Gazprom: Un dispozitiv pentru neutralizarea minelor, aparţinând NATO, ar fi fost descoperit la Nord Stream 1 în 2015. Suedia blochează Rusia în ancheta privind exploziile
Un purtător de cuvânt al gigantului energetic rus Gazprom, Serghei Kuprianov, a declarat luni că un dispozitiv pentru neutralizarea minelor, aparţinând NATO, ar fi fost descoperit în zona gazoductului Nord Stream 1 în 2015, relatează Reuters, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 10.10.2022, 21:57În 2015, în timpul inspecţii la gazoductul Nord Stream 1, efectuată de specialişti Gazprom, a fost descoperit un dispozitiv subacvatic de neutralizarea minelor, care, după cum a declarat ulterior NATO, "s-ar fi pierdut în cursul unor exerciţii", a declarat luni Serghei Kuprianov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS. "Acest caz este binecunoscut. La 6 noiembrie 2015, în timpul unei inspecţii vizuale planificate a gazoductului Nord Stream 1, a fost descoperit dispozitivul subacvatic al NATO Sea Fox. Se afla în spaţiul dintre conductele de gaz, clar lângă una dintre ramuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom la postul de televiziune Rossia-24.
"NATO a declarat că declanşatorul subacvatic fusese pierdut în timpul unor exerciţii. Iată ce exerciţii are NATO, când un dispozitiv exploziv militar este amplasat exact sub gazoductul nostru", a adăugat Kuprianov. Kuprianov mai susţine că dispozitivul a fost scos din apă şi neutralizat de forţele armate ale Suediei, iar transportul de gaze, întrerupt din cauza incidentului, a fost ulterior reluat.
Suedia respinge participarea Rusiei în investigarea avarierii gazoductelor Nord Stream; anchetă iniţiată şi în Germania
Suedia a respins luni cererea Rusiei de a participa la investigarea presupusului sabotaj asupra gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, sugerând Moscovei să desfăşoare propria sa investigaţie, transmite AFP, citat de Agerpres.
- Trafic feroviar paralizat timp de trei ore, în nordul Germaniei, după un act de "sabotaj" pus în legătură cu...
- Au existat detonări în apropiere de Nord Stream 1 şi 2. Ce au descoperit primele inspecţii suedeze
- Un înalt oficial rus a comparat exploziile gazoductelor Nord Stream cu actele de sabotaj ale CIA în Nicaragua
Scurgerile enorme de gaze din cele două gazoducte care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost provocate, conform datelor preliminare, de explozii subacvatice care au vizat aceste conducte pe 26 septembrie. Exploziile au fost localizate în zonele economice exclusive ale Suediei şi Danermarcei, dar în apele internaţionale, aşadar fiecare naţiune este liberă să-şi desfăşoare propria investigaţie, a motivat premierul interimar suedez Magdalena Andersson refuzul de a accepta participarea Rusiei în anchetă.
Suedia a interzis săptămâna trecută accesul într-un perimetru pe care l-a rezervat anchetei sale. Dar ''acum am ridicat această blocadă şi este posibil ca alte nave să intre în zonă'', a mai spus şefa guvernului suedez, adăugând că, din informaţiile sale, Rusia încă nu a inspectat zona scurgerilor, situată în largul insulei daneze Bornholm. Danemarca a respins la rândul ei participarea Rusiei la investigaţie. ''N-avem deloc de gând să vorbim cu Rusia. Vrem să vedem lucrurile în amănunt, şi o facem cu aliaţii noştri'', a declarat ministrul danez de externe Jeppe Kofod.
Rusia, care acuză implicarea SUA în sabotajul asupra celor două gazoducte, ceea ce Washingtonul neagă, consideră că decizia Danemarcei afectează ''credibilitatea'' acesteia, conform unui mesaj transmis de ambasada rusă la Copenhaga. Germania, Danemarca şi Suedia au anunţat deja la începutul lunii octombrie că intenţionează să stabilească un grup comun de anchetă. La rândul său, Parchetul federal german a anunţat luni că a decis să deschidă o investigaţie, complementară celor aflate în desfăşurarea în Suedia şi Danemarca. Anchetatorii germani suspectează ''o explozie provocată intenţionat şi un sabotaj'', mai afirmă Parchetul din Karlsruhe.
Conducta Nord Stream 2 nu a funcţionat niciodată, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, iar livrările de gaze ruseşti către Europa prin conducta Nord Stream 1 au fost suspendate de Moscova luna aceasta sub pretextul unor probleme tehnice.