Joe Biden le-a spus aliaților din NATO că Putin s-a decis să invadeze Ucraina. Când ar putea începe războiul
Statele Unite cred că Vladimir Putin s-a decis să invadeze Ucraina, le-a spus președintele Joe Biden liderilor NATO și UE, vineri seara. Potrivit unor surse diplomatice citate de The Guardian - informații care nu au fost confirmate oficial - invazia ar putea începe chiar în următoarele zile. Discuția cu liderii europeni, între care și Klaus Iohannis, a avut loc după o ședință ținută la Casa Albă cu șefii serviciilor secrete americane.
De Redactia Observator la 12.02.2022, 10:02- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
La discuții au participat Președintele României, Klaus Iohannis, Președintele Franței, Emmanuel Macron, Președintele Poloniei, Andrzej Duda, Prim-Ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, Prim-Ministrul Canadei, Justin Trudeau, Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, Prim-Ministrul Italiei, Mario Draghi, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președintele Consiliului European, Charles Michel.
Oficial, convorbirea "a prilejuit un amplu schimb de opinii cu privire la cele mai recente evoluții și perspectivele gestionării crizei curente de securitate. Au fost prezentate evaluări și concluzii în urma dialogului recent cu partea rusă și au fost analizați pașii următori care trebuie avuți în vedere, inclusiv măsurile cuprinzătoare de răspuns, necesare pentru creșterea nivelului securității pe continentul european și descurajarea utilizării forței militare", a transmis Administrația Prezidențială de la București.
Scopul unei posibile invazii rusești - încercuirea capitalei Kiev
Neoficial, însă, un diplomat european a explicat că Statele Unite au fost cele care au cerut această discuție de urgență cu aliații din NATO, în lumina noilor informații obținute de serviciile secrete. De altfel, comunitatea serviciilor din Vest consideră că scopul unei posibile ofensive rusești ar fi încercuirea capitalei Kiev și schimbarea regimului cu unul prietenos Moscovei. La câteva minute după discuția cu Biden, ministerul de Externe al Regatului Unit i-a îndemnat pe cetățenii britanici "să plece acum cu zboruri comerciale cât timp mai sunt disponibile".
- "Este cea mai bună cale de a preveni un atac asupra României". Șeful NATO vorbește despre cum vom fi protejați...
- Putin a trimis și mai mulți soldați și armament în jurul Ucrainei. Joe Biden: Dacă rușii și americanii se...
- Tensiunile de la graniţa Rusiei cu Ucraina au atins un punct critic. NATO strânge rândurile, Moscova nu face...
La rândul lui, Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federației Ruse, a declarat că personalul non-esențial al misiunii diplomatice din Ucraina a fost sfătuit să părăsească țara "pentru o perioadă", potrivit agenției rusești TASS. Și alte ambasade au grăbit pregătirile de evacuare, printre care cea a Israelului.
Șeful NATO dă asigurări că România va fi apărată
Într-un interviu pentru Observator, secretarul general al NATO avertizează că, în Europa, riscul unui conflict rămâne extrem de ridicat. Tocmai de aceea, prezenţa Alianţei Nord Atlantice şi a militarilor străini va fi tot mai mare în următoarea perioadă. Grupuri de luptă permanente se vor instala în România pentru a preveni un eventual atac.
Sosit în România la o zi după tancurile americane, Jens Stoltenberg a anunţat că vom fi gazdă pentru un grup permanent de luptă, format din militari ai mai multor state membre NATO.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Săptămâna viitoare vom discuta la şedinţa miniştrilor apărării din cadrul NATO nevoia unei prezenţe pe termen lung în România, printr-un nou grup de luptă, pe care Franţa s-a oferit să-l conducă. Avem astfel de grupuri în ţările baltice şi în Polonia şi e important să discutăm prezenţa unor structuri similare mai ales pe teritoriul României.
Temerile sunt legate, în primul rând, de trupele ruse dislocate în Crimeea, la puţin peste 300 de kilometri distanţă de România. În aceeaşi zonă, ruşii şi-au sporit prezenţa în urmă cu doar câteva zile cu mai multe nave de desant şi au intensificat exerciţiile militare care simulează conflicte.