România va trimite în Vietnam antibiotice şi carne de pui, iar în schimb primeşte un vaccin revoluţionar
Produsele româneşti vor avea acces pe piaţa vietnameză. România va exporta în ţara asiatică antibiotice, carne de pui şi primeşte la schimb un vaccin revoluţionar împotriva pestei porcine africane. Vizita premierului Vietnamului la Bucureşti are loc la 40 de ani de când acesta a absolvit studiile în ţara noastră.
De Redactia Observator la 22.01.2024, 20:14Premierul Vietnamului a ajuns, plin de zâmbet, la Palatul Cotroceni. A vrut să îl îmbrăţiseze pe Klaus Iohannis, aşa cum se obişnuieşte în Vietnam, însă şeful statului l-a oprit şi i-a strâns mâna.
Pham Minh Chinh ştie obiceiul locului, dincolo de protocolul diplomatic. A locuit în ţara noastră timp de 10 ani şi cunoaşte limba română. Acesta a studiat la Facultatea de Construcţii din Bucureşti înainte de 1989 şi apoi a lucrat la Ambasada Vietnamului.
Pham Minh Chinh, premierul Vietnamului: Am stat, am studiat, am lucrat în România și am amintiri de neuitat din România. România este o parte importantă a vieții mele.
Iar acum Vietnamul devine o parte importantă din economia ţării noastre.
- Boala X ar putea fi de 20 de ori mai mortală decât Covid-19. OMS avertizează că "o viitoare pandemie este doar o...
- Pfizer vrea 3 miliarde de lei de la România, pe cele 28 de milioane de doze de vaccin comandate. Cere să ne...
- Guvernul a recunoscut că România a fost dată în judecată de Pfizer. Primul termen al litigiului, în luna februarie
România extinde comerțul cu produse din carne de pui, fructe şi hrană pentru animale către piețele asiatice
Florentina Lazăr, reporter Observator: România vrea să exporte în Vietnam grâu, dar şi antibiotice. La schimb, am primit 10.000 de doze de vaccin anti pestă porcină africana cu rezultate foarte bune, însă trebuie să facem demersurile pentru a fi acceptat în Uniunea Europeană.
Marcel Ciolacu, premierul României: Îmi doresc să ne propunem ținte ambițioase și chiar o dublare a schimburilor comerciale către un miliard de euro în următorii ani.
România extinde comerțul cu produse din carne de pui, fructe şi hrană pentru animale către piețele asiatice. Ţara noastră exportă acum jumătate din producţia de carne de pui. La finalul anului producţia va creşte, însă, cu aproape 40 de milioane de pui, iar ţara de desfacere va fi Vietnam.
Radu Oprea, ministrul economiei: Am reusit să conectăm industria prahoveană de petrol și gaze cu vietnamul, cu petro vietnam cu toate proiectele de rafinării, să fim părtași la modernizarea acestui sector.
Primim la schimb vaccinuri pentru combaterea pestei porcine
Primim la schimb vaccinuri pentru combaterea pestei porcine. Dar resursa cea mai importantă o reprezintă forţa de muncă. Acum, peste 2.500 de vietnamezi lucrează în ţara noastră, cei mai mulţi în construcţii şi horeca. Au adus cu ei din Asia bucătăria vietnameză şi preparatele tradiţionale.
Thuy are 47 de ani şi s-a mutat în România în urmă cu un deceniu. Şi-a deschis recent un restaurant cu specific vietnamez în Capitală.
Thuy Tran, antreprenor: Orice în România este ok. În România oricine mănâncă spune ca e ok, e foarte bun, sunt foarte fericiţi.
Românii prind la rândul lor gustul bucătăriei vietnameze.
Colaborarea dintre România şi Vietnam a început încă din anii 50. În comunism, în urma unei vizite efectuate în ţara asiatică, Nicolae Ceauşescu a adus în România creveţii, care se găseau la vremea respectivă pe rafturile tuturor magazinelor.