Vladimir Putin continuă să "cureţe" armata. A pus doi economişti să conducă Ministerul Apărării de la Moscova
Război în Ucraina. Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis luni pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko, înlocuindu-l cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret publicat, într-un nou semn al intenţiei sale de a îmbunătăţi eficienţa economiei de război a Rusiei, relatează Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
De Redactia Observator la 21.05.2024, 10:53Destituirea generalului Sadovenko, numit ministru adjunct în ianuarie 2013, intervine la o săptămână după plecarea din minister a şefului acestuia, Serghei Şoigu, care este acum secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.
Putin a produs o surpriză săptămâna trecută prin demiterea ministrului apărării Serghei Şoigu şi înlocuirea acestuia cu Andrei Belousov, un economist şi fost vicepremier. Măsura a fost considerată în general ca având drept scop rentabilizarea cheltuielilor pentru apărare şi curăţarea Ministerului Apărării, afectat de un scandal major de mită.
Putin numeşte un alt economist în funcţia de adjunct al ministrului rus al Apărării
Înlocuirea lui Şoigu, care a ocupat funcţia de ministru al apărării timp de peste un deceniu, a fost urmată, două zile mai târziu, de arestarea unui membru de rang înalt din ministerul său într-un posibil caz de corupţie. Aceasta este a doua investigaţie de corupţie iniţiată de autorităţile ruse la vârful Ministerului Apărării în mai puţin de o lună.
- Ucraina recunoaşte în premieră că este conștientă că războiul se va încheia cu negocieri, deşi Zelenski...
- Reacția lui Vladimir Putin la moartea președintelui Iranului Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter
- Filmul unei vizite istorice a lui Vladimir Putin în China. Mesajul transmis lumii întregi printr-un gest
- Rușii au extins zona de luptă cu 70 km în regiunea Harkov. Există pericolul să ajungă în spatele trupelor...
- Putin: Rusia nu vrea să cucerească Harkov în prezent. Armata creează o zonă tampon pentru a opri bombardarea...
Anterior, ministrul adjunct şi mâna dreaptă a lui Şoigu, Timur Ivanov, a fost arestat sub aceleaşi acuzaţii. Preşedintele rus a semnat la 14 mai un decret prin care l-a confirmat pe economistul Andrei Belousov în calitate de nou ministru al apărării. Belousov, în vârstă de 65 de ani, a fost prim-vicepremier în guvern din ianuarie 2020, unde, printre altele, a coordonat producţia de drone şi echipamente de război radio-electronic.
Cine este Oleg Saveliev
Saveliev a lucrat în Ministerul Economiei din 2008 până în 2014 şi a fost pentru scurt timp adjunctul lui Belousov, care conducea ministerul la vremea respectivă. După anexarea Crimeei de către Rusia, Saveliev a ocupat funcţia de ministru pentru Crimeea în perioada 2014-2015. În ultimii cinci ani, el a fost auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, supervizând cheltuielile de stat pentru apărare şi securitate.
Putin a estimat luni cheltuielile pentru apărare şi securitate pentru acest an la 8,7% din Produsul Intern Brut (PIB) şi a justificat numirea lui Belousov la conducerea Ministerului Apărării prin necesitatea de a gestiona aceste resurse uriaşe şi de a moderniza forţele armate şi industria militară.
Liderul rus a declarat că armata îşi îmbunătăţeşte "zilnic" poziţiile pe linia frontului, astfel că nu vor exista schimbări la nivelul Statului Major al armatei ruse, declaraţia sa intervenind pe fondul speculaţiilor că şi generalul Valeri Gherasimov ar putea să fie schimbat din funcţie.