"Nu mai am nicio speranţă!" Mama Andreei Rabciuc e sigură că scheletul găsit în ferma din Italia e al fetei sale, dispărută de aproape 2 ani. De ce nu se leagă povestea
Ancheta dispariţiei unei românce în Italia intră în faza confirmărilor dureroase. Legiştii au început să analizeze scheletul găsit într-o fermă abandonată din Ancona. Cred că ar putea fi al Andreei Rabciuc, fostă campioană la tir, care nu a mai fost văzută de aproape doi ani. Suspectul principal, iubitul ei italian, negă tot, dar mama tinerei nu doar că îl bănuieşte - crede că are şi complici care au încurcat ancheta poliţiştilor.
De Cornelia Crîşmaru la 22.01.2024, 19:29"De ce? De ce mi-ai omorât fiica?" Mama Andreei a alergat într-un suflet la ferma părăsită din Castleplanio unde a fost descoperit scheletul. Aşteaptă cu sufletul la gură să afle dacă rămăşiţele sunt ale fiicei sale. Achetatorii cred că ea este - se bazează pe hainele şi încălţările pe care le purta tânăra când a dispărut.
Misterul dispariţiei Andreei Rabciuc, pe cale să fie rezolvat
"Medicii criminalişti au început astăzi autopsia trupului găsit în ferma abandonată, care ar putea fi al campioanei românce. Experţii vor face şi analiza ADN, ca să afle dacă ea este victima, dar rezultatul nu o să vină decât peste două săptămâni", transmite Cornelia Crâşmaru, corespondent în Italia.
Într-un interviu pentru presa din Italia, mama campioanei a dezvăluit că nu are niciun dubiu - scheletul din fermă este al fiicei ei. "M-am rugat atât mult să îmi trimită fiica mea un mesaj, să îmi spună că este undeva şi că nu poate să se întoarcă la mine... Măcar să o fi ştiut în viaţă. Acum, nu mai am nicio speranţă", a declarat ea pentru Ancona Today.
- Misterul dispariţiei Andreei Rabciuc, pe cale să fie rezolvat. Cadavrul româncei ar fi fost mutat în ferma unde a...
- Descoperire cheie în cazul româncei Andreea Rabciuc. Trupul ei ar fi fost găsit într-o fermă, la nici un km de...
- Cazul Andreei Rabciuc, campioana României la tir, ar putea fi elucidat după un an. De ce cred anchetatorii că...
Singurul suspect în cazul care a cutremurat Italia
Singurul suspect este Simone Gresti, iubitul Andreei, anchetat acum pentru omucidere. Într-un interviu pentru Observator, avocatul lui spune că tânărul neagă orice acuzaţie.
"El continuă să își susţină nevinovăția, fiind în același timp profund afectat de cele întâmplate. El continuă să repete asta. A declarat de la început că a văzut-o pe fată plecând de bunăvoie și apoi nu a mai ştiut nimic de ea", spune Emanuele Giuliani, avocatul suspectului. "Suferă foarte mult, este îndurerat, amărât. Este în stare de șoc", adaugă Emanuele Giuliani, avocatul suspectului.
Un trandafir alb, lângă locul unde a fost găsit scheletul
Tulburător, un trandafir alb a fost lăsat de cineva chiar lângă banda cu care poliţiştii au izolat locul în care a fost găsit scheletul care ar putea fi al româncei. În fermă, criminaliştii studiază fiecare centimetru de pământ. Trebuie să găsească răspunsuri la multe întrebări. Una dintre ele - cum de au fost găsite rămăşiţele Andreei abia acum, în ferma unde au făcut percheziţii la patru zile după ce mama campioanei îi reclamase dispariţia.
"E absurd că nu au găsit cadavrul cu toate verificările pe care le-au făcut", crede un localnic. "Trebuie să clarifice cum au găsit cadavrul într-o căsuță aflată la 500 de metri de locul dispariției. Înseamnă că a fost adus mai târziu. Dacă nu, este o problemă serioasă", crede Fabio Badiali, primar.
Proprietarul fermei părăsite ridică alt semn de întrebare. Rămăşiţele umane au fost descoperite într-o cameră în care nimeni nu poate să intre din exterior. "Nu poţi să deschizi ușa. Este închisă din interior, așa că trebuie să intri în casa principală, să mergi în jurul ei și abia apoi intri", spune Moreno Cardinaletti, proprietarul fermei.
12 Martie 2022 este ultima zi în care Andreea a fost văzută în viaţă. Avea 27 de ani şi a plecat în grabă de la o petrecere, după ce s-a certat toată noaptea cu iubitul ei. Andreea Rabciuc a fost multiplă campionă naţională la tir sportiv în România.