Antena LIVE
Update

Război Rusia - Ucraina, ziua 164 LIVE TEXT. Risc real de dezastru nuclear în Ucraina. Se cere încetarea acțiunilor militare

Război Rusia - Ucraina, ziua 164. Agenţia nucleară a Ucrainei susţine că rachetele ruseşti au avariat o parte a centralei nucleare de la Zaporojie, controlată de Rusia, dar nu a existat nicio scurgere de radiaţii, transmite BBC. Pe de altă parte, Rusia a interzis investitorilor din aşa-numitele ţări neprietenoase să vândă acţiuni deţinute la proiecte energetice cheie şi bănci până la sfârşitul anului, intensificând presiunea în conflictul cu Occidentul legat de sancţiuni, transmite Reuters.

De la 06.08.2022, 21:55
Galerie (4)
Profimedia

UPDATE 21:55 Loviturile ruse au forțat închiderea unui reactor nuclear, spune Energoatom

Operatorul centralei nucleare Zaporojie din Ucraina afirmă că unele părți ale instalației au fost "grav avariate" de loviturile militare ruse, ceea ce a forțat închiderea unui reactor, scrie BBC, citat de Mediafax. Există în continuare riscul unor scurgeri radioactive, a avertizat Energoatom. Moscova a declarat că Ucraina a efectuat atacul, dar UE a condamnat acțiunile Rusiei asupra centralei.

Forțele ruse au ocupat centrala din Zaporojie - cea mai mare din Europa - în martie, dar a păstrat angajații ucraineni. Ucraina acuză forțele ruse că au tras cu rachete asupra zonelor civile de la sit, folosind "tactici de teroare". Loviturile de vineri "au provocat un risc serios pentru funcționarea în siguranță a centralei", a scris Energoatom pe Telegram, adăugând că un cablu de alimentare a fost avariat, ceea ce a forțat unul dintre reactoare să nu mai funcționeze.

Pe acelaşi subiect

BBC nu a putut verifica pagubele raportate la centrala nucleară. Cu toate acestea, UE a atacat Moscova în legătură cu ultimele bombardamente, iar cel mai înalt diplomat al blocului, Josep Borrell, a condamnat activitățile militare ale Rusiei în jurul centralei. "Aceasta este o încălcare gravă și iresponsabilă a normelor de securitate nucleară și un alt exemplu al disprețului Rusiei față de normele internaționale", a declarat el, solicitând ca AIEA, organismul de supraveghere nucleară al ONU, să aibă acces la centrală.

UPDATE 21:11 Risc real de dezastru nuclear în Ucraina, AIEA cere încetarea acțiunilor militare

Organismul de supraveghere nucleară al ONU a cerut încetarea imediată a oricărei acțiuni militare în apropierea centralei nucleare ucrainene Zaporojie, avertizând asupra unui "risc foarte real de dezastru nuclear", relatează BBC, citat de Mediafax. Șeful AIEA, Rafael Mariano Grossi, a declarat că este "extrem de îngrijorat" de rapoartele privind bombardamentele la cea mai mare centrală nucleară din Europa. Declarația vine în contextul în care Ucraina a declarat că părți ale instalației au fost "grav avariate" de loviturile militare ruse.

Rusia a ocupat centrala în luna martie și a păstrat angajații ucraineni, dar Kievul acuză forțele ruse că au tras cu rachete asupra zonelor civile de pe amplasament, folosind "tactici de teroare". Loviturile de vineri subliniază "riscul foarte real al unui dezastru nuclear care ar putea amenința sănătatea publică și mediul înconjurător în Ucraina și nu numai", a declarat Grossi într-un comunicat. "Orice putere de foc militară îndreptată spre sau dinspre instalație ar însemna o joacă cu focul, cu consecințe potențial catastrofale", a adăugat el.

Personalul ucrainean trebuie să își poată îndeplini sarcinile importante "fără amenințări sau presiuni", a spus el, adăugând că agenției sale ar trebui să i se permită să ofere sprijin tehnic. "De dragul protejării oamenilor din Ucraina și din alte părți de un potențial accident nuclear, trebuie să lăsăm cu toții deoparte diferențele noastre și să acționăm, acum. AIEA este pregătită", a declarat Grossi, la câteva zile după ce a afirmat că centrala a fost "complet scăpată de sub control".

Operatorul centralei din Zaporojia a declarat că atacurile cu rachete rusești au forțat închiderea unei unități, adăugând că există riscul unor scurgeri radioactive. Loviturile "au provocat un risc serios pentru funcționarea sigură a centralei", a scris operatorul Energoatom pe Telegram. Moscova a declarat că Ucraina a efectuat atacul. BBC nu a putut verifica pagubele raportate la centrala nucleară.

UPDATE 18:40 Moscova anunță că un funcționar al administrației sale din Herson a fost rănit grav într-un atac

Un funcţionar al administraţiei de ocupaţie rusă în regiunea Herspn a fost rănit grav într-un atentat, au anunţat autorităţile instalate de Moscova în regiune, potrivit News.ro.

Citat de agenţia TASS, un purtător de cuvânt al administraţiei, a declarat că atacul l-a vizat pe Vitali Gura, şef adjunct al districtului Nova Kahovka. “Vitali Gura a fost victima unui atentat la domiciliul său. El este la spital cu mai multe răni provocate de gloanţe. Starea sa este gravă”.

Localitatea Nova Kahovka, aflată sub controlul ruşilor, este situată la aproximativ 80 de kilometri est de Herson.

UPDATE 18:30 Amnesty International susține în continuare concluziile raportului despre armata Ucrainei care l-a înfuriat pe Volodimir Zelenski - TASS

Amnesty International a afirmat că susţine concluziile raportului său recent, care a constatat că Ucraina încalcă legile războiului şi pune în pericol viaţa civililor prin plasarea de echipamente şi armament militar în şcoli şi spitale, potrivit declaraţiei făcute sâmbătă unui corespondent al agenţiei oficiale de presă ruse TASS la sediul din Londra al organizaţiei pentru drepturile omului. Detalii aici.

UPDATE 16:40 Guvernatorul ucrainean din Lugansk că se folosesc de ajutoare pentru a obține datele locuitorilor și a organiza un referendum de alipire la Rusia

Forțele pro-ruse care controlează orașele din regiunea Luhansk din Ucraina folosesc de ajutoarele umanitare pentru a-i convinge pe locuitori să-și furnizeze datele cu caracter personal pentru a participa la un referendum privind aderarea la Rusia, susține Serghei Gaidai, șeful administrației militare Luhansk pe canalul său de Telegram.

Postarea făcută de Serghei Gaidai sugerează că se desfășoară campanii pentru organizarea referendumului și pentru colectarea de date în timpul evenimentelor în care sunt oferite ajutoare locuitorilor din aceste localități.

"Sub pretextul furnizării de alimente sau materiale de construcție, forțele de ocupație și mișcarea publică colaboratoare organizează întâlniri cu populația din teritoriile recent capturate ale regiunii", a susține Gaidai.

"Ei obțin date cu caracter personal, îndeamnă oamenii să meargă la așa-numitul referendum, forțând oamenii să-și vândă voința pentru mâncare sau apă potabilă", a adăugat el.

UPDATE 16:00 Șeful diplomației europene condamnă manevrele militare ale Rusie din preajma centralei de la Zaporojie

Uniunea Europeană condamnă "violarea iresponsabilă" a regulilor de securitate nucleară de către Rusia cu activităţi militare desfăşurate în jurul centralei ucrainene de la Zaporojie, a declarat sâmbătă şeful diplomaţiei europene Josep Borell. Detalii aici.

UPDATE 12:20 Reprezentantul Amnesty International din Ucraina a demisionat. Oksana Pokalchiuk crede că ultimul raport al ONG-ului ajută propaganda rusă

Responsabilul Amnesty International în Ucraina, Oksana Pokalciuk, şi-a anunţat demisia, acuzând organizaţia că a servit "propaganda rusă".

"Demisionez din Amnesty International în Ucraina", a afirmat Oksana Pokalchiuk, subliniind că raportul publicat la 4 august a servit, involuntar, "propagandei ruse".

"Dacă nu trăieşti într-o ţară invadată de ocupanţi care o distrug, probabil că nu înţelegi ce înseamnă să condamni o armată de apărători”, a adăugat şeful Amnesty Ucraina. Ea a spus că a încercat să convingă conducerea Amnesty International că raportul este parţial şi nu ţine cont de opiniile Ministerului Apărării ucrainean.

Potrivit acesteia, Amnesty "a trimis în cele din urmă o solicitare către Ministerul Apărării”, dar "i-a acordat foarte puţin timp pentru un răspuns”. "Prin urmare, organizaţia a lansat fără să vrea un raport care părea să susţină, fără să vrea, versiunea rusă. Străduindu-se să protejeze civilii, acest raport a devenit un instrument al propagandei ruse”, a spus ea.

Într-o postare anterioară pe Facebook, Pokalciuk a susţinut că Amnesty a ignorat apelurile echipei sale de a nu publica raportul. "Am avut speranţa naivă că totul poate fi aranjat şi că acest text va fi înlocuit cu altul. Dar apoi, mi-am dat seama că nu se va întâmpla”, adaugă ea.

UPDATE 10:00 Televiziunea rusă: Coreea de Nord s-a oferit să trimită Kremlinului 100.000 de „voluntari”

Coreea de Nord s-ar fi oferit să trimită 100.000 de soldaţi pentru a sprijini invazia rusă în Ucraina, susţine televiziunea rusă de stat, scrie The New York Post.

Oferta de asistenţă militară nu a putut fi verificată imediat, dar a fost preluată de expertul rus în apărare Igor Korotchenko. „Există informaţii că 100.000 de voluntari nord-coreeni sunt pregătiţi să vină şi să ia parte la conflict”, a spus Korotchenko la Russian Channel One.

UPDATE 07:40 Unul dintre cei mai importanţi cercetători ruşi în domeniul rachetelor hipersonice a fost arestat sub acuzaţia de trădare

Un important om de ştiinţă rus, specializat în zborul hipersonic, a fost arestat vineri sub suspiciunea de trădare, potrivit presei de stat ruse, citată de CNN.

Dr. Alexander Shiplyuk, directorul Institutului de Mecanică Teoretică şi Aplicată al Academiei Ruse de Ştiinţe, filiiale din Siberia, este al treilea om de ştiinţă rus care este arestat în această vară sub suspiciunea de trădare.

Directorul ştiinţific al institutului, Vasili Fomin, a declarat agenţiei de ştiri ruse TASS că Shiplyuk a fost trimis la centrul de arest preventiv Lefortovo din Moscova.

UPDATE 07:30 Rusia impune sancțiuni ţărilor neprietenoase

Rusia a interzis investitorilor din aşa-numitele ţări neprietenoase să vândă acţiuni deţinute la proiecte energetice cheie şi bănci până la sfârşitul anului, intensificând presiunea în conflictul cu Occidentul legat de sancţiuni, transmite Reuters.

Ţările şi aliaţii occidentali, inclusiv Japonia, au impus restricţii financiare Rusiei, de când a trimis trupe în Ucraina la sfârşitul lunii februarie. Moscova a ripostat cu restricţii de părăsirea a Rusiei de către companiile occidentale şi aliaţii lor şi, în unele cazuri, le-a confiscat bunurile.

Rachete ruseşti au avariat o parte a centralei nucleare de la Zaporojie

Agenţia nucleară a Ucrainei susţine că rachetele ruseşti au avariat o parte a centralei nucleare de la Zaporojie, controlată de Rusia, dar nu a existat nicio scurgere de radiaţii, transmite BBC. Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a afirmat că Rusia a creat o situaţie extrem de riscantă, acesta fiind un argument în favoarea impunerii de sancţiuni dure împotriva întregii industrii nucleare ruse – de la Rosatom până la toate companiile şi persoanele asociate.

”Astăzi, ocupanţii au creat o altă situaţie extrem de riscantă pentru toată lumea din Europa – au tras în CNE Zaporojie, de două ori într-o zi. Aceasta este cea mai mare centrală nucleară de pe continentul nostru. Şi orice bombardament al acestei unităţi este o crimă nesăbuită, un act de teroare. Rusia ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru însuşi faptul că a creat o ameninţare la adresa centralei nucleare.

Şi acesta nu este doar un alt argument în favoarea recunoaşterii Rusiei ca stat sponsor al terorismului. Acesta este un argument în favoarea aplicării de sancţiuni dure împotriva întregii industrii nucleare ruse – de la Rosatom până la toate companiile şi persoanele asociate. Aceasta este pur şi simplu o chestiune de siguranţă. Cel care creează ameninţări nucleare pentru alte naţiuni nu este cu siguranţă capabil să folosească tehnologiile nucleare în siguranţă”, a declarat Zelenski vineri seara, târziu.

Rusia a capturat uzina Zaporojie în martie, dar a păstrat angajaţii ucraineni. Rusia controlează fabrica şi zonele învecinate, aproape de teritoriul deţinut de ucraineni. Centrala include şase reactoare cu apă sub presiune şi stochează deşeuri radioactive.

Ți-a plăcut acest articol?

armata rusa invazie ucraina vladimir putin volodimir zelenski
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024