Antena LIVE

Curs valutar

Putin primește arme din Irak și de la rețele iraniene de contrabandă: ”Orice este anti-SUA ne face fericiți”

Rusia primește muniție și tehnică militare din Irak pentru războiul din Ucraina. Moscova ar fi ajutată de rețele iraniene de contrabandă de arme, potrivit milițiilor irakiene susținute de Iran și a serviciilor de informații din regiune, relatează The GuardianRăzboi Rusia - Ucraina, ziua 48 LIVE TEXT.

De la 12.04.2022, 14:44
WhatsApp
Schimbare dramatică a strategiei ruse în războiul din Ucraina. Putin primește arme din Irak și de la rețele iraniene de contrabandă Profimedia

RPG-uri, rachete antitanc și lansatoare de rachete produse în Brazilia au fost trimise în Rusia din Irak, pentru a ajuta armata rusă în războiul din Ucraina care a bătut pasul pe loc în ultima lună, relatează The Guardian. În plus,  un sistem de rachete Bavar 373 de fabricație iraniană, similar cu sistemul de apărare antiaerian rusesc S-300, a fost donat Moscovei de autoritățile de la Teheran. Acestea i-au returnat lui Putin și un sistem S-300, potrivit unei surse care a contribuit la organizarea transportului.

Rusia apelează la lumea interlopă a traficului de arme iar asta arată o schimbare dramatică a strategiei ruse. Putin este forțat să ceară sprijin de la Iran, aliatul său militar din Siria, în urma sancțiunilor declanșate ca răspuns la invadarea Ucrainei. Noile evenimente au implicații uriașe și pentru comerțul internațional cu arme.

Irakul a găzduit trupe americane și occidentale de la răsturnarea lui Saddam Hussein în 2003. SUA au antrenat și aprovizionat diverse unități ale armatei și forțelor speciale irakiene pentru a apăra guvernul de la Bagdad împotriva insurgențelor. După două decenii de război, Irakul este plin de arme.

O mare parte din armament a trecut legal în mâinile milițiilor șiite susținute de Iran, care se opun prezenței americane în țară, iar din 2016 aceste miliții au fost încorporate oficial în cadrul forțele armate irakiene pentru a lupta împotriva Statului Islamic. Cunoscute pentru eficiența lor în dezmembrarea Statului Islamic și pentru tratamentul brutal la adresa civililor sunniți, aceste miliții șiite au devenit actori puternici în sistemul de securitate din Irak.

Pe acelaşi subiect

”Orice este anti-SUA ne face fericiți” 

Pe 26 martie, au fost transportate în Iran prin punctul de trecere a frontierei Salamja, RPG-uri (grenade propulsate de rachete) și rachete antitanc de la Hashd al-Shaabi, cea mai puternică umbrelă a milițiilor șiite. Armele au fost predate armatei iraniene și duse în Rusia pe mare, potrivit unui lider din interiorul miliției. 

De asemenea, gruparea Ḥashd al-Shaabi a demontat și trimis în Iran pe 1 aprilie, două sisteme de lansatoare de rachete Astros II proiectate în Brazilia, cunoscute în Irak sub numele de export Sajil-60, potrivit unei surse din cadrul organizației. „Nu ne interesează unde ajung armele grele pentru că nu avem nevoie de ele în acest moment. Orice este anti-SUA ne face fericiți”, a spus o sursă din cadrul grupării Hashd al-Shaabi. 

Trei nave cargo capabile să transporte astfel de încărcături - două sub pavilion rusesc și una sub pavilion iranian - au traversat Marea Caspică între Bandar Anzali, port în Iran, și Astrakhan, oraș rusesc, în intervalele respective de timp. 

„Rușii au nevoie acum de rachete în Ucraina. Transportul lor cere abilități deoarece sunt fragile și pot exploda, dar dacă este decis să faci acest lucru, este posibil. De asemenea, nu este genul de activitate care ar fi surprinsă de imaginile din satelit, deoarece pot fi transportate în cutii mari și containere maritime obișnuite”, a spus Yoruk Isik, expert în comerț maritim din Istanbul. 

„Acest tip de armament sofisticat [sisteme de lansatoare de rachete] ar face o mare diferență pe teren în Ucraina. Ḥashd al-Shaabi controlează o mare parte din regiunea de graniță cu Iranul, ceea ce ar facilita această tranzacție. Alte țări, cum ar fi China, trebuie să fie foarte atente în a oferi arme Rusiei acum, având în vedere noua situație cu sancțiunile.

Și Iranul, ca parte a acelei axe, vrea să se asigure că Rusia nu pierde teren în acest conflict. Dacă regimul Putin va fi destabilizat, ar avea implicații uriașe pentru Iran, în special în Siria, unde Damascul este dependent de sprijinul aerian rusesc iar Rusia coordonează pentru a evita conflictul direct între ei și Israel”, a comentat Mohaned Hage Ali, analist la Centrul Carnegie pentru Orientul Mijlociu.

Sancțiunile economice extinse impuse Moscovei de către Occident de la invazia de pe 24 februarie au inclus interzicerea bunurilor cu dublă utilizare - articole de uz civil și militar - cum ar fi componente pentru vehicule și anumite tipuri de dispozitive electronice și optice, precum și articole cu utilizări militare.

Se pare că producătorii ruși au fost puternic afectați de noile restricții. Ucraina a susținut că principala fabrică de vehicule blindate din Rusia, precum și o fabrică de tractoare, au rămas fără piese pentru fabricarea și repararea tancurilor.

29 dintre grupurile tactice de batalioane ale Rusiei ar fi în prezent ”ineficiente în luptă”

Estimările occidentale revizuite susțin că după 6 săptămâni de ”operațiune militară specială” în Ucraina 29 dintre grupurile tactice de batalioane ale Rusiei sunt „ineficiente în luptă” dintr-o forță de invazie estimată la 125 de batalioane, adică aproximativ 75% din armata totală a Rusiei. 

Pierderile semnificative au adus puține câștiguri: Moscova pare că a renunțat deocamdată la planul inițial de a ocupa capitala, Kiev. În schimb și-a retras forțele terestre și le-a repoziționat pentru un nou asalt asupra regiunii Donbas, în sud-estul țării. Se așteaptă ca atacurile aeriene și de artilerie să continue asupra orașelor Harkov și Mykolaiv, precum și asupra portului asediat Mariupol.

Săptămâna trecută, serviciile de informații ucrainene au acuzat Georgia că ajută Rusia să primească echipament militar aflat sub sancțiuni. Este un alt potențial semn al amplorii noilor eforturi ale Kremlinului de a folosi rețelele internaționale de contrabandă pentru a-și întâri armata în Ucraina. 

Serviciile speciale georgiene au primit instrucțiuni de la conducerea politică a țării să nu blocheze canalele de contrabandă din „Asia de Est”, menite să eludeze noile sancțiuni occidentale, potrivit serviciilor de informații din Kiev.

Oficialii georgieni au spus că acuzațiile ucrainene sunt nefondate. Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat brusc de la declanșarea războiului din cauza refuzului guvernului pro-rus de la Tbilisi de a impune sancțiuni economice Moscovei.

Oficialii americani au dezvăluit la jumătatea lunii martie că Rusia a cerut Chinei arme și ajutor militar în sprijinul operațiunii sale în Ucraina. Aliatul Rusiei, Serbia a primit în weekend, din China un sistem antiaerian într-o operațiune secretă potrivit Associated Press. Occidentalii sunt îngrijorați cu privire la acumularea de arme din Balcani, în același timp cu războiul din Ucraina, care ar putea amenința pacea din în regiune.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

arme irak iran rusia ucraina
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024