Antena LIVE

Curs valutar

Video

Kremlinul condiționează negocierile de pace de recunoașterea regiunilor anexate: "Fără a accepta această nouă realitate, orice pas înainte este imposibil"  

Rusia spulberă orice speranţă de pace în regiunea noastră. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin spune că Moscova nu va ceda cele 4 regiuni anexate ilegal iar trupele nu se vor retrage din Ucraina. La rândul său, Volodimir Zelenski crede că războiul se va încheia abia când va muri Putin. 

De la 13.12.2022, 21:36
WhatsApp
Vezi și:

Alungaţi din Herson, în urmă cu o lună, militarii lui Putin bombardează oraşul în care au suferit cea mai ruşinoasă înfrângere. Cel puţin trei oameni au murit şi alţi zeci au fost răniţi în urma atacurilor. Aproape 60 de rachete ruseşti au căzut în zonele recent eliberate. Numeroase clădiri printre care o şcoală şi mai multe facilităţi medicale au fost avariate. 

"Da, ruşii au fost alungaţi din oraşul Herson, dar nu sunt foarte departe. Sunt chiar de partea cealaltă a malului şi se folosesc de acea poziţie pentru a bombarda zilnic oraşul."   

Este o libertate plătită scump. Locuitorii stau în frig şi fără energie electrică. Mâncare şi apă au cu porţia.  Cei care nu mai rezistă, pleacă.   

"Nu îmi vine să cred ce sunt nevoită să fac, las totul în urmă. Ţara mea, casa mea, totul.  Îmi las în urmă şi soţul, dar trebuie să plec."

Pe acelaşi subiect

Zelenski le cere invadatorilor să plece

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: "Acesta este un moment în care oamenii normali se gândesc la pace, nu la agresiune. Ar fi corect să începeți retragerea trupelor ruse de pe teritoriul recunoscut internațional al Ucrainei în acest Crăciun."

Teroarea rusă va continua însă. Moscova respinge orice negociere de pace cu Ucraina, până când Kievul nu va accepta pierderea teritoriilor anexate ilegal.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin: "Realitatea este că Rusia are noi teritorii, ca urmare a unor referendumuri care au fost ţinute în aceste teritorii. Fără a accepta această nouă realitate, orice pas înainte este imposibil."  

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: "Vreau să fiu clar aici: în acest context, depinde de Ucraina, victimă a acestei agresiuni, să decidă condițiile unei păci corecte și durabile."

Armele din România au ajuns pe frontul din Ucraina

Rusia ar mai avea stocuri pentru 3 până la 5 atacuri masive, iar surse ale Pentagonului susţin că militarii lui Putin au ajuns să lupte deja cu muniţie şi rachete expirate.  

Volodimir Zelenski , preşedintele Ucrainei: "Din păcate, Rusia are încă un avantaj în artilerie și rachete." 

Soldaţii ucraineni au aruncat în aer podul cheie de lângă Melitopol, folosit de trupele ruse pentru a transporta echipamente militare. Armele trimise de întreaga lume sunt folosite acum nu doar în scop defensiv. Câteva mitraliere de la Uzina mecanică de la Cugir au ajuns pe front şi au fost transformate pentru a fi folosite la doborârea dronelor ruse. Nu este clar cum au ajuns pe front.  

Florin Spătaru, ministrul Economiei: "Ce pot să vă spun este că uzina mecanică Cugir nu a livrat în ultima perioadă către companii din Ucraina sau către statul ucrainean aceste arme." 

Volodimir Zelenski nu îşi face iluzii: într-un interviu pentru Netflix, el a declarat că, după părerea sa, războiul ar înceta doar o dată cu dispariţia lui Vladimir Putin. Nu crede că liderul de la Kremlin va recurge la arma nucleară şi asta deoarece se teme de moarte. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vladimir putin volodimir zelenski
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024