Joe Biden îl avertizează pe Putin și anunță că America s-a întors. Președintele SUA și-a început turneul în Europa
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a sosit în Marea Britanie, miercuri seară, la bordul Air Force One, înainte de summit-ul G7 din Cornwall. Liderul de la Casa Albă a amenințat Rusia cu consecințe grave dacă se angajează în „activități dăunătoare”, scrie BBC.
![Joe Biden avertizează Rusia și anunță că "America s-a întors" Joe Biden avertizează Rusia și anunță că "America s-a întors"](https://img.observatornews.ro/0/2021/6/10/423868/joe-biden-ff6a1986.webp?w=430&f=2&v=2)
Joe Biden efectuează prima sa călătorie în străinătate în calitate de preşedinte al SUA. Liderul de la Casa Albă a dat asigurări că vrea să restabilească relații foarte puternice cu aliații Americii, după ce acestea au fost puternic afectate în urma mandatului lui Donald Trump.
“În fiecare moment al drumului vom clarifica faptul că Statele Unite s-au întors şi democraţiile lumii stau împreună pentru a aborda cele mai dificile provocări şi problemele care contează cel mai mult pentru viitorul nostru. Regatul Unit şi SUA, ca membri fondatori ai NATO, au făcut parte din cea mai puternică alianţă militară şi politică din istoria lumii”, a spus Biden.
“Acum trebuie să ne modernizăm alianţa, investind în infrastructura noastră critică, în capabilităţile noastre cibernetice şi să ne menţinem în siguranţă împotriva oricărei ameninţări cu care ne-am confruntat în ultimul deceniu şi a noilor provocări pe care urmează să le confruntăm”, a adăugat el. O primă întâlnire tête-à-tête cu premierul britanic Boris Johnson este prevăzută joi.
Turneul diplomatic al președintelui american se va încheia cu o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Geneva.
- Este oficial. Joe Biden se va întâlni cu Vladimir Putin la Geneva, Elveția, pe 16 iunie
- Preşedintele american Joe Biden a participat, în premieră, la summitul Bucureşti 9 găzduit de Klaus Iohannis
- Joe Biden, număr record de zile de concediu. Un american de rând ar trebui să lucreze 52 de ani ca să-l egaleze...
- Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a semnat iar cu agenția de talente CAA. Fostul președinte ia în considerare...
- Asasinarea lui Putin, o cale directă către cel de-al Treilea Război Mondial, acuză ruşii după presupusă...
Casa Albă a indicat că intenționează să acopere o „serie de probleme urgente” cu liderul de la Kremlin, inclusiv controlul privind armele, schimbările climatice, implicarea militarilor ruși în Ucraina, activitățile de hacking cibernetic ale Rusiei și condamnarea cu închisoare a disidentului rus Alexei Navalnîi.
Adresându-se trupelor americane și familiilor acestora la baza aeriană RAF Mildenhall din Suffolk, Biden a transmis un mesaj clar Rusiei.
"Nu vrem conflicte cu Rusia", a declarat el. "Vrem o relație stabilă și previzibilă ... dar am fost clar: Statele Unite vor răspunde într-un mod dur dacă guvernul rus se angajează în activități dăunătoare."
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰