Antena LIVE

Curs valutar

Rusia anunţă că a avansat 3 km în nord-est şi i-a împins pe ucraineni în sud. Analist: Ucraina poate produce surprize în septembrie

Război în Uraina. Rusia anunţă că a avansat trei km adâncime şi 11 km de-a lungul linie frontului  spre Kupiansk, în nord-estul Ucrainei. În paralel, bloggerii militari ruşi pretind că forţele ruse au recuperat poziţii şi că i-au împins pe ucraineni în apropiere de satele Staromaiorske şi Robotîno, pe frontul de sud. Analistul german, Julian Ropcke, jurnalist la Bild, consideră că ucrainenii pot produce încă surprize pe front, dar în septembrie şi dacă schimbă strategia. 

De la 07.08.2023, 18:48
WhatsApp
Război în Ucraina Getty Images

Rusia a declarat luni că a avansat în trei zile trei kilometri spre Kupiansk, în nord-estul Ucrainei, o zonă recucerită în septembrie anul trecut de forţele ucrainene şi care se confruntă cu o ofensivă rusă de câteva săptămâni.  "În ultimele trei zile, soldaţii ruşi au făcut un avans în această direcţie de peste trei kilometri pe o porţiune de front lungă de 11 kilometri", a transmis Ministerul rus al Apărării în buletinul său zilnic.

Conform sursei citate, aceasta este zona dintre satele Vilciana şi Perciotravneve, la nord-est de Kupiansk, un oraş cu aproximativ 26.000-28.000 de locuitori înainte de conflict. Ucraina a recunoscut la jumătatea lunii iulie că se află într-o "poziţie defensivă" în regiunea Kupiansk, armata rusă lansând o ofensivă acolo. De atunci, Moscova pretinde că avansează câte puţin.

Forţele Kievului au început o contraofensivă majoră în iunie pentru a încerca să recucerească teritoriile estice şi sudice ocupate de armata rusă. Cu toate acestea, progresul a fost până acum destul de mic, deoarece Rusia a construit linii defensive puternice, constând din tranşee, capcane antitanc şi câmpuri minate. Zona Kupiansk şi cea mai mare parte a regiunii Harkov au fost recucerite de la armata rusă în septembrie anul trecut, după o ofensivă surpriză a forţelor ucrainene. 

Surse ruse:  Ucrainenii s-au retras de la vest de Staromaiorske

Pe acelaşi subiect

Un proeminent blogger militar rus, afiliat Kremlinului, susţine că forţele ucrainene s-au retras de pe câmpurile de la vest de Staromaiorske, un sat eliberat de ucraineni pe 27 iulie şi care se află la graniţa dintre Doneţk şi Zaporojie. Cucerirea sa le-a permis ucrainenilor să se apropie de a doua linie a defensivei ruse. 

"Potrivit canalului de Telegram Voin DV, un grup de infanterie inamic a încercat să atace pozițiile forțelor armate ruse de lângă Urojaine, dar soldații armatei ruse au respins atacul în urma unor lupte cu arme de calibru mic. În afară de această ieșire, situația din zona Vremivka este practic neschimbată.

După marşul sângeros spre Staromaiorske, forțele armate ale Ucrainei au început să-şi refacă capacitatea de luptă din cauza pierderilor uriașe de forță de luptă. Artileria și aviația noastră efectuează un bombardament masiv asupra grupurilor ucrainene. Din cauza focului intens, forțele unui batalionul ucrainean s-au retras de pe câmpurile de la vest de Staromaiorske. Unitățile brigăzilor 35 și 37 sunt suplimentate cu soldaţi mobilizaţi.

Potrivit comunicărilor interceptate, Forțele Armate Ruse au lovit cu succes unul dintre poligoanele de antrenament ale Brigăzii 37 din Maksimivka. În același timp, forțele nou-formatei Brigăzii 142 Infanterie Jaeger au fost transferate la Temirovka. Alte trei unități similare sunt în curs de formare la mai multe poligoane din Ucraina", a scris Rybar. 

Analist german: Ucrainenii pot produce surprize în septembrie

Julian Röpcke, analist militar german şi reporter la publicaţia Bild susţine că unele surse ruse pretind că ucrainenii au fost împinşi cu 1,5 kilometri nord-est de satul Robotîne, situat pe direcţia Orihiv, spre oraşul Tokmak, ocupat de forţele Moscovei.

Acesta evaluează că avansul ucrainean în Zaporojie nu este semnificativ la două luni de la debutul contraofensivei. În plus, semnalează că imaginile din satelit arată că ruşii au întărit şi mai mult liniile defensive în sud. Dar rămâne optimist că ucrainenii pot produce surprize în septembrie, însă trebuie să schimbe strategia şi să primească arme noi.  

"Potrivit bloggerilor ruși, unitățile ucrainene au fost împinse cu 1,5 kilometri nord-est de Robotîne aseară. Chiar dacă această informație poate fi exagerată, un avans al ucrainenilor în direcția oraşelor Tokmak, Polohî sau chiar Melitopol tot încă nu se vede.

Ofensiva se desfășoară de peste două luni iar ucrainenii au avansat cu mai puțin de 5 kilometri în Zaporojie, punct strategic crucial. Viteza și natura războiului nu au slăbit liniile rusești, ci mai degrabă, conform imaginilor din satelit, au întărit, în esență, liniile principale de apărare dintre orașul Zaporojie și Crimeea.

Cu toate acestea, încă nu vreau să exclud o răsturnare de situaţie și o străpungere a apărării ruseşti în cazul în care Ucraina își schimbă tactica (teatru de război, numărul de trupe desfășurate, noi arme etc.) la un moment dat și îi surprinde pe ruși pentru prima dată în timpul contraofensivei din acest an. Aud că astfel de surprize sunt pe cale să înceapă (septembrie).

Cu toate acestea, în acest moment, nu poate fi exclusă o înghețare practică a frontului în iarna următoare, deoarece nimeni nu poate vedea ce este în capul lui Zelenski și în cel al lui Zalujnîi. Dacă pun viețile soldaților lor și angajamentul rezervelor puternice înaintea restabilirii integrității teritoriale a țării lor, actualul război cu încetinitorul poate dura ani, dacă nu decenii", a evaluat Julian Röpcke, analist militar german şi un puternic susţinător al Ucrainei.  

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi razboi ucraina rusia ucraina
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025