Antena LIVE

Curs valutar

Video

Joe Biden, sub asediul cicadelor, înainte de întâlnirile cu ceilalţi lideri globali: ''Tocmai am omorât una. M-a înţepat şi ea pe mine''

Joe Biden şi-a început primul turneu diplomatic în Europa în calitate de preşedinte al Americii. Va participa la summitul G7 şi va avea întrevederi cu Vladimir Putin, Recep Erdogan, Boris Johnson sau Regina Elisabeta a II-a. Deplasarea nu e lipsită de incidente. Atât preşedintele, cât şi jurnaliştii americani au avut probleme din cauza unor insecte.

De la 10.06.2021, 20:52
WhatsApp
Vezi și:

''Statele Unite s-au întors, iar democraţiile lumii sunt unite împotriva celor mai dificile provocări.''

Înconjurat de militari americani, Joe Biden a ţinut primul său discurs pe sol european în calitate de preşedinte. Principalele teme, încălzirea globală şi pandemia, teme pentru care trebuie găsite soluţii la summitul G7. Statele Unite îşi propun să doneze 500 de milioane de doze de vaccin Pfizer către 100 de ţări.

Joe Biden, preşedinte SUA: Trebuie să punem capăt COVID-19 nu doar acasă, ceea ce facem, dar peste tot. 

Biden speră ca vizita să aducă şi o schimbare în relaţiile ruso-americane.

Pe acelaşi subiect

Joe Biden, preşedinte SUA: Mă întâlnesc cu domnul Putin să îi spun ce vreau eu să ştie.

Joe Biden, sub asediul cicadelor

Până să îl pună la punct pe omologul său rus, preşedintele american a fost la rândul său ţinut din scurt de Prima Doamnă. Înaintea întâlnirilor cu ceilalţi lideri globali, Joe Biden a trebuit să facă faţă asediului cicadelor.  

''Aveţi grijă la cicade. Tocmai am omorât una. M-a înţepat şi ea pe mine.''

Jurnaliştii americani au avut şi ei probleme din cauza asta. Motoarele avionului care urma să îi ducă în Regatul Unit au fost atacate de insecte aşa că au ajuns la destinaţie cu o întârziere de şase ore şi jumătate, cu o altă aeronavă. În Cornwall se fac ultimele pregătiri înainte de summitul G7 din următoarele două zile. 

Joanne Hall, director Cornwall Police: Am plănuit totul cu luni înainte. Este cel mai mare eveniment din punct de vedere al poliţiei şi securităţii din Anglia, din acest an.

Joe Biden a avut azi o întâlnire cu premierul Boris Johnson, iar duminică merge la castelul Windsor pentru o întrevedere cu Regina Elisabeta a II-a.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

europa insecte joe biden
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025