Antena LIVE

Curs valutar

Video

Întâlnire Joe Biden - Rishi Sunak, la Casa Albă. Ce reprezintă "Declaraţia Atlantică" convenită de cei doi lideri

Preşedintele Joe Biden l-a primit ieri la Casa Albă pe premierul britanic Rishi Sunak. Întâlnirea dintre cei doi a început cu o gafă din partea preşedintelui Statelor Unite, care a stârnit râsul lui Sunak. După ce s-a corectat, oficialii au continuat discuţiile. Au stabilit întărirea relaţiilor şi a cooperării bilaterale, în principal în domeniile tehnologic, comercial şi economic. Un alt subiect dezbătut de cei doi a fost susţinerea pentru Ucraina, Biden mulţumindu-i lui Sunak pentru atitudinea sa vizavi de conflict.

De la 09.06.2023, 09:32
WhatsApp
Vezi și:

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a salutat, joi, "discuţiile importante" pe care le-a avut la Casa Albă cu premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, cu care a stabilit intensificarea relaţiilor şi a cooperării bilaterale, în principal în domeniile tehnologic şi comercial, transmite Mediafax.

"Am avut discuţii importante şi pozitive în sensul aprofundării relaţiilor economice bilaterale între Statele Unite şi Marea Britanie. Nu există nicio problemă de importanţă mondială asupra căreia naţiunile noastre să nu aibă roluri de conducere prin cooperare şi asupra căreia să nu avem obiectivul comun de îmbunătăţire a lucrurilor. Nu există nicio ţară mai apropiată de noi decât Marea Britanie", a declarat preşedintele Biden, conform cotidianului Financial Times şi postului de televiziune CNN.

"Am discutat şi despre susţinerea fermă pentru poporul Ucrainei şi i-am mulţumit premierului britanic pentru conducerea puternică de care a dat dovadă în acest conflict", a subliniat Biden.

"Am convenit asupra unei Declaraţii Atlantice, un nou parteneriat economic pentru o nouă eră", a declarat, la rândul său, premierul Rishi Sunak, precizând că Marea Britanie va rămâne o naţiune cu deschidere internaţională, în pofida retragerii din Uniunea Europeană.

Pe acelaşi subiect

Parteneriat strategic între Marea Britanie şi Statele Unite

Marea Britanie şi Statele Unite "construiesc un parteneriat extraordinar în materie de noi tehnologii", prin colaborări în domenii precum semiconductorii şi inteligenţa artificială, a subliniat Rishi Sunak.

Conform unor oficiali citaţi de agenţia Bloomberg, preşedintele Biden şi premierul Sunak au stabilit îmbunătăţirea colaborării în extragerea şi prelucrarea mineralelor rare.

Întrebat dacă un cetăţean britanic va fi numit secretar general al NATO după retragerea lui Jens Stoltenberg, Biden a răspuns: "Posibil, rămâne de văzut. Va trebui să avem consens în cadrul NATO pentru o astfel de hotărare". "Trebuie să fie un candidat foarte calificat, sunt multe discuţii între noi şi NATO pentru a avea un rezultat", a sublimiat Biden. Conform unor surse citate de presa britanică, actualul ministru britanic al Apărării, Ben Wallace, este propunerea Londrei pentru funcţia de secretar general al NATO.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

joe biden rishi sunak statele unite marea britanie ucraina
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024