Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Minune arhitecturală din Antichitate, descoperită în ruinele de la Pompei. Elena din Troia, Casandra și Paris, pe fresce superb conservate

O sală de banchet, plină de fresce bine conservate care înfăţişează personaje inspirate de războiul troian, a fost dezgropată dintre ruinele de la Pompei, în ceea ce a fost descrisă ca fiind una dintre cele mai uimitoare descoperiri făcute vreodată în situl arheologic din sudul Italiei, transmite News.ro.

De la 12.04.2024, 09:06
WhatsApp
Galerie (6)
Minune arhitecturală din Antichitate, descoperită în ruinele de la Pompei. Elena din Troia, Casandra și Paris, pe fresce superb conservate Profimedia Images

Camera lungă de 15 metri şi lată de şase metri a fost găsită într-o fostă reşedinţă privată de pe Via di Nola, care era cel mai lung drum din Pompeiul antic, în timpul săpăturilor din zona Regio IX a sitului, scrie The Guardian

"Camera neagră", denumită astfel datorită culorii pereţilor săi, care erau probabil destinaţi să mascheze funinginea de la lămpile cu ulei aprins, era un "cadru rafinat pentru a se distra în momente de convivialitate", au declarat experţii.

Pereţii săi sunt împodobiţi cu lucrări de artă care prezintă personaje mitice greceşti, inclusiv una în care Elena din Troia se întâlneşte pentru prima dată cu Paris, prinţul Troiei. Fresca include un câine şi o inscripţie grecească pe care scrie "Alexandros", celălalt nume al prinţului. Potrivit legendei greceşti, fuga celor doi a declanşat războiul troian din secolul al XII-lea î.Hr.

O altă frescă îl înfăţişează pe zeul grec Apollo încercând să o cucerească pe preoteasa Casandra

Pe acelaşi subiect

În eforturile sale de a o seduce, Apollo i-a acordat puterea de a prezice viitorul, dar când ea l-a respins, a blestemat-o pentru ca nimeni să nu-i mai creadă prezicerile. Drept urmare, ea nu a putut să împiedice evenimentele tragice ale unei bătălii pe care o profeţise. După ce a fost violată în timpul cuceririi Troiei, Casandra a sfârşit prin a fi înrobită.

Gabriel Zuchtriegel, directorul parcului arheologic din Pompei, a declarat că personajele mitologice aveau funcţia explicită de a distra oaspeţii şi de a oferi subiecte de discuţie în timpul festinurilor.

Lucrările de artă sunt de "al treilea stil", sau stil ornamentat, şi sunt datate între anii 15 î.Hr. şi 40-50 d.Hr. "Este întotdeauna dificil să judeci calitatea, dar ceea ce vedem este un grad ridicat de grijă pentru detalii, expresie şi umbre", a declarat Zuchtriegel. "Acest lucru este foarte izbitor, la fel ca şi tematica lucrărilor".

Între timp, podeaua sofisticată din mozaic a încăperii conţine mai mult de un milion de mici plăci albe. Ruinele Pompeiului au fost descoperite în secolul al XVI-lea, iar primele săpături au început în 1748. Pompei este al doilea cel mai vizitat sit arheologic din lume.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

italia pompei descoperire
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024