bloc, o țară foarte diferită este la conducere. Așa că despre ce acorduri putem vorbi?".
În drum spre Paris, Macron s-a oprit la Berlin unde, împreună cu liderii Germaniei şi Poloniei, s-a angajat să continue eforturile pentru a preveni un război în Europa. Dar a adăugat că procesul diplomatic va dura mult.
- Culisele întâlnirii dintre Vladimir Putin și Emmanuel Macron. Încă o șansă ratată de a evita un război...
- Val de glume pe internet după întâlnirea Putin-Macron. Stând la o masă lungă de 6m, cei doi lideri au devenit...
- Politico: Macron a intrat în bârlogul ursului și a fost mutilat de Putin. Culisele întâlnirii dintre cei doi
Deocamdată, armata rusă continuă manevrele, inclusiv în Marea Neagră, ucrainenii se antrenează pentru rezistenţă iar NATO trimite întăriri pe flancul estic. În România au ajuns primii 100 de militari americani, din cei o mie ce vor fi transferaţi aici din Germania.
Franţa, Germania şi Polonia au, în actuala situaţie, un obiectiv comun, uşor de formulat, dar greu de înfăptuit.
Emmanuel Macron: Vom continua să acţionăm, în următoarele săptămâni, cu obiective simple. Cel dintâi este de a evita războiul.
Olaf Scholz: Obiectivul nostru comun este de a preveni un război în Europa.
Andrzej Duda: Cele mai importante sunt, astăzi, unitatea şi solidaritatea. Trebuie să arătăm că vorbim cu o singură voce.
Preşedintele Franţei este convins că întâlnirea cu Vladimir Putin a fost un pas pe calea ieşirii paşnice din criză. Aceasta deşi destule voci susţin că Emmanuel Macron a fost prea îngăduitor cu gazda sa de la Kremlin. Chiar şi masa nefiresc de lungă la care au luat loc Putin şi Macron a fost obiectul unor postări ironice pe internet.
Multe comentarii a stârnit şi un scurt pasaj din declaraţiile lui Putin de la conferinţa de presă comună, interpretat ca având conotaţii obscene.
Vladimir Putin: Preşedintele (Ucrainei, n.red.) spune că nu-i plac unele puncte din acordul de la Minsk (pentru încetarea conflictului din Donbas, n.red.). Îţi place, nu-ţi place, îndură, frumoasa mea! Acordul trebuie aplicat!
La Kiev, preşedintele ucrainean a preferat să trateze spusele lui Putin ca o glumă, pentru a nu se angaja într-un nou duel al vorbelor.
Volodimir Zelenskyi: "Îţi place, nu-ţi place, îndură, frumoasa mea". Cu siguranţă sunt subiecte pe care nu-l pot contrazice pe preşedintele Federaţiei Ruse: Ucraina este, într-adevăr, o frumuseţe.
Volodimir Zelenskyi a apreciat eforturile diplomatice ale lui Macron dar nu şi-a ascuns neîncrederea în voinţa de pace a lui Vladimir Putin.
Volodimir Zelenskyi: În principiu, eu nu am încredere în vorbe. Sinceritatea unui politician se dovedeşte prin faptele sale concrete.
Zelenski speră totuşi că, în curând, va avea loc o reuniune la nivel înalt în aşa-numitul "format Normandia": Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania. Diplomaţi din cele patru ţări reiau mâine discuţiile la Berlin. Dar, pe linia frontului din Donbas, diplomaţia pare foarte departe, aşa cum a constatat ministrul de externe german, care s-a deplasat în zonă.
Annalena Baerbock: Mă aflu aici ca să văd cu ochii mei ce înseamnă să avem, încă, un război în mijlocul Europei.
Ameninţarea războiului nu se simte doar în Donbas. În toată Ucraina, atât armata cât şi voluntarii civili se pregătesc pentru o eventuală rezistenţă. Rusia promite să-şi retragă unităţile trimise pentru manevre în Belarus dar în acelaşi timp începe noi exerciţii militare în alte regiuni. Iar NATO întăreşte apărarea flancului estic: militarii americani sosesc în Polonia şi România iar cei britanici, în Estonia.