Exodul ucrainenilor din calea bombardamentelor. Volodimir Zelenski le-a cerut bogaților să nu scoată banii din țară
Din zorii acestei zile a plouat cu rachete în cel puţin opt oraşe, iar exploziile au ucis şi rănit mulți civili. Milioane de oameni se refugiază din calea războiului sperând la un miracol. Multora nu le-au mai rămas decât rugăciunile
De Redactia Observator la 24.02.2022, 19:48- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
”Unde să fug? Unde?”/ ”Unde să îmi ascund copiii?”/ ”Trebuie să ne părăsim casele!”. Ucrainenii din Mariupol au simţit din zori furia lui Vladimir Putin. Oraşul-port ce găzduieşte flota Ucrainei a fost bombardat de la primele ore. 400 de mii de oameni s-au trezit într-o nouă realitate, dramatic diferită de cea în care au mers la culcare. Ucraina a intrat în război.
Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: ”Ceea ce auziți în acest moment sunt sirenele de bombardament care sună în Mariupol”.
Exploziile au făcut cel puţin puţin patru victime aici. Comandamentul militar din Mariupol susține că ar fi doborât 5 avioane și un elicopter rusesc. Informaţii, încă neconfirmate vorbesc şi despre debarcări ruseşti pe Marea Azov. Frica de război se citeşte în ochii oamenilor.
Cozi infernale la magazine și benzinării, în marile orașe din Ucraina
- Ucraina a pierdut controlul asupra zonei Cernobîl, după lupte grele. Oficial din Ucraina: "Nu știm situația...
- 24 februarie 2022, ziua în care a început din nou războiul în Europa. Filmul invaziei de care se temea o lume...
- Rusia a declanșat războiul în Ucraina LIVE TEXT. Atac iminent asupra Kievului. Rușii au distrus peste 70 de...
La 9.00 dimineaţă, benzinăriile din Mariupol erau deja blocate. Zeci de maşini au format cozi aşteptând să alimenteze.
Iar magazinele au fost luate cu asalt.
Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: ”In Mariupol oamenii au intrat în magazinele alimentare. Apa, produse alimentare neperisabile, încearcă să-și facă provizii în cazul în care vor fi nevoiţi să se refugieze”.
Cozi lungi s-au format şi în faţa bancomatelor.
Femeie: ”Suntem speriaţi. Încă nu am decis ce vom face. Poate totul se va rezolva. Aşteptăm acasă. Dacă nu, ne ascundem în adăposturi. Cam aşa. Nu avem unde fugi”.
În Kiev, teama de război a paralizat traficul. Ambuteiajele se întind pe kilometri întregi.
Români prinși în mijlocul războiului din Ucraina
În imaginile postate pe internet se pot vedea şi maşini cu număr de România. Sunt 3 milioane de oameni care locuiesc în capitală. Şi pare că toţi ar vrea să fugă din calea războiului.
Tatian Ionel Voinea, roman din Ucraina: ”Oamenii sunt speriaţi. Am fost împreună cu alţi 4 oameni astăzi să amenajăm buncăre unde să ne adăpostim cu familiile noastre. Noi nu avem maşină ca să putem să plecăm măcar până la graniţă”.
Volodimir Zelensky, preşedintele Ucrainei: ”Am început deja să distribuim arme. Pentru a ne proteja pământul, vom continua să le oferim tuturor celor care doresc să aibă o armă, tuturor celor care sunt gata să ne protejeze suveranitatea”.
Preşedintele Ucrainei a făcut apel şi la oamenii de afaceri. Ca banii să rămână în ţară.
În Harkov, al doilea cel mai populat oraş din Ucraina, staţiile de metrou s-au transformat în adăposturi antibombardament. Iar oamenilor le-a mai rămas o singur speranţă: credinţa în Dumnezeu.