Antena LIVE

Rusia a plătit în secret 300 de milioane de dolari unor partide și politicieni din 24 de țări - SUA

Rusia a dat în secret cel puțin 300 de milioane de dolari partidelor politice, oficialilor și politicienilor din peste 24 de țări din 2014 încoace şi plănuieşte să folosească alte sute de milioane de dolari pentru a exercita influență politică și a influența alegerile interne, potrivit unui raport al Departamentului de Stat din SUA, citat de The New York Times.

De la 14.09.2022, 20:50

Rusia ar fi folosit în realitate mai mulți bani pentru ingerință politică în lume, dar sumele au rămas detectate, se mai arată în documentul Departamentului de Stat din SUA. ”Kremlinul și împuterniciții săi au transferat aceste fonduri într-o încercare de a schimba politica străină în favoarea Moscovei”, se arată în documentul citat de NYT. 

”Statele Unite vor folosi canale oficiale de legătură cu țările vizate pentru a transmite informații încă clasificate despre activitățile Rusiei care vizează politica internă” susține documentul care a fost trimis luni ambasadelor americane din întreaga lume.

Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a confirmat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că la originea acestui raport despre Rusia se află agențiile de informații americane. Implicarea Rusiei în alegeri este ”un atac asupra suveranității”, similar războiului declanșat în Ucraina a mai spus acesta.

Administrația Biden încearcă astfel să dezvăluie lumii amploarea interferenței rusești în procesele politice și alegerile interne din diferite țări și să mobilizeze alte națiuni să lupte contra ingerințelor rusești. Agențiile de informații americane au stabilit că Rusia a intervenit în alegerile prezidențiale americane din 2016 în favoarea lui Donald Trump.

Pe acelaşi subiect

Oficialii serviciilor de informații americane au constatat și că președintele Vladimir Putin a autorizat o campanie de discreditare a lui Joe Biden  când acesta a candidat împotriva lui Trump în 2020. Noul raport susține că aceste operațiuni globale ale Rusiei au în spate cetățeni ruși, agenții de securitate precum Serviciul Federal de Securitate, și oameni de afaceri. 

Raportul a numit doi bărbați, Evgheni Prigojin și Aleksandr Babakov, ambii apropiați ai lui Vladimir Putin, ca fiind implicați în campaniile de influență sau interferență. În aprilie, Departamentul de Justiție l-a acuzat pe Babakov, care este și parlamentar rus, și pe alți doi cetățeni ruși de conspirație pentru a încălca sancțiunile SUA și pentru a comite fraude cu vize în cadrul unei ”rețele internaționale de influență străină și dezinformare pentru a promova interesele Rusiei.”

Cum cumpără rușii influență politică în lume: un candidat prezidențial din Asia a primit milioane de dolari cash 

Potrivit raportului, pentru a cumpăra influență și politicieni, rușii plătesc cu cash, criptomonede, prin transferuri electronice de fonduri sau cadouri generoase. Mai mult, mută banii printr-o gamă largă de instituții pentru a ascunde originile finanțării. Aceste instituții includ fundații, grupuri de experți (think tank-uri), grupări de crimă organizată, de consultanță politică, companii fictive și întreprinderi de stat rusești.

Banii sunt trimiși în secret și prin conturile și resursele Ambasadei Ruse, se mai arată în document. Într-o țară din Asia, ambasadorul Rusiei a dat cash milioane de dolari unui candidat la președinție, susține documentul. Agențiile americane au mai descoperit că Rusia a folosit în ultimii ani contracte false și companii fictive în mai multe țări europene pentru a da bani partidelor politice.

”Unele metode secrete de finanțare politică ale Rusiei sunt predominante în special în anumite părți ale lumii. Rusia s-a bazat pe întreprinderile de stat și pe companiile mari pentru a muta fonduri în secret în mai multe regiuni din  America Centrală, Asia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, precum și prin think-thank-uri și fundații care sunt deosebit de active în Europa”, se arată în document. Începând de anul trecut, un om de afaceri rus a încercat să folosească think tank-urile pro-ruse din Europa pentru a sprijini partide naționaliste de extremă dreapta, explică raportul.  

Documentul avertizează că, în lunile următoare, Rusia ar putea folosi ”instrumentele sale de influență ascunsă”, inclusiv finanțarea politică secretă în mai multe zone ale globului pentru a încerca să submineze sancțiunile  americanilor la adresa Rusiei și să-și mențină influența în acele regiuni în contextul războiului dus de Moscova în Ucraina. 

Deși agențiile de informații americane au studiat ani de zile interferența și influența Rusiei în alegerile din lume, acest raport a fost cerut de înalți oficiali ai administrației Biden în această vară, scrie NYT citând oficialii americani. Unele dintre aceste informații au fost recent desecretizate, astfel încât să poată fi transmise pe scară largă în mai multe țări.

Raportul nu a analizat ingerința Rusiei în alegerile din SUA, care a fost cercetată de agențiile de informații în alte anchete. Oficialii americani susțin că unul dintre obiectivele acestor dezvăluiri despre interferența și influența politică a Rusiei este de a consolida rezistența democratică în întreaga lume, un pilon al politicii externe a președintelui Biden. Oficialii de la Casa Albă vor să se asigure că națiunile care au participat la Summit-ul pentru Democrație de anul trecut, ținut de Biden la Washington, își pot susține sistemele democratice. În plus, administrația plănuiește un al doilea summit în curând.

Cum poate fi oprită interferența politică a Rusiei

Raportul Departamentului de Stat a enumerat și măsuri pe care Statele Unite și țările partenere le-ar putea lua pentru a atenua campaniile de interferență politică ale Rusiei, inclusiv impunerea de sancțiuni economice și interdicții de călătorie pentru ”oameni de afaceri” și ”actori de influență” cunoscuți.

Departamentul a recomandat, de asemenea, ca țările să coordoneze schimbul de informații, să îmbunătățească controlul investițiilor străine, să consolideze capacitățile de investigare a finanțărilor externe a partidelor politice și să impună și să extindă reguli de înregistrare a agenților străini.

Guvernele ar trebui, de asemenea, să expulzeze agenții ruși de informații despre care se descoperă că participă la operațiuni ascunse de finanțare. Departamentul de Stat îndeamnă guvernele să se protejeze ”nu doar de ingerențele politice din partea Rusiei, ci și de ale Chinei și ale altor țări care imit acest comportament”.

Ți-a plăcut acest articol?

influenta politica ingerinta politica rusia sua ucraina
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024