Foto O şoferiţă a băgat în spital un motociclist, într-un accident grav în Cluj. A intrat pe contrasens şi s-a izbit în bărbatul care circula regulamentar
Un bărbat de 32 de ani a fost transportat la spital după ce o şoferiţă de 24 de ani a intrat într-o depăşire periculoasă pe contrasens şi l-a acostat pe acesta. Accidentul s-a petrecut luni seara pe respectiv pe DN17, în localitatea Cuzdrioara.
Pompierii din Dej au fost chemaţi la faţa locului luni seara, unde aceştia au găsit o motocicletă avariată din care curgea combustibil şi au luat măsurile necesare de prevenire a unui posibil incendiu, relatează stiridecluj.ro.
„Un bărbat, respectiv conducatorul motocicletei, în vârstă de 32 de ani, a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD. Ulterior, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La prima evaluare era conștient și cooperant, însă prezenta mai multe suspiciuni de traumatisme. Pompierii au acordat primul ajutor calificat bărbatului și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere scurgerile de carburant din motocicletă”, transmite ISU Cluj.
Tânăra s-a angajat în depăşirea periculoasă fără să se asigure
Bărbatul era conştient însă prezenta mai multe răni. După ce i s-a acordat primul ajutor, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au constatat că şoferiţa s-a angajat într-o depăşire periculoase, intrând în coliziune cu motociclistul care circula regulamentar.
„La data de 14 august a.c., în jurul orei 18.30 polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs pe DN17, în localitatea Cuzdrioara. În urma coliziunii, conducătorul motocicletei, respectiv un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Sibiu, a suferit leziuni, fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, transmite IPJ Cluj.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰