Rusia, magnet pentru scandaluri pe plan internaţional. Susţinătorii lui Navalnîi vor ieşi în stradă
Doi agenţi ruşi sunt acuzaţi că au provocat o explozie la un depozit de muniţie din Cehia, în urma căreia au murit doi oameni. În plus, conflictul de la graniţa cu Ucraina stă pe un butoi cu pulbere. Iar comunitatea internaţională critică Kremlinul, după ce Alexei Navalnîi a ajuns în stare critică la spital.
De Greta Gavrilă la 20.04.2021, 21:02Spitalul coloniei penitenciare din Vladimir. Aici, la aproape 200 de kilometri de Moscova, este internat în stare critică cel mai de temut inamic al preşedintelui Putin. Starea de sănătate a lui Alexei Navalnîi s-a şubrezit, după trei săptămâni de greva foamei.
Alexei Liptser, avocatul lui Alexei Navalnîi: A pierdut în greutate semnificativ şi în general, după cum arată, se simte extrem de rău.
Susţinătorii săi vor ieşi miercuri în stradă. Manifestaţii au fost anunţate în toată ţara şi ar putea ajunge la proporţiile celor din august anul trecut, după ce Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu Novichock.
Relaţii tensionate cu Cehia
Aceeaşi substanţă neurotoxică a fost folosită de doi spioni ruşi care au încercat să-i ucidă pe dublul agent Serghei Skripal şi pe fiica sa, la Salisbury.
Principalii suspecţi sunt Aleksandr Petrov şi Ruslan Boshirov, agenţi ai serviciilor secrete ruse care au fost decoraţi de Vladimir Putin. Acum, au intrat din nou în atenţia autorităţilor. Sunt acuzaţi că au aruncat în aer un depozit cu 58 de tone de muniţie, din Cehia în 2014. Doi oameni au murit atunci.
Pavel Zeman, procuror general Cehia: Un număr uriaş de indicii şi dovezi au fost strânse, iar în urma anchetei criminalistice, doi bărbaţi au fost indentificaţi. De asemenea, ei au fost în spatele atacurilor din Salisbury în 2018.
În urma războiului diplomatic, ambele ţări şi-au expulzat reciproc diplomaţii.
Soldaţi la graniţa cu Ucraina
Şi tensiunile cu Ucraina sunt la un pas să escaladeze, după ce Kremlinul a mobilizat peste 100 de mii de soldaţi la graniţă.
Josep Borrell, reprezentantul UE, Afaceri Externe: Este cea mai mare desfăşurare a militarilor a armatei ruse, la graniţa cu Ucraina, din toate timpurile.
Ruşii ar intenţiona să blocheze porturile Ucrainei din Marea Azov şi strâmtoarea Kerci, punctul de legătură cu Marea Neagră. În plus, presa internaţională scrie că Moscova ar plănui să blocheze alimentarea cu apă curentă din sudul Ucrainei.