Antena LIVE

Curs valutar

Joe Biden, după retragerea SUA din Afganistan: "Era timpul să încheiem acest război. Aveam de ales între a evacua şi a escalada tensiunile"

Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi, la o zi după retragerea completă a trupelor SUA din Afganistan, că era momentul încheierii războiului început în urmă cu două decenii şi că Statele Unite se vor concentra pe ameninţări actuale şi viitoare. El a subliniat că şi-a ţinut promisiunea făcută în campanie, dar şi că va continua lupta împotriva teroriştilor din Afganistan şi din alte părţi ale lumii, notează news.ro.

De la 31.08.2021, 22:57
WhatsApp
Getty Images

Biden a făcut remarcile despre finalul războiului din Afganistan de la Casa Albă, la o zi după ce ultimul avion militar american a părăsit ţara, punând astfel capăt celui mai lung război din istoria SUA. El a lăudat modul în care au lucrat experţii şi militarii, a subliniat că au fost evacuaţi peste 120.000 de oameni din Afganistan, lucru pe care nicio naţiune nu l-a reuşit în istorie. Şi-a exprimat recunoştinţa pentru eforturile depuse.

Preşedintele a caracterizat misiunea ca un „succes extraordinar”, posibil datorită iscusinţei, curajului armatei SUA şi diplomaţilor şi profesioniştilor din serviciile secrete, a punctat. „Când am stabilit data de 31 august, am presupus că cei 300.000 soldaţi afgani, pe care i-am instruit şi echipat, erau puternici în faţa talibanilor. Nu au rezistat atât de mult pe cât se aştepta lumea”.

Astfel, a crescut riscul pentru militarii NATO rămaşi în Afganistan, a spus Biden. „Termenul limită de 31 august nu a fost unul arbitrat, a fost pentru a salva vieţile americanilor”. „Aveam de ales între a evacua şi a escalada (tensiunile, n.r.). Nu puteam rămâne la nesfârşit în Afganistan pentru că totul s-a schimbat”, după ce predecesorul său, Donald Trump, a încheiat acordul cu talibanii.

Din martie, a adăugat el, au fost trimise 19 notificări americanilor din Afganistan privind evacuarea. Mulţi au decis că vor să rămână, iar acum au decis că vor să plece. Mare parte dintre cei care au rămas au cetăţenie dublă, însă „90% dintre americanii din Afganistan care au vrut sa plece au putut pleca”.

Pe acelaşi subiect

„Rămânem angajaţi să îi scoatem de acolo dacă vor să plece”, a completat Biden. „Era timpul să încheiem acest război. Este o lume nouă. SUA trebuie apărate de ameninţările din 2021 şi de mai departe, nu din 2001. Vom menţine lupta împotriva teroriştilor din Afganistan”.

„Nu am terminat cu voi încă”, a transmis organizaţiei ISIS-K, responsabilă pentru atacul sinucigaş de săptămâna trecută de pe aeroportul din Kabul. Celor care vor răul Statelor Unite, el le-a spus: „SUA nu vor avea linişte. Nu vom ierta si nu vom uita”.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

joe biden sua statele unite afganistan
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024