Marine Le Pen îl acuză pe Macron de "lovitură de stat administrativă": Ar urma să facă zeci de numiri de ultim moment
Alegeri în Franţa. Marine Le Pen (RN) îl acuză pe Emmanuel Macron de "lovitură de stat administrativă" după o serie de numiri decise de șeful statului francez.
De Redactia Observator la 02.07.2024, 12:03Liderul extremei drepte franceze, Marine Le Pen, l-a acuzat marţi pe preşedintele ţării sale, Emmanuel Macron, că a pregătit "un fel de lovitură de stat administrativă" pentru a împiedica formaţiunea sa să aibă mână liberă în cazul în care va ajunge la putere, pe fondul "zvonurilor" conform cărora şeful statului francez ar urma să facă zeci de numiri de ultim moment.
"Sper să fie doar un zvon", a declarat Le Pen într-un interviu acordat postului France Inter în care a remarcat totuşi că, la ultimul Consiliu de Miniştri de miercurea trecută, au fost mai multe numiri decât de obicei. Potrivit acestor zvonuri despre care spune că au ajuns până la urechile ei, Macron intenţionează să numească un director general al Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi "zeci de prefecţi" (delegaţi guvernamentali) şi alţi funcţionari din administraţie.
"Există zvonuri că Președintele ar avea în vedere mâine, adică cu patru zile înainte de turul doi, să numească directorul general al poliției naționale, deși acesta urma să rămână până la sfârșitul Jocurilor Olimpice, și directorul jandarmeriei naționale", a explicat ea la France Inter.
"Pentru oameni care dau lecţii despre democraţie lumii întregi, mi se pare surprinzător", s-a plâns ea. Marine le Pen l-a acuzat totodată pe Macron că, după "impulsul democratic" pe care l-a avut prin convocarea alegerilor legislative anticipate, în urma înfrângerii formaţiunii acestuia în alegerile europene din 9 iunie, acum "face tot posibilul pentru a împiedica procesul democratic" cu îndemnurile sale privind votul.
- Dezastru pentru Macron, după primul tur al alegerilor parlamentare. Presa internaţională se teme că rezultatul va...
- Ca să învingă extrema dreaptă, alianţa lui Macron face pact cu extrema stângă. Partidele se grăbesc să...
- Macron, desfiinţat de presa franceză după ce pariul i-a explodat în faţă: "Din narcisism a aruncat Franţa în...
- Ce înseamnă rezultatele alegerilor din Franţa pentru Le Pen, Macron şi Mélenchon. Prezenţa la vot a atins...
- Alegeri în Franța. Eșec răsunător pentru Emmanuel Macron în primul tur al legislativelor anticipate. Ce...
- Alegeri în Franța, primele rezultate exit poll: Victorie pentru extrema dreaptă. Adunarea Națională 34%, Noul...
Candidaţii lui Le Pen din formaţiunea Adunarea Naţională (RN), aliaţi cu un grup de conservatori, au fost marii câştigători ai primului tur al alegerilor legislative din Franţa de duminică, cu 33% din voturi, care îi plasează în postura de a avea majoritatea după turul doi, de duminica viitoare, şi chiar să obţină majoritatea absolută.
Această majoritate absolută, care presupune obţinerea a cel puţin 289 din cei 577 de deputaţi, este condiţia pe care candidatul formaţiunii la funcţia de prim-ministru, Jordan Bardella, şi-a stabilit-o pentru a guverna, după cum a amintit chiar mentora lui: "Nu are sens să mergem la guvern dacă nu putem acţiona".
Totuşi, Le Pen a luat în considerare un scenariu în care, dacă ar obţine 270 de locuri, s-ar consulta cu alţi deputaţi, precum cei din partidul conservator Republicanii, pentru a vedea dacă aceştia ar fi dispuşi să-i susţină în unele proiecte legislative, şi în special să aprobe bugetul.
Lidera extremei drepte a reiterat că, dacă formaţiunea sa va ajunge la guvernare, ea nu va face parte din cabinet - "Nu voi fi un prim-ministru bis" - ci va acţiona ca şefă a grupului parlamentar. Marine Le Pen a mai menţionat că Bardella ştie deja cine anume va face parte dintr-un eventual guvern pe care îl va forma, cu care este şi ea la curent, şi care va avea în fruntea Ministerului Economiei şi Finanţelor pe cineva care are experienţă în finanţele publice şi care a lucrat cu companii.
Lidera extremei drepte franceze a repetat ideea că, dacă formaţiunea sa va ajunge la putere, va respecta normele constituţionale de coabitare cu preşedintele republicii, iar în acest sens Bardella "va conduce politica pentru care am fost aleşi". Aceasta va însemna, de exemplu, că unele iniţiative despre care a vorbit Macron în trecut în politica externă nu vor fi aplicate, cum ar fi trimiterea de instructori militari pe teritoriul ucrainean pentru că "prim-ministrul este cel care decide trimiterea de trupe în străinătate".
Le Pen a insistat că partidul ei este în favoarea ajutorului acordat Ucrainei împotriva invaziei ruse, dar cu două limite - trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean şi livrarea de arme cu rază lungă de acţiune - pentru a evita riscul de "escaladare" şi intrarea Franţei în război.