Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Români prinşi că au furat, în Anglia, după ce bărbatul şi-a dat de gol iubita pentru că voia să se despartă de el

Lucian Leonte şi Maria Stricescu, doi români stabiliţi în Anglia, au fost condamnaţi la câte doi ani şi şapte luni de închisoare, cu executare, după ce s-a stabilit că au furat bunuri de peste 100.000 de lire sterline din depozitul în care lucrau.

de Cristi Ioniţă

la 21.04.2021 , 18:48

Românii furau bunuri din depozitul în care lucrau Maria şi Lucian au fost condamnaţi la câte doi ani şi şapte luni de închisoare cu executare, pentru furturile comise în Anglia - BPM Media via Daily Mail
  • Românii au furat bunuri de peste 100.000 de lire sterline din depozitul în care lucrau.

Întreaga poveste a ieşit la iveală anul acesta, la sfârşitul lunii ianuarie, după o situaţie demnă de telenovele. Conform Daily Mail, cei doi români locuiau în Derby şi chiar aveau o relaţie împreună, în ciuda diferenţei de vârstă, Lucian având 37 de ani, iar Maria 51.

După ce l-a ameninţat în mai multe rânduri că îl părăseşte, Maria chiar şi-a făcut bagajele şi a fost la un pas să plece către România, însă nu a mai apucat pentru Lucian, gelos, a sunat la Poliţie şi a dat-o pe iubita lui de gol. Forţele de ordine au ajuns la locuinţa celor doi din Derby cu puţin înainte ca Maria să plece către România.

Ambii români au fost ridicaţi de poliţişti şi transportaţi la secţie, pentru a fi audiaţi. Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când au aflat întreaga poveste. Lucian şi Maria au furat bunuri timp de aproape un an din depozitul din Kegworth în care lucrau.

Articolul continuă după reclamă

Românii au furat bunuri de peste 100.000 de lire sterline

Vorbim despre produse precum parfumuri, haine, telefoane mobile, căşti, laptop-uri sau cosmetice. Cei doi români din Anglia furau produse de circa 10.000 de lire sterline pe lună, astfel că prejudiciul creat a fost de peste 100.000 de lire sterline.

După un proces care a durat doar aproximativ două luni şi jumătate, românii au recunoscut faptele pentru care au fost puşi sub acuzare şi au fost condamnaţi la câte doi ani şi şapte luni de închisoare cu executare.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi mers la vot la alegerile parlamentare?
Observator » Ştiri externe » Români prinşi că au furat, în Anglia, după ce bărbatul şi-a dat de gol iubita pentru că voia să se despartă de el