Antena LIVE

Curs valutar

Video

Războiul Rusia-Ucraina duce economia Rusiei în colaps. Mii de ruşi au ieşit în stradă. "Sunt deja semne ale unei naţiuni care are multe de suferit"

Economia Rusiei se îndreaptă către colaps. La asta contribuie Sancţiunile fără precedent şi boicotul celor mai importante companii din lume. Ultima lovitură grea a venit de la Visa, Mastercard şi Paypal care îşi vor suspenda în următoarele zile activitatea în Rusia. Pe lista boicotului s-au alăturat şi Hermes, Prada, Zara, Puma, Samsung sau Adobe.

De la 06.03.2022, 20:03
WhatsApp
Vezi și:

FMI a avertizat ca economia globala va suferi grav de pe urma razboiului din Ucraina. Deja afectati de izolarea economica si, deşi sunt ameninţaţi cu arestări, ruşii de rand continuă să protesteze în marile oraşe, unde numai astazi au fost retinute peste 2500 de persoane. Iar la o fabrică din Tatarstan muncitorii au intrat în grevă.

Este tratamentul de care au parte ruşii care îndrăznesc să se opună războiului lui Putin. În nici două ore de la izbucnirea manifestaţiilor, mii de oameni au fost duşi în arest. Nu a contat că erau copiii, femei sau bătrâni. Jandarmii s-au pus cu bastoanele pe ei, fără milă, şi i-au târât spre dube. 

"Nu vrem război! Nu vrem război! Nu vrem război!"

Mulţi nici nu apucă să ajungă la protest. Sunt opriţi pe străzi de forţele de ordine care le cer telefoanele şi le citesc mesajele. Sunt lăsaţi să plece doar cei care nu au mesaje de protest. Ceilalţi sunt duşi în arest şi riscă ani grei de închisoare. 

Pe acelaşi subiect

Economia Rusiei, la un pas de colaps

James Longman, reporter ABC News: Pe măsură ce sunt tot mai mulţi oameni arestaţi, luaţi cu dube de pe străzi, peste tot în jurul meu, sunt aceste grupuri de oameni, în mare parte tineri, care doar circulă în această piaţă, nu fac nimic altceva, nu strigă, nu ţipă.

Oamenii însă nu mai rezistă. Sancţiunile încep să îşi arate colţii. O dată cu prăbuşirea rublei, trăiesc de pe o zi pe alta. Angajaţii din fabrici încep şi ei să se revolte şi cer mărirea salariilor. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Cetăţeni ai Rusiei, pentru voi această luptă nu este doar pentru pace în Ucraina! Este o luptă pentru ţara voastră. Pentru ce a avut mai bun. Pentru libertatea de care v-aţi bucurat. Pentru bogăţia pe care aţi avut-o. Dacă veţi tăcea, atunci doar sărăcia va vorbi pentru voi mai târziu.

Şi e doar începutul pentru ruşi. Pentru că izolarea internaţională continuă. Visa şi Mastercard au anunţat că îşi suspendă activitatea ca urmare a invaziei neprovocate a Ucrainei. Peste doar câteva zile, ruşii nu vor mai putea face plăți online și vor fi nevoiți să retragă banii de la ghișeu, cu comisioane mai mari. 

Steve Rattner, administrator de active de investiții din New York: Vedem imagini cu cozi uriaşe la ATM-uri, vedem oameni care îşi pun averea deoparte, vedem că bursa din Rusia a scăzut cu mai mult de 40% şi că a fost închisă, vedem rubla care s-a prăbuşit. Sunt toate semne ale unei naţiuni care are multe de suferit. 

Sunt deja peste 120 de companii care boicotează Rusia. În ultimele 24 de ore s-au adăugat Samsung, Prada, Zara, Puma, Paypal, Adobe sau Radio Free Europe. 

Sergei Guriev, profesor universitar de economie: Problema este că publicul rusesc este extrem de nemulţumit pentru că nu funcţionează cardurile Visa şi Mastercard, nu funcţionează Apple Pay, de faptul că nu pot să călătorească în străinătate.

Sancţiunile occidentului sunt considerate încă insuficiente de Kiev, care cere interzicerea accesului navelor ruseşti în porturilor europene, interzicerea criptomonedelor şi suspendarea achiziţionării petrolului rusesc. 

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Aceste sancţiuni care sunt impuse sunt ca şi o declaraţie de război. Dar slavă Domnului, nu am ajuns încă acolo.

Şi dacă majoritatea ruşilor trăiesc de pe o zi pe alta, oligarhii se grăbesc să îşi ascundă bogăţiile. Mai multe yachturi aparţinând miliardarilor Kremlinului sunt mutate în Seychelles sau Maldive, iar banii ajung în conturi din paradisurile fiscale. Ieri, carabinierii au confiscat în Italia un iaht de 65 de milioane de dolari al celui mai bogat om din Rusia, Alexei Mordashov, şi alte nave şi vile de zeci de milioane de dolari care aparţin unor apropiaţi ai Kremlinului. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi rusia-ucraina conflict rusia-ucraina vladimir putin
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024