Masacrul de la Bataclan: Condamnări maxime pentru teroriștii acuzați de moartea a 130 de persoane
Un tribunal din Franţa a decis miercuri că toţi cei 20 de inculpaţi în procesul atentatelor din 2015 de la Paris sunt vinovaţi, informează Reuters. Pedepsele vor fi pronunţate mai târziu în cursul serii. Conform sentinţei, principalul inculpat, Salah Abdeslam, a comis acte de terorism şi omoruri, a anunţat judecătorul Jean-Louis Peries, notează Agerpres.
De Redactia Observator la 29.06.2022, 22:36În atacurile de la sala de concerte Bataclan, din şase baruri şi restaurante şi din zona stadionul Stade de France, mai mulţi islamişti au ucis 130 de oameni, în atacuri coordonate cu arme de foc şi bombe.
Abdeslam ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate. O astfel de condamnare a mai fost pronunţată în Franţa doar de patru ori.
Se presupune că Abdeslam, în vârstă de 32 de ani, cetăţean francez de origine belgiană, este singurul supravieţuitor al grupului care a comis atacurile din 13 noiembrie 2015. La proces, el a declarat cu mândrie că este un "soldat" al Statului Islamic şi şi-a asumat răspunderea pentru atentate. Şi el, şi alţi inculpaţi în proces şi-au cerut însă ulterior iertare de la victime.
Un proces extrem de lung
- Cum se apără teroristul de la Bataclan: "Am atacat Franţa, am vizat populaţia, dar nu a fost nimic personal"
- Tânăra care și-a pierdut logodnicul în atacul terorist de pe London Bridge a regăsit dragostea în brațele...
- Pictură a lui Banksy, omagiu adus victimelor atacului terorist de la Bataclan, a fost furată
Procesul a fost neobişnuit de lung: a durat zece luni, pentru a fi audiate mărturiile detaliate ale supravieţuitorilor despre ororile prin care au trecut şi despre dificultăţile de a trece peste traume; familiile celor ucişi au vorbit despre cât de greu le-a fost să îşi continue viaţa.
În sala de judecată s-au aflat, în afară de Abdeslam, încă 13 inculpaţi, dintre care 10 în stare de arest. Ei au fost judecaţi pentru infracţiuni mergând de la complicitate cu atentatorii pentru procurarea armelor şi a vehiculelor folosite la atentate până la planificare şi participare. Alţi şase au fost judecaţi în contumacie.