Antena LIVE

Curs valutar

Rusia îşi reia retorica nucleară şi ameninţă din nou cu Al Treilea Război Mondial. Lavrov: Occidentul se joacă cu focul

Război în Ucraina. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov spune că Occidentul că se joacă cu focul permiţând Ucrainei să lovească adânc în Rusia cu rachete occidentale şi a avertizat marţi Statele Unite că al Treilea Război Mondial nu se va limita la Europa, relatează Reuters.

De la 28.08.2024, 08:54
WhatsApp
Rusia îşi reia retorica nucleară şi ameninţă din nou cu Al Treilea Război Mondial. Lavrov: Occidentul se joacă cu focul Profimedia Images

Ucraina a atacat regiunea Kursk din vestul Rusiei pe 6 august şi controlează în prezent o porţiune de circa 1.200 de kilometri pătraţi de teritoriu rus, în urma primului atac străin asupra Rusiei de la al Doilea Război Mondial încoace. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a promis că va exista un răspuns demn din partea Rusiei la acest atac.

Serghei Lavrov, care este ministrul de externe al lui Putin de peste 20 de ani, a declarat marţi că Occidentul caută să escaladeze războiul din Ucraina şi „caută să-şi facă rost de probleme”, dacă va lua în considerare cererile Ucrainei de a slăbi restricţiile privind utilizarea armelor furnizate din străinătate.

De la invadarea Ucrainei în 2022, Putin a avertizat în repetate rânduri cu privire la riscul unui război mult mai amplu, care ar implica cele mai mari puteri nucleare ale lumii, deşi a declarat că Rusia nu doreşte un conflict cu alianţa NATO condusă de SUA. „Acum confirmăm încă o dată că a te juca cu focul - şi ei sunt ca nişte copii mici care se joacă cu chibriturile - este un lucru foarte periculos pentru adulţii cărora li s-au încredinţat arme nucleare în una sau alta dintre ţările occidentale”, a declarat Lavrov jurnaliştilor de la Moscova.

Şeful diplomaţiei ruse a menţionat în context că în prezent Rusia îşi „clarifică” doctrina nucleară. „Este foarte important să înţelegem că avem propria noastră doctrină, inclusiv doctrina privind utilizarea armelor nucleare, care, de altfel, este în curs de clarificare şi pe care oficialii americani o ştiu foarte bine", a subliniat el în cadrul unei conferinţe de presă, după discuţiile cu ministrul de externe din Yemen, Shaya Mohsen al-Zindani.

Pe acelaşi subiect

Lavrov a reamintit poziţia părţii americane, care consideră că, în cazul unui nou război mondial, Europa va suferi în primul rând. „Americanii asociază fără echivoc discuţiile despre al Treilea Război Mondial cu ceva care, Doamne fereşte, dacă se va întâmpla, va afecta exclusiv Europa”, a spus Lavrov. El a atras atenţia asupra unor declaraţii relevante ale coordonatorului pentru comunicaţii strategice din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby. „Acesta este, în general, un moment revelator, care reflectă mentalitatea planificatorilor americani, a geostrategilor, care sunt convinşi că vor sta deoparte", a menţionat Lavrov, citat de TASS.

Doctrina nucleară a Rusiei datând din 2020 stabileşte situaţiile în care preşedintele său ar lua în considerare utilizarea unei arme nucleare: în general, ca răspuns la un atac cu arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă sau arme convenţionale, „atunci când însăşi existenţa statului este pusă în pericol”.

Zelenski cere mai mult sprijin aliaţilor

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenskiy a declarat la începutul acestei luni că atacul asupra regiunii ruse Kursk a arătat că ameninţările Kremlinului cu represaliile au fost o cacealma. Zelenski a spus că Ucraina, din cauza restricţiilor impuse de aliaţi, nu a putut utiliza armele de care dispune pentru a lovi unele obiective militare ruseşti. El a îndemnat aliaţii să fie mai îndrăzneţi în deciziile lor cu privire la modul de a ajuta Kievul în război.

Rusia a declarat că armamentul occidental, inclusiv tancurile britanice şi sistemele de rachete americane, au fost utilizate de Ucraina la Kursk. Kievul a confirmat că a folosit rachete americane HIMARS pentru a doborî poduri în Kursk.

Washingtonul spune că nu a fost informat cu privire la planurile Ucrainei înainte de incursiunea surpriză în Kursk. Statele Unite au declarat, de asemenea, că nu au luat parte la operaţiune. Şeful serviciilor de informaţii externe ale lui Putin, Serghei Narîşkin, a declarat marţi că Moscova nu crede în afirmaţiile Occidentului potrivit cărora nu a avut nimic de-a face cu atacul de la Kursk. Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a declarat că implicarea Statelor Unite este „un fapt evident”.

The New York Times a relatat că Statele Unite şi Marea Britanie au furnizat Ucrainei imagini prin satelit şi alte informaţii despre regiunea Kursk în zilele de după atacul ucrainean. Potrivit publicaţiei americane, informaţiile aveau scopul de a ajuta Ucraina să urmărească mai bine întăririle ruseşti.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi rusia ucraina razboi ucraina serghei lavrov
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024