Pilot japonez, mort după un accident catastrofal în Indonezia. Haruki Noguchi avea doar 22 de ani: "Ne-a oferit multă emoţie"
Pilotul japonez de superbike Haruki Noguchi a decedat la vârsta de 22 de ani, din cauza unor răni fatale suferite într-un accident care a avut loc în weekend-ul trecut în etapa a patra a competiţiei Asia Road Championship, în Indonezia, au anunţat, joi, organizatorii, citaţi de Reuters.
De Redactia Observator la 17.08.2023, 12:58Pilotul echipei SDG Honda Racing, care s-a clasat pe locul al treilea în Cursa de 8 ore de la Suzuka, luna aceasta, a fost tratat pentru rănile suferite la centrul medical al circuitului internaţional Pertamina Mandalika. ''În ciuda tuturor eforturilor depuse de stafful medical, din nefericire, Haruki a decedat pe 16 august'', au anunţat oficialii competiţiei într-un comunicat, oferind condoleanţe prietenilor şi familiei pilotului japonez.
Noguchi a debutat în motociclismul viteză cu o victorie obţinută în 2021
Noguchi s-a aflat la terapie intensivă timp de trei zile, la un spital din regiunea Nusa Tenggara, din estul Indoneziei. Cursa Asia Superbike 1000 cmc a fost anulată după incidentul petrecut la curba a zecea a circuitului. Noguchi a debutat în motociclismul viteză cu o victorie obţinută în 2021, la categoria Superstock 600 din cadrul All Japan Road Racing Championships.
- Impact fatal surprins de camerele de supraveghere în Alba. Un motociclist a murit pe loc, după ce un utilaj i-a...
- O şoferiţă a băgat în spital un motociclist, într-un accident grav în Cluj. A intrat pe contrasens şi s-a...
- Tânăr motociclist mort pe loc, în centrul Timişoarei. Ar fi pierdut controlul într-o curbă, din cauza vitezei,...
''Haruki a început să piloteze motociclete la vârsta de cinci ani şi ne-a oferit multă emoţie şi bucurie'', au transmis părinţii săi într-un comunicat adresat tuturor celor care l-au susţinut.