România va furniza de joi energie electrică în Republica Moldova. Maia Sandu a mulţumit public pentru sprijinul oferit
România va furniza energie electrică în Republica Moldova chiar din această noapte. Asta după ce Ucraina a oprit exporturile de electricitate din cauza bombardamentelor rusești. Moldova importa 33 la sută din necesarul de electricitate din Ucraina. Preşedintele Maia Sandu a mulţumit public României pentru sprijinul oferit.
De Redactia Observator la 13.10.2022, 20:17Hidroelectrica va începe furnizarea de energie electrică pentru Republica Moldova în noaptea de joi spre vineri, anunță ministrul Energiei Virgil Popescu, potrivit Mediafax. Hidroelectrica și Energocom, companie desemnată de Guvernul Republicii Moldova au semnat joi un contract de furnizare pentru 100 MW.
„Prin OUG 138/2022, care a fost adoptată ieri, am modificat OUG nr. 119/2022 astfel că ”în situații excepționale cauzate de efectele războiului din Ucraina asupra siguranței în furnizarea cu energie electrică a Republicii Moldova, producătorii de energie electrică au obligația să încheie contracte bilaterale, în limita cantităților disponibile, prioritar cu traderi/furnizori de energie electrică desemnați de către Guvernul Republicii Moldova, în acest sens, la prețul de referință prevăzut în anexa nr. 2. Energia electrică vândută în aceste condiții acoperă exclusiv necesarul de consum al consumatorilor finali din Republica Moldova.”, precizează ministrul.
Maia Sandu: România ne ajută din nou. De mâine, vom cumpăra electricitate de peste Prut
Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, anunţă joi pe Facebook că România îi ajută din nou şi că de mâine ( vineri, nr) vor cumpăra electricitate de peste Prut, după ce Ucraina a sistat livrările de curent din cauza atacurilor ruseşti cu rachete, de la începutul acestei săptămâni.
- Cele două electrocasnice care consumă cel mai mult curent. Înlocuirea lor poate aduce economii substanţiale
- Românii care ar putea da tot salariul pe factura la energie în februarie. Anul Nou vine şi cu regularizările
- Mai puţini bani la factură, mai multe haine pe noi. Pijamale flauşate şi papuci cu blană, soluţia românilor...
”România ne ajută din nou - de mâine, vom cumpăra electricitate de peste Prut. Decizia Guvernului României vine după ce Ucraina a sistat livrările de curent din cauza atacurilor ruseşti cu rachete, de la începutul acestei săptămâni”, scrie Maia Sandu pe Facebook.
Ea mulţumeşte României: ”Mulţumim, România! Apreciem acest ajutor prompt şi generos, într-un moment de mare încercare pentru noi”. Preşedintele Republicii Moldova îi îndeamnă pe cetăţenii moldoveni să economisească energia.