Patru români arestaţi în legătură cu furtul a sute de mii de dolari din biserici din Statele Unite ale Americii
Patru români au fost arestaţi miercuri, în Statele Unite ale Americii, fiind acuzaţi că au furat sute de mii de dolari din biserici de pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii.
De Redactia Observator la 27.05.2021, 10:10- Prejudiciul produs de români a fost stabilit la circa 740.000 de dolari.
Cei patru au fost ridicaţi de forţele de ordine din casa din Orlando în care aveau stabilit cartierul general. Cei patru români au fost identificaţi drept Ionuţ Răducan, de 33 de ani, Marius Dumitru, de 27 de ani, Marius Dumitru, de 34 de ani, şi Panait Dumitru, de 32 de ani.
Conform Fox 35, cei patru români sunt acuzaţi că făceau parte dintr-o grupare de crimă organizată care se ocupa cu furtul de bani şi cecuri din cutia milei din diferite biserici de pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Prejudiciul creat a fost stabilit la circa 740.000 de dolari, cei patru români fiind acuzaţi că au furat bani şi cecuri de la cel puţin 636 de biserici de pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii, 355 dintre bisericile prejudiciate aflându-se pe teritoriul statului Florida.
Românii implicaţi în acest caz, acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni
Ancheta a scos la iveală că românii dădeau lovituri la biserici profitând de faptul că în zona lăcaşelor de cult atmosfera este mai relaxată şi nu există prea multe sisteme de alarmă. De asemenea, ancheta a scos la iveală că românii obişnuiau să fure cecuri lăsate de credincioşi în cutia milei şi să meargă la bănci pentru a le valorifica.
Autorităţile americane mai caută cel puţin doi suspecţi implicaţi în acest caz şi care au fost identificaţi drept Cătălin Trandafir, de 45 de ani, şi Simona Trandafir, de 39 de ani.
Românii implicaţi în acest caz au fost deja puşi sub acuzare pentru comiterea mai multor infracţiuni, inclusiv furt de identitate şi spălare de bani.