Antena LIVE

Curs valutar

Video

Kamala Harris, discurs cu "bătaie lungă" spre Trump: "Oricine are ca scop să îi doboare pe alţi oameni este un laş"

Alegeri SUA 2024. A început convenţia Partidului Democrat din Statele Unite. În prima seară, printre cei care au vorbit s-au numărat Joe Biden sau Hillary Clinton. Kamala Harris va vorbi la finalul evenimentului, atunci când ea va accepta, oficial, nominalizarea pentru Casa Albă.

De la 20.08.2024, 11:30

Prima seară a convenţiei democraţilor l-a adus pe scenă pe Joe Biden care i-a predat ştafeta vicepreşedintei sale. Cea care i-a dat cuvântul a fost fiica sa, Ashley Biden şi a fost primit cu aplauze furtunoase timp de patru minute. Încă o dată, actualul preşedinte al Statelor Unite a pus accentul pe faptul că cea mai potrivită pentru a se afla în fruntea ţării este Kamala. "Ca preşedintele vostru, am fost determinat să fac America să înainteze, nu să dea înapoi, să înfrunte ura şi violenţa în toate formele lor, să fie o naţiune", a declarat Joe Biden, preşedintele SUA.

Evenimentul nu a fost însă lipsit de tensiuni

Pe lângă preşedintele american, şi de soţia sa, dar şi Hillary Clinton care a fost candidatul democrat pentru Casa Albă în 2016, au vorbit. "Ea (n.r Kamala Harris) nu se va opri niciodată din apărarea libertăţii noastre şi a siguranţei noastre. Donald Trump a dormit în timp ce se afla la propriul său proces şi, când s-a trezit, a făcut propriul său fel de istorie - este prima persoană care candidează la prezidenţiale cu 34 de capete de acuzare", a declarat Hillary Clinton, fost secretar de stat al SUA.

Evenimentul nu a fost însă lipsit de tensiuni. În afara sălii, spiritele au fost agitate de proteste. Mii de oameni s-au adunat în zona unde are loc convenţia pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de războiul dus în Gaza. Mulţi dintre ei au trecut cu forţa de gardurile poliţiei, iar unii chiar au fost arestaţi. Manifestanţii anunţă că vor avea loc demonstraţii zilnic. Înainte de a ajunge la Chicago, Kamala Harris a mers cu autobuzul prin Pennsylvania, unul dintre statele cu alegători indeciși. A profitat de ocazie ca să îl atace pe Donald Trump.

"Oricine are ca scop să îi doboare pe alţi oameni este un laş", a declarat Kamala Harris, candidată la preşedinţia SUA. Pe durata convenţiei democrate, în timpul căreia Kamala Harris va accepta, oficial, nominalizarea, sunt aşteptaţi 50.000 de oameni în public. Congresul este organizat pe arena United, unde joacă celebra echipa de baschet Chicago Bulls. Cel mai recent sondaj, realizat de postul de televiziune CBS, arată că Harris are un avans de trei puncte faţă lui Trump.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

kamala harris joe biden donald trump alegeri sua alegeri sua 2024
Întrebarea zilei
Vi se par prea stricte regulile impuse pentru uniforma elevilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara uriașă care este lovită de o criză majoră. Firmele străine gigant...
Fanatik.ro
Publicat 17.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Meteorologii Accuweather anunță prognoza pentru sfârșitul lunii septembrie....
Gandul
Publicat 17.09.2024
Noua variantă de Covid se răspândește rapid în Europa. Experții spun că va...
Adevărul
Publicat 17.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 18 septembrie 2024. Taurii au nevoie de o reevaluare a...
CaTine
Publicat 17.09.2024
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
spynews.ro
Publicat 17.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile protejate de îngerul păzitor, în următoarea perioadă. Soarele va...
Click.ro
Publicat 17.09.2024
Apple crește prețul pentru înlocuirea bateriei iPhone 16. Cât va costa
Useit
Publicat 17.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
De ce nu poate fi înmormântat Gigi Mulțescu în locul unde și-ar fi dorit...
Redacţia.ro
Publicat 16.09.2024
Dmitri Medvedev amenință liderii occidentali: „Vom veni după ei!”....
libertatea.ro
Publicat 17.09.2024
Sean ‘Diddy’ Combs a fost arestat la New York. Artistul este acuzat de...
ZU
Publicat 17.09.2024
Ghebe cu usturoi la tigaie. Una dintre cele mai gustoase rețete cu ciuperci
Hello taste
Publicat 17.09.2024
Ce cauzează un nas înfundat la copiii mici? Când este momentul să apelezi la...
Deparinti
Publicat 17.09.2024
Ce urmează pentru România, în contextul inundațiilor istorice....
ziare.com
Publicat 17.09.2024
Bárbara Mori a trăit o experiență paranormală cu fiul decedat al lui...
Happy
Publicat 17.09.2024
Beneficiile mirodeniilor pentru o alimentație sănătoasă. Ce efecte au asupra...
Medicool
Publicat 17.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024