Antena LIVE
Video

Criză politică în Marea Britanie. Liz Truss, șefa guvernului, a demisionat după 44 de zile. Cine este favorit să o înlocuiască

Liz Truss a demisionat din funcția de prim-ministru după doar 44 zile de mandat. Anunțul vine după ce aceasta, după cum au transmis sursele politice, a refuzat să își părăsească postul inițial. În plus, în scurtul său mandat Truss s-a confruntat cu o prăbușirea a piețelor financiar-bancare și pierderea a doi miniștri cheie. Truss va fi cel mai scurt prim-ministru din istoria Marii Britanii, notează The Guardian.

De la 20.10.2022, 18:05
Galerie (4)
Liz Truss, șefa guvernului, a demisionat după 44 de zile. Cine este favorit să o înlocuiască Profimedia

LIZ Truss și-a început declarația spunând că a devenit premier "într-un moment de mare instabilitate economică și internațională" și Marea Britanie a fost "încetinită pentru prea mult timp de creșterea economică scăzută". Ea a mai adăugat că că a fost aleasă de partidul ei pentru a schimba acest lucru.

Guvernul său "a luat măsuri în legătură cu facturile la energie" și a lucrat pentru "stabilirea unei viziuni pentru o economie pe creștere, care ar profita de libertățile Brexitului".

"Recunosc însă, având în vedere situația actuală nu pot îndeplini mandatul oferit de Partidul Conservator", a adăugat Truss.

Premierul demisionar a declarat că a vorbit cu regele Charles al III-lea pentru a-l anunța că își va părăsi funcția de lider al Partidului Conservator și pe cea de la conducerea guvernului britanic. În discursul său a declarat că a stabilit cu ceilalți lideri din partid ca alegerile interne să aibă loc în decursul săptămânii viitoare. Truss urmează să asigure interimatul până la alegerea unui nou șef al partidului din care face parte.

Pe acelaşi subiect

Opoziția cere alegeri anticipate

Liderul Partidului Laburist, Sir Keir Starmer, a cerut alegeri generale anticipate. Într-o declarație făcută publică la scurt timp după ce Truss și-a anunțat demisia, politicianul de opoziție susține faptul că Partidul Conservator nu mai are sprijinul electoratului pentru a se afla la conducerea Marii Britanii.

"Partidul Conservator a arătat că nu mai are mandatul pentru a guvernara.

După 12 de ani de eșec al conservatorilor, poporul britanic merită mult mai mult decât această ușă turnantă a haosului. În ultimii ani, conservatorii au stabilit o impozitare record, au distrus instituțiile noastre și au creat o criză a costului vieții. Acum, ei au prăbușit economia atât de rău că oamenii se confruntă cu 500 lire în plus pe ipoteci lor lunar. Daunele pe care le-au făcut vor avea nevoie de ani de zile pentru a fi reparate.

Fiecare dintre aceste crize a fost creată în Downing Street, dar a fost plătită de publicul britanic. Fiecare a lăsat țara noastră mai slabă și mai afectată", a declarat Sir Keir Starmer.

După anunţul lui Liz Truss despre demisia sa,pe lângă laburişti, liberal-democraţi şi naţionaliştii scoţieni a cerut din nou alegeri anticipate, mizând pe scăderea popularităţii conservatorilor.

Crizele prin care a trecut cabinetul lui Liz Truss

Ministrul britanic de Finanţe a fost demis pe 14 octombrie de Liz Truss după numai şase săptămâni. Şefa guvernului l-a sacrificat pe Kwasi Kwarteng după ce planul de tăieri de taxe pentru cei înstăriți, anunţat cu mare fast de cei doi pe 23 septembrie, au tulburat pieţele financiare. Inclusiv Joe Biden a criticat planul economic al premierului Liz Truss, spunând că este "o greșeală". 

Guvernul britanic a renunţat în cele din urmă la planul de a elimina cota maximă de impozit pe venit de 45% pentru cei instăriţi. Măsurile de susţinere a economiei propuse de Kwasi Kwarteng și susținute de Liz Truss s-au bătut cap în cap cu cele inflaţioniste. Cel mai radical pachet de reduceri de taxe din ultima jumătate de secol a fost catalogat de economişti drept pompieristic. 

După anunţul programului economic, lira sterlină s-a prăbuşit faţă de dolar iar investitorii s-au panicat. A urmat o intervenţie a Băncii Angliei, care a cumpărat titluri de stat pentru a induce o acalmie în pieţele agitate după anunţul cu privire la tăierile record de taxe. Noul ministru britanic al Finanţelor Jeremy Hunt a anunţat luni, 17 octombrie, anularea ”aproape tuturor măsurilor fiscale” anunţate în urmă cu trei săptămâni.

Cine îi va lua locul lui Truss?

După ce Liz Truss și-a anunțat demisia de la conducerea Partidului Conservator și, implicit, de la conducerea guvernului britanic, au început speculațiile legate de cei care se vor înscrie în cursa pentru aceste posturi. Printre cei care vor participa la competiția internă a conservatorilor se numără și Rishi Sunak, fostul contracandidat al premierului demisionar, acesta având în acest moment cele mai mari șanse de a prelua conducerea partidului.

Înlocuitorul lui Liz Truss va fi ales până la finalul lunii

Noul prim-ministru britanic ce îi va succeda demisionarei Liz Truss va fi desemnat până vineri, 28 octombrie, de către Partidul Conservator, a anunţat joi preşedintele Comitetului 1922, Graham Brady, responsabil cu organizarea alegerilor interne în cadrul formaţiunii. Acesta a estimat, de asemenea, că va fi posibilă învestirea noului premier înainte datei de 31 octombrie, când ar trebui prezentat programul economic pe termen mediu al guvernului.

''Va fi posibil să realizăm scrutinul şi să finalizăm alegerea până vineri, 28 octombrie'', a indicat Brady - deşi procesul în urma căruia Liz Truss a fost desemnată premier în cadrul scrutinului intern la care au participat cei circa 170.000 de membri ai partidului a durat două luni după demisia lui Boris Johnson.

Acesta din urmă, potrivit publicaţiei The Times, este aşteptat să candideze din nou. Johnson ''reflectează, dar pare să considere că este o chestiune de interes naţional'' să candideze, a scris pe Twitter editorul politic al acestui ziar, Steven Swinford. Actualul ministru de finanţe recent numit, Jeremy Hunt, este de asemenea aşteptat să candideze.

Conform procesului electoral intern din cadrul acestei formaţiuni, după depunerea candidaturilor se desfăşoară runde succesive de vot ale deputaţilor conservatori în care va fi eliminat cel puţin câte un candidat - sunt de asemenea eliminaţi toţi cei care obţin sub 30 de voturi - până când rămân doi finalişti, iar câştigătorul va fi cunoscut în urma unui vot la care vor participa toţi membrii partidului.

Ți-a plăcut acest articol?

liz truss demisie uk
Întrebarea zilei
Cunoaşteţi cazuri în care medicii au refuzat nejustificat să facă întrerupere de sarcină?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă....
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Prin ce a trecut o familie de români care a mers cu mașina în vacanță în...
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024