Antena LIVE

Curs valutar

Rusia recunoaște în premieră că a trimis recruți în Ucraina, deși Putin declarase cu o zi în urmă că asta nu s-a întâmplat

La două săptămâni de la declanşarea războiului din Europa de Est, ministrul rus al Apărării a recunoscut că la luptele din Ucraina participă şi recruţi (n.r. soldaţi care au fost recrutaţi obligatoriu în armată). Anunţul vine la o zi după ce preşedintele Vladimir Putin a negat informaţia. "Soldaţii care efectuează serviciul militar nu participă şi nu vor participa la lupte", afirma luni liderul de la Kremlin.

De la 09.03.2022, 17:58
WhatsApp
Rusia recunoaște că a trimis recruți în Ucraina iStock | Getty Images

Ministrul rus al Apărării a recunoscut, miercuri, că la luptele din Ucraina participă şi recruţi (n.r. soldaţi care au fost recrutaţi obligatoriu în armată). Oficialul de la Kremlin a precizată că unii dintre aceştia au fost luaţi prizonieri, relatează BBC. ”Din păcate, am descoperit mai multe informaţii cu privire la prezenţa recruţilor în unităţile care participă la operaţiunea militară specială din Ucraina”, a anunţat Ministerul rus al Apărării. ”Practic, toţi aceşti soldaţi au fost scoşi din operaţiune”, se mai preciza în comunicatul Ministerului Apărării, cu promisiunea că situaţii similare vor fi prevenite. Potrivit agenţiei RIA, Vladimir Putin a solicitat demararea unei anchete în acest caz.

Putin declarase că Rusia nu a trimis recruţi în Ucraina

Declaraţia vine la puţin timp după ce Vladimir Putin a anunţat că nu va trimite recruţi sau rezervişti să lupte în Ucraina, asigurând că ofensiva este realizată de profesionişti care îndeplinesc obiectivele stabilite. "Vreau să subliniez faptul că soldaţii care efectuează serviciul militar nu participă şi nu vor participa la lupte. De asemenea, nu va exista nicio recrutare suplimentară a rezerviştilor", a afirmat preşedintele Rusiei pe 8 martie. "Obiectivele stabilite sunt implementate doar de militari profesionişti. Sunt sigur că ei asigură în mod eficient securitatea şi pacea poporului rus", a continuat liderul de la Kremlin.

În Rusia, toţi bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani trebuie să efectueze un an de serviciu militar, deşi există câteva excepţii.

Pe acelaşi subiect

Două săptămâni de război Rusia - Ucraina

Au trecut două săptămâni de la începerea războiului. Autorităţile din Ucraina anunţă prima evacuare reuşită: 5.000 de civili au plecat din Sumy. Pe de altă parte, Rusia a mutat un tren blindat plin de armament din Crimeea în Ucraina, anunţă Pentagonul. Potrivit aceloraşi surse, o nouă coloană rusă se îndreaptă spre Kiev şi se pregăteşte încercuirea capitalei Ucrainei. Rusia a anunţat că miercuri, începând cu ora 09:00, va fi încetat focul în mai multe oraşe importante, inclusiv Kiev, pentru a se permite evacuarea civililor. Totuşi, în cursul zilei, au fost raportate abateri de la planul iniţial: ruşii ar fi blocat evacuările în mai multe zone.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

armata conflict rusia ucraina recruti rusia ucraina vladimir putin
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024